x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 23 septembrie 1989

23 septembrie 1989

de Ilarion Tiu    |    23 Sep 2009   •   00:00

La sediul Comitetului Central a avut loc întrevederea dintre Ion Stoian şi Viktor Mironenko, prim-se­cretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist Le­ninist din Uniunea Sovietică. Întreprinderea de Vinificaţie şi Produse Spirtoase din Constanţa estima că va realiza un spor de 360.000.000 lei până la fine­le anului. Studenţii străini care au terminat "Medicina" ieşeană au primit diplomele de absolvire.


TINERII LENINIŞTI, ÎN VIZITĂ LA BUCUREŞTI
Ion Stoian, membru supleant al CPEx al CC al PCR s-a întâlnit cu Viktor Mironenko, prim-secretar al Co­mi­tetului Central al Uniunii Tineretului Comunist Leninist. Acesta se afla la conducerea delegaţiei tiner­e­tu­lui sovietic la Întâlnirea prietenească dintre reprezentanţi ai ti­ne­re­tului din RSR şi ai tineretului din URSS. În timpul întrevederii au fost evocate relaţiile de prietenie şi co­la­bo­rare dintre cele două ţări şi parti­de. La întrevedere a participat şi E.M. Tiajelnikov, ambasadorul sovietic.


VICTORIE A POLOIŞTILOR DINAMOVIŞTI
În turneul de polo pe apă desfă­şu­rat la Zagreb, contând ca primă fază a "Cupei campionilor europeni", Di­namo Bucureşti a întrecut cu scorul de 12-18 (4-3; 2-1; 3-2; 3-2) formaţia Glyfada Atena. La turneu mai participau echipele Sutton Surrey (Anglia) şi Mladost Zagreb (Iugoslavia).


ANIVERSAREA REPUBLICII MALTA
Aurel Duma, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe a participat la festivităţile prilejuite de cea de-a 25-a aniversare a independenţei Maltei. Ceremoniile au avut loc în capitala statului mediteraneean, Valetta. Cu acest prilej, preşedintele Vincent Tabone a transmis "cele mai bune urări de sănătate şi fericire, de prosperitate pentru poporul român" către omologul său de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu.


DEPĂŞIRI DE PLAN LA CONSTANŢA
Întreprinderea de Vinificaţie şi Produse Spirtoase din Constanţa (unitate fruntaşă pe ţară în întrecerea socia­listă în anul 1988) a raportat că îndeplinise deja cota finală a planului de 4 ani, ceea ce-i permitea ca, până la sfârşitul anului 1989, să rea­lizeze în plus o producţie-marfă in­dustrială în valoare de 360.000.000 lei. Performanţe a rapor­tat şi Întreprinderea Piscicolă din Constanţa, care realizase, în avans, prevederile de plan pe 11 luni. Responsabilii unităţii estimau că până la sfârşitul anului se va realiza un spor de 80.000.000 lei la produc­ţia marfă.


CHEMAREA PĂMÂNTULUI
Fiecare oră de lucru era crucială pentru campania agricolă de toam­nă, anunţau gazetele. Astfel, responsabilii cu agricultura au trasat principalele activităţi pe care trebuiau să le îndeplineastă CAP-urile şi IAS-urile ţării: "Prioritară rămâne şi în conti­nuare recoltarea cartofilor, porumbului, legumelor, fructelor precum şi executarea însămânţărilor - lucrare care trebuie încheiată până cel târziu  la 1 octombrie; Având termen de în­cheie­re ziua de luni (25 septembrie -  n.r.), recoltarea soiei pe ultimile su­pra­feţe trebuie desfăşurată cu forţe sporite, astfel încât la ora scadenţei toate unităţile să fie cu lucrarea gata; Pentru extinderea frontului de lucru la însămânţări, arăturile să se des­făşoare în ritm susţinut. Rea­mintim că pentru aceasta este necesar să se lucreze în schimburi prelungite sau în două schimburi şi în formaţii mari. Aprovizionarea cu carburanţi să se facă la locul desfăşurării lucrării; Operativitate maximă în remedierea eventualelor defecţiuni; Indiferent de lucrare, calitatea acesteia este obli­gatorie; Atenţie la respectarea adân­cimii la arat, a densităţii la însă­mân­ţări, la efectuarea corectă a deco­lec­tării la sfecla de zahăr; Ope­ra­tivitatea transportului recoltei depin­de de eficienţa cu care sunt folosite mijloacele de care se dispune; Timpul de încărcare şi des­căr­care să fie redus la maximum, să se evitate sta­ţio­nările, distanţele de parcurs să fie optimizate, maşinile să fie dotate cu numărul de remorci stabilit; Con­diţiile favorabile vegetaţiei au sporit volumul resurselor vegetale ce pot completa baza furajeră - deci măsuri ferme pentru cositul otăvii, pentru adunarea şi punerea la adăpost a tuturor resturilor vegetale pretabile la furajare; Participarea în masă la lucrările de campanie, judicioasa repartizare a forţelor, prezenţa în câmp a specialiştilor, implicarea plenară a tuturor celor antrenaţi la lucrările de sezon sunt cerinţe esenţiale ale unor ritmuri ridicate de lucru".


RECOLTĂ FĂRĂ PIERDERI!
Odată fixate priorităţile "la zi" din agricultură, responsabilii unităţilor de resort s-au grăbit să raporteze în ce stadiu avansat de aflau. Astfel, Dan Cordobin, preşedintele Consiliului Unic Agro-Industrial Holboca (jud. Iaşi), a declarat: "Pentru evitarea pierderilor de recoltă, porumbul se recoltează direct din lan, producţia fiind în acelaşi zi transportată la fondul de stat.
După încheierea recol­tă­rii, se intră la tăiatul cocenilor şi la transportul acestora în vederea creării frontului de lucru mecanizatorilor pentru efectuarea arăturilor şi pregătirea patului germinativ pe suprafeţele destinate însămânţărilor de toamnă. Cele mai bune rezultate la recoltarea porumbului le-au obţinut până acum cooperatorii din Ungheni, Aro­neanu şi Holboca. Lu­crarea însă trebuie impulsionată şi în cooperativele agricole din Golăeşti şi Prisăcani, unde forţele nu sunt judicios fo­losite".


DIPLOME DE ABSOLVIRE PENTRU STUDENŢII STRĂINI
La Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelelor studenţilor din alte ţări, care au absolvit în 1989 Universitatea ieşeană. Au participat reprezentanţi ai conducerii Centrului universitar, institutului şi facul­tăţilor, cadre didactice şi studenţi. Membrii Cenaclului "Prietenia" au prezentat un recital artistic făcând parte din programul educaţional "Cartea umanismului şi a românilor: Datina Eminescu în rostirile lumii" al Academiei pentru umanism şi viitor "Universitas".

×