x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

26 iunie 1989

0
Autor: Cristina Diac 26 Iun 2009 - 00:00

Prima zi dintr-o nouă săptămână. La cel mai înalt nivel al politicii, presa nu consemnează ceva deosebit. Nici o plenară, nici o şedinţă a vreunui "organ colegial" ori "vizită de lucru" în Bucureşti sau aiurea, nici o "ma­nifestare", nici măcar vreo "primire" la tovarăşul Nicolae Ceauşescu. "La vedere" şi mereu prezentă era doar propaganda. Lucruri interesante se petreceau la vecinii maghiari.



ÎN AŞTEPTARE
Calmul aparent al zilei de vară trebuie că va fi ascuns multe frământări în culisele puterii. Se anunţau zile agitate şi dense în evenimente. Pe tăcute şi pe nevăzute, funcţionarii de rang mai mare sau mai mic care compuneau "aparatul de lucru" al Comitetului Central făceau, probabil, ultimele retuşuri prin "materiale", situaţii, ta­be­le, scheme, planuri şi alte hârtii regăsibile astăzi cu bu­nă-ştiinţă în descompletata arhivă a Comitetului Central.
Peste nici 24 de ceasuri urma o Plenară a Comitetului Central al PCR, unde avea să se propună realegerea lui Cea­u­şes­cu în funcţia de secretar general al Partidului la Congresul al XIV-lea.
În primele zile din iulie, Ceauşescu urma să îi primească în calitate de gazdă pe liderii partidelor şi statelor comuniste din Europa de Est membre în Organizaţia Tratatului de la Var­şo­via. Avea să fie ultima întâlnire dintre Mihail Gorbaciov şi Nicolae Cea­u­şes­cu, pe terenul acestuia din urmă.


O ZI LINIŞTITĂ ÎN AGENDA LUI CEAUŞESCU

Pentru Nicolae Ceauşescu trebuie să fi fost o zi obişnuită. De la reşedinţa din Primăverii a ajuns "la birou", adi­că în sediul Comitetului Central din Pia­ţa Palatului, numită pe atunci a Re­pu­blicii. După metafora găsită cândva de un poet, în cazul Lui, cabinetul de lucru era însăşi ţara. Trecând peste hiperbolă, Ceauşescu avea biroul propriu-zis într-o încăpere mai mult sau mai puţin obişnuită din sediul CC. "Cabinetul 1", i s-a spus acelui spaţiu, apoi, prin translaţie de sens, formula s-a transferat asupra ocupantului. Du­pă criterii de selecţie cunoscute şi ne­cu­noscute, în funcţie de zi, de proble­me sau de dispoziţie, prin faţa Lui se pe­rindau politicienii zilei. Cum lucra mai-marele partidului şi statului în ul­tima perioadă a povestit Silviu Curti­ceanu, şeful Cancelariei Prezi­den­­ţiale, în cel mai recent volum de memorii.


TOANE DE PREŞEDINTE
"Citeşte orice material pe diagona­lă, scrie domnia-sa, zice acum una şi mâine alta, nu mai este stăpân nici măcar pe propriul său program, lă­sând ca acesta să fie încropit de mine din vorbele lui aruncate la în­tâm­pla­re, pe unde vrei şi pe unde nu vrei; în şe­dinţe ce nu se mai termină, în ma­şi­nă, la un dineu, în pauza unor convorbiri internaţionale, pe scări, la telefon sau mai ştiu eu pe unde şi prin ce mijloace, cere un studiu, o analiză, un raport, după cum o problemă sau alta îi trece prin cap, fixează termene scur­te pentru elaborarea lor şi pretinde ca, în raport de vorbele lui, spuse nu de puţine ori la vreme de mânie, să-i stabilesc programul zilnic. «Curticeanu, ce facem azi?» (...) Tot mai des în ulti­mul timp nu citea materialele, le răs­fo­ia doar prin şedinţe şi, dacă lu­cru­ri­le ieşeau prost, se răzbuna pe mine zi­când, dimpreună cu soţia lui, că eu nu le dau lucrările la timp. (...) Dacă nu are timp sau chef, îmi lasă mie plăcerea de a comunica miniştrilor ob­ser­va­ţi­ile sale, pentru ca aceştia să aibă oca­zia să mă înjure, e drept nu fără temei, în primul rând pe mine. Dacă observaţiile le face direct Ceauşescu «în particular» sau în şedinţe, atunci mulţi dintre cei vizaţi le şi notează, nu mă mai înjură în gura mare pe mine, ci, probabil, dacă nu le este frică şi de umbra lui, «în gând», pe el."


STRATEGII "DE IMAGINE"
La Phenian sau la Bucureşti, precum la Paris, propaganda funcţioneză după aceleaşi principii. Propaganda externă se ocupa cu "promovarea ima­g­inii" unei ţări în afara graniţelor sa­le. De bună seamă, se arătau numai lucruri "de bine" sau "aspecte" poziti­ve, în limbajul de atunci. Tema de lucru a propagandiştilor din Coreea de Nord în vara lui 1989 s-a numit "Lu­na de solidaritate cu lupta poporului coreean". Adică lupta pentru "reunificarea paşnică şi democratică" a celor două state din Peninsula Coreea. Astfel au fost botezate zilele scurse între 25 iunie şi 27 iulie. La Bucureşti, evenimentul a fost făcut public vineri, 23 iu­nie, printr-o conferinţă de presă organizată de Ambasada Coreii de Nord. În cazul românesc, alături de temele consacrate, un "cal de bătaie" al propagandei externe în 1989 a fost Mihai Eminescu. În oraşul grec Larisa a fost vernisată expoziţia de fotografii "Imagini şi realităţi ale României contemporane". La Offenbach, în Germania Federală, propaganda externă "raporta" o seară culturală consacrată lui Eminescu. A fost prezentată viaţa şi opera poetului, s-au recitat versuri şi a fost audiată muzică românească pe versurile Luceafărului.


NUMELE POETULUI SCRIS CU BRAZI
Despre o inedită formă de oma­gi­e­re a poetului naţional în ţara de ori­gine informa presa centrală. Pe Dealul Comja din apropierea comunei Seini, judeţul Maramureş, aproximativ 2.500 de pini şi molizi fuseseră pla­n­taţi în forma literelor ce compun cu­vân­tul Eminescu. Fiecare literă, scria Gheor­ghe Pârja, avea 24 de metri lun­gi­me, 8 metri lăţime, iar corpul literei era de 3 metri. Dimnsiuni, fireşte, care să facă monumetul vizibil de departe.


DIN LUMEA LARGĂ
În Ungaria vecină şi din ce în ce mai puţin "prietenă", Plenara CC al Parti­du­lui Muncitoresc Socialist, du­pă cum se chema oficial partidul comuniştilor, pregătea Congresul planificat pentru luna octombrie. În şedinţa-ple­nară s-au decis şi schim­bări la nivelul conducerii partidului. Până la Congres, afacerile curente aveau să cadă în sarcina unui prezi­diu format din patru persoane. Prin­tre acestea - Imre Poszgay. Om "de partid" care nu ocu­pa însă o funcţie de prim rang în stat (era membru al Comitetului Po­li­tic Executiv şi mi­nistru secretar de stat), Poszgay se ară­tase favorabil re­for­melor în repetate rânduri. În ace­laşi timp, la Moscova continuau lu­cră­ri­le sesiunii Sovietului Suprem al URSS (Le­gis­lativul sovietic). În calendarul Organizaţiei Naţiunilor Unite, 26 iu­ni­e fusese declarată Ziua in­ter­na­ţi­o­­na­lă de lup­tă împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri.

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de