x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 24 septembrie 1989

24 septembrie 1989

de Ilarion Tiu    |    24 Sep 2009   •   00:00

În Capitală a avut loc încă o adunare festivă pentru marcarea "evenimentul istoric" prin care Plenara CC al PCR a decis realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general, la Congresul al XIV-lea. De această dată a venit rândul slujitorilor Crucii Roşii. În judeţul Cluj, responsabilii unităţilor agricole au raportat că recolta era la adăpost. În judeţul Iaşi, lucrările de sezon erau "sabotate" de respon­sabilii staţiilor de maşini, care deturnau vehiculele în scopuri personale.


SĂPTĂMÂNA CRUCII ROŞII
La Bucureşti a avut loc adunarea festivă de deschidere a "Săptămânii Crucii Roşii", desfăşurată în anul 1989 sub genericul "Crucea Roşie - factor activ pentru ridicarea continuă a nivelului de cultură sanitară a populaţiei".
Participanţii la manifestaţie au adresat o telegramă lui Nicolae Ceauşescu, în care se menţiona: "Participanţii la adunare dau glas sentimentelor de profund respect şi gratitudine pe care le nutresc faţă de dumneavoastră, mult stimate şi iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, pentru grija statornică pe care o acordaţi dezvoltării multilaterale a patriei, creşterii calităţii vieţii şi a muncii poporului nostru.
Împreună cu întreaga naţiune, ne exprimăm adeziunea fierbinte la Hotărârea Plenarei CC al PCR de a propune realegerea dumneavoastră, la Congresul al XIV-lea, în suprema funcţie de secretar general al Partidului Comunist Român, aceasta constituind garanţia înaintării ferme, neabătute a României pe calea luminoasă a socialismului şi comunismului. Totodată, aducem, cu aleasă preţuire şi consideraţie, un cald omagiu tovarăşei Elena Ceauşescu, eminent om politic, savant de largă recunoaştere inter­na­ţională, pentru contribuţia de de­osebită în­sem­nă­tate la elabora­rea şi înfăptuirea pla­nurilor de dez­voltare economico-socială a pa­triei, la înflorirea ştiinţei, în­văţământului şi culturii româ­neşti".


TEHNICĂ, CALITATE, MODERNITATE
La Combinatul de pielărie şi încălţăminte "Clujana", "oamenii muncii" au raportat că singurul lor scop în viaţă era "ridicarea ştachetei tehnicităţii şi a calităţii, precum şi imprimarea activităţii atribuite unui demers modern şi creator". Sabin Pop, şef al biroului de organizare a producţiei, a declarat: "Consolidarea prestigiului unităţii depinde acum de mobilitatea colectivului în asimilarea noilor produse, în perfecţionarea tehnologiilor, în aplicarea unor tehnologii aplicate în toate fazele de execuţie şi reorganizarea liniilor pe sistem flux, extinderea liniilor în sistem de confecţii, specializarea unor linii de fabricaţie pentru realizarea producţiei de serie scurtă".


RECOLTA DE TOAMNĂ, LA ADĂPOST
Agronomii de la CAP Moldo­veneşti (jud. Cluj) lucrau de zor la strângerea şi punerea la adăpost a recoltei de toamnă. Pe tarlaua "Mocea", unde zilnic erau mobiliza­te numeroase braţe de muncă, ceapa a fost recoltată de pe 60 de hectare din cele 75 existente. Inginerul Istvan Adam, şeful fermei, prezent şi el în câmp pentru a veghea la realizarea unor "lucrări de calitate", a declarat: "În acest an avem o recoltă frumoasă de ceapă. Din cantitate recoltată până acum am predat la fondul de stat peste 210 tone. Se acţionează susţinut şi la recoltatul cartofilor. Mecanizatorii Laurenţiu Palfi şi Vasile Crişan, care lucrează cu două maşini de dizlocat respectând vitezele zilnice planificate, au reuşit să recolteze cartofii de pe 65 de hectare din cele 135. În urma lor, numeroşi cooperatori sortează cu mare grijă produsele şi apoi le transportă. Alte forţe sunt concentrate la efectuarea arăturilor pentru însămânţările de toamnă şi însilozatul furajelor. Cei opt meca­nizatori, dintre care îi amintim pe Ion Scrobotă, Ioan Iacob şi Gligor Popa, lucrând din zori şi până seara târziu, au reuşit să execute arături pe mai bine de 350 hectare. Concomitent cu transportul grosierelor, în ferma zootehnică, alţi cooperatori lucrează la însilozat. Până acum a fost însilozată cantitatea de 950 tone. Activitatea continuă".


UTILAJELE AGRICOLE AU FOST DETURNATE
Comandamentul Judeţean pentru Coordonarea Lucrărilor Agricole Iaşi, sub directa conducerea a Co­mi­te­tului Judeţean de Partid, a stabilit capacităţile de transport necesare pentru ca întreaga recoltă a anului 1989 să ajungă la timp, şi fără pier­deri, la adăpost. În general, majorita­tea conducătorilor auto şi a con­du­ce­rilor unităţilor dovedeau, con­form raportărilor oficiale, "spi­rit de răs­pundere, capacităţile de transport fiind folosite la întreaga capa­citate". Nu totul mergea perfect însă! În urma controalelor efectuate, s-a constata că unele autocamioane şi tractoare erau îndrumate spre alte activităţi sau nu erau folosite la întreagul potenţial, întârziindu-se astfel transportul recolei. Aşadar, autocamionul 21-IS-2642 de la Autobaza nr. 1 ITSA, având o capacitate de 7,5 tone, se deplasa fără remorcă de la garajul unităţii la atelierul de reparaţii, pentru a procura o supapă de refulare, urmân ca, apoi, să efectueze un transport de lemne de la Bârnova, pentru cetăţeanul Mircea Sandu. Aprobarea pentru acest transport a fost dată de însuşi şeful autobazei, ing. Ioan Popa. Fără remorca încărcată la întreaga capa­citate circula şi autocamionul 21-IS-5873, proprietate a AEI Dumeşti. În loc de 5,5 tone, acest mijloc de transport era încărcat doar cu 2 tone de produse de grădină, cu destinaţia Agrocoop Iaşi. Practic, până la ora 13:00 nu efectuase nici o cursă, în vreme ce pe câmp se aflau însemnate cantităţi de recoltă.

×