Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Paris, Evelyne Pivert, preşedinta Operations Village Roumaines, secţiunea franceză, dezvăluia opiniei publice impresiile ultimei călătorii în România. La începutul anului 1989, unul dintre cazanele Întreprinderii Electrocentrale Giurgiu se fisurase. Accident inedit pentru echipamentele româneşti. Reparaţiile s-au transformat într-o epopee. În judeţul Vrancea se lucra de zor la strângerea recoltei. Unităţile de învăţământ braşovene se pregăteau de începutul anului şcolar. Fiecare în ritmul ei.
EVELYNE PIVERT A VIZITAT ROMÂNIA
La Paris, Evelyne Pivert, preşedinta Operations Village Roumaines, secţiunea franceză, dezvăluia opiniei publice impresiile ultimei călătorii în România. Intrase în asociaţie în luna februarie a anului 1989, după ce vizionase la canalul Antena 2 emisiunea "Resistences", realizată de Noël Mamère. Fusese impresionată de relatările invitatului Mihnea Berindei, de documentarul "Roumanie, le désastre rouge" (România, dezastrul roşu - n.r.), al lui Josy Dubie şi de mărturiile lui Gabriel Andreescu şi Dan Petrescu.
La câteva săptămâni a vizitat ea însăşi România. A încercat să ia legătura cu disidenţi români, ale căror adrese le primise de la Ariadna Combes, fiica Doinei Cornea, stabilită în Franţa, preşedintă a Ligii pentru Drepturile Omului din România. Nu a contactat pe nimeni, fiind supravegheată permanent, după cum va spune după 1990. Însă în august 1989 s-a întors în România. "Avusesem timp să mă pregătesc, aveam nume şi o listă de sate, dar şi alte lucruri de văzut, îşi aminteşte E. Pivert. Da, da. Am făcut fotografii cu satele, cu locuri unde bisericile erau ascunse, ca urmare a sistematizării impuse de Ceauşescu. Deşi fusesem prevenită, nu-mi puteam imagina dimensiunea dezastrului, cum ar fi o biserică abandonată în mijlocul unui câmp."
UN CAZAN REPARAT LA 50 DE METRI ÎNĂLŢIME
La începutul anului 1989, unul dintre cazanele Întreprinderii Electrocentrale Giurgiu se fisurase. Accident inedit pentru echipamentele româneşti. Să fi fost de vină proasta calitate a instalaţiilor autohtone? Sau un incident nefericit, întâmplător? Ziarul Scînteia, care dezvăluia ştirea, nu mai menţiona. În schimb, reparaţiile la cazanul care risca să lase fără căldură oraşul Giurgiu şi fără agent termic Combinatul chimic se transformă într-o epopee. Iată ce scria oficiosul PCR la opt luni de la eveniment: "Scoaterea tamburului, transportarea acestuia la întreprinderea producătoare şi repararea sa necesitau timp şi bani. În plus, o astfel de piesă, lungă de 18 metri, cu un diametru de 2 metri şi o greutate de 70 tone, nu era deloc simplu de demontat la înălţimea de 50 metri unde era situată. Atunci s-a născut ideea să fie reparat pe loc". Şi muncitorilor implicaţi li se iau declaraţii. "Se crease o adevărată întrecere în muncă, îşi amintea Emil Olteanu, maistru sudor. Se forţau limitele rezistenţei organismului uman. Intrau în tambur cu salopeta nou-nouţă şi, după numai 10 minute, aceasta se colora în alb de la sarea transpiraţiei."
MUNCI AGRICOLE ÎN VRANCEA
În judeţul Vrancea se lucra de zor la strângerea recoltei. Conform graficelor, la CAP Băleşti, Măicăneşti, Ciorăşti, Adjud, Gologanu şi Râmniceni se trecuse la strângerea de pe ogoare a sfeclei de zahăr. Şi porumbul ajuns la maturitate trebuia cules. La solele Suraia şi Laminorul Goleşti, peste 150 de cooperatori recoltau ştiuleţii. CAP Pufeşti se distinsese la cultura cartofului timpuriu, cultivat pe un teren de 35 de hectare. Şi pe podgoriile din zonă, recunoscute pentru calitatea strugurilor, se lucra cu sârg. Asociaţiile viticole Coteşti, Jariştea, Odobeşti, Panciu contribuiau, în plus, şi la export.
VETERANII '89
Nu erau supravieţuitorii vreunuia dintre războaiele mondiale ale secolului al XX-lea. Ci "oamenii muncii" cu 30 de ani vechime în Întreprinderea Electroprecizia din Săcele. Lor li s-a acordat titlul de "Veterani ai muncii", distincţie neoficială, oferită din cinci în cinci ani. Pentru două săptămâni, cei 121 de oameni au devenit centrul atenţiei în fabrică. În cinstea lor s-au organizat manifestări în fiecare secţie şi fiecare atelier. Mai bucuroşi ar fi fost "veteranii" dacă ar fi primit bani în plus la salariu sau câteva zile suplimentare de odihnă...
ÎN VACANŢE, ÎNTREPRINDERILE REPARAU ŞCOLILE
Unităţile de învăţământ braşovene se pregăteau de începutul anului şcolar. Fiecare în ritmul ei. Reparaţiile se făceau sub patronajul câte unei întreprinderi. Bunăoară, la Şcoala generală nr. 4, din cartierul Valea Cetăţii, sălile de clasă şi spaţiile anexă fuseseră curăţate şi zugrăvite, mobilierul reparat şi instalaţiile termice verificate cu sprijinul "Metromului". Betonarea curţii şcolii întârzia însă. La Şcoala generală nr. 3, meşterii de la ICRAL reparau instalaţiile sanitare, iar Cooperativa Constructorul vopsea uşile. Întreprinderea Autocamioane Braşov avea în grijă Şcoala nr. 23, din cartierul Steagul Roşu. Dar conducerea şcolii nu era mulţumită de colaborare. Sugestia întreprinderii de a se vopsi pereţii cu vopsea verde o nemulţumea pe directoare. Culoarea nu era considerată "ergonomică" pentru o instituţie de învăţământ.
