x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 15 august 1989

15 august 1989

de Ilarion Tiu    |    15 Aug 2009   •   00:00

Ludovic Fazekaş a participat la recepţia oferită de Ambasada Indiei, cu ocazia sărbătoririi Zilei independenţei acestei ţări. De "Ziua presei române", gazetarii din toată ţara s-au întâlnit la Bucureşti, pentru a-l felicita pe Nicolae Ceauşescu, care urma să fie reales în fruntea PCR, la Congresul al XIV-lea.  La Iaşi a avut loc Plenara Uniunii Judeţene a Cooperativelor Meşteşugăreşti.


ZIUA INDEPENDENŢEI INDIEI
Nathu Ram Verma, ambasadorul Indiei în România, a oferit o recepţie cu ocazia sărbătorii Zilei in­de­pen­den­ţei acestei ţări. Din partea autorităţilor de la Bucureşti au participat Ludovic Fazekaş (viceprim-ministru al Guvernului), membri ai conducerii unor ministere şi instituţii centrale, oameni de cultură şi artă. De asemenea, au fost prezenţi şefi de misiuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti.


58 DE ANI DE LA APARIŢIA SCÎNTEII
A avut loc adunarea festivă a jurnaliştilor, cu ocazia "Zilei presei române". În cadrul dezbaterilor a fost redactată şi următoarea telegramă către Nicolae Ceuşescu:
"Sărbătorirea zilei presei române - când se împlinesc 58 de ani de la apariţia ziarului Scînteia - ne oferă minunatul prilej ca, alături de între­gul popor, în numele ziarştilor comunişti, al tuturor lucrătorilor din presă şi de la Radioteleviziune, să vă ex­primăm dumneavoastră, strălucit con­ducător al naţiunii noastre socia­liste, creatorul de geniu al strategiei revoluţionare a partidului, proeminentă personalitate politică a lumii contemporane, cele mai alese sentimente de profundă dragoste şi pre­­ţui­re, de neţărmurită stimă şi re­cu­noş­tinţă pentru neobosita activitate pe care o desfăşuraţi de aproape şase de­ce­nii în slujba înfăptuirii idealurilor nobile de libertate, dreptate socială şi bunăstare, de independenţă şi su­ve­ra­ni­tate a patriei, de înălţare a Ro­mâniei pe cele mai înalte trepte de glorie şi măreţie.
Asemenea întregului popor, zia­riştii comunişti, toţi cei care muncesc în presă şi la radioteleviziune ştiu bi­ne că unitatea în jurul partidului, al dumneavastră, reprezintă garanţia si­gură a înfăptuirii neabătute a Programului partidului de făurire a so­ci­e­tă­ţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a ţării spre comunism. De aceea nu este pentru noi o îndatorire mai mare decât aceea de a promova cu hotărâre, prin scrisul nostru, mari­le concepte, izvorâte din gândirea dum­neavoastră revoluţionară, de pro­pă­şi­re a României pe calea progresului şi civilizaţiei socialiste şi comunis­te, de asigurare a unui climat de pace şi înţelegere între toate po­poa­re­le lumii".


PLENARA MEŞTEŞUGARILOR IEŞENI
La Iaşi a avut loc Plenara Uniunii Judeţene a Cooperativelor Meşte­şu­gă­reşti, desfăşurată în sala de festivităţi a instituţiei. A fost analizat modul în care conducerile şi cooperatorii uni­tă­ţi­lor meşteşugăreşti ieşene au ac­ţi­o­n­at pentru îndeplinirea sar­ci­ni­lor economico-financiare care le fuse­seră distribuite pe semestrul I al anului 1989. S-au subliniat rezultatele bune obţinute de meşteşugarii ieşeni în perioada respectivă, având în ve­de­re că încă din 12 august fuseseră în­de­pli­nite sarcinile de plan la principalii indicatori. Participanţii la dezbateri s-au angajat, în numele comuniştilor, a "colectivelor de oameni ai muncii" pe care le reprezentau, să acţioneze, în continuare, cu "abnegaţie şi dăruire revoluţionară" pentru îndeplinirea sarcinilor de plan pe anul 1989 până la Congresul al XIV-lea.


CUPA CLUBURILOR ŞCOLARE LA TENIS DE CÂMP

La Bacău s-au încheiat întrecerile fi­na­le ale Cupei Cluburilor Sportive Şco­la­re la tenis de câmp. Au participat 20 de unităţi sportive de acest fel din ţară.


ECONOMII DE ENERGIE ELECTRICĂ LA CONSTANŢA
Muncitorii de la IPILF "Munca" Ovi­diu (jud. Constanţa) s-au declarat de­cişi să-şi respecte angajamentele lu­a­te în întâmpinarea sărbătoririi a 45 de ani de la "victoria revoluţiei de elibe­ra­re socială şi naţională, antifascistă şi atiimperialistă de la 23 august 1944". Mesajul lucrătorilor de aici a fost transmis superiorilor prin interme­diul ing. Virginia Bratu, directorul ad­junct al unităţii, care a declarat că "Ritmul şi seriozitatea cu care se lucrează, în spiritul indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ne-au permis ca pe şapte luni care s-au scurs din acest an sarcinile de plan la toţi indicatorii să fie substanţial depăşite: cu 13,3 la sută la valoarea producţiei marfă, 13,7 la sută la producţia netă, 15,3 la sută la beneficii, la care se adaugă reduce­rea cu 1,7 lei a cheltuielolor la 1.000 lei şi diminuarea consumurilor energe­tice şi 29 MWh".


GIMNASTICA DE VARĂ
Revista Femeia le recomanda ro­mân­ce­lor să practice gimnatisca din plin, pentru întreţinerea corpului şi sănătatea organismului: "Lunile au­gust şi septembrie, cu zile încă bu­ne pentu băi de aer şi înot, vă dau posibi­litatea executării unor exerciţii care să vă fortifice organismul:
Ex. 1: Aşezaţi-vă pe spate pe un su­port solid fixat pe plaja cu nisip. Stând cu braţele pe lângă corp fără nici un sprijin, încercaţi să ridicaţi simultan braţele şi picioarele bine întinse. Reveniţi în poziţia de plecare şi repetaţi de 10 ori.
Ex. 2: La marginea apei, ţineţi-vă pi­cioa­re­le depărtate, cu sprijin sigur. Ridicaţi mult braţele întins oblic în sus şi aplecaţi-vă în faţă, astfel încât să atingeţi cu palmele gleznele. Atenţie, nu îndoiţi genunchii şi coatele!
Ex. 3: Aşezaţi-vă în apă, cu un picior îndoit şi unul bine întins în faţă. Du­ceţi mâinile mult spre spate şi adu­ceţi-le până la glezne, aplecându-vă capul mult între braţe".

×