x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei 29 octombrie 1989

29 octombrie 1989

de Adela Cristina Teodorescu    |    29 Oct 2009   •   00:00

În judeţul Brăila, cu participarea soţilor Ceauşescu, a fost celebrată "Ziua Recoltei". România a expus maşini-unelte la Târgul internaţional Guayana '89 din Venezuela. Daniela Silivaş a obţinut titlul de triplă campioană a lumii.


"ZIUA RECOLTEI"
În 1989, RS România sărbătorea "Ziua Recoltei" la 29 octombrie. Ziua marca încheierea recoltărilor de toamnă ("zi de cinstire a muncii pline de hărnicie, pricepere şi dăruire a celor care, prin străduinţa lor de zi cu zi, dau ţării pâinea şi belşugul recoltelor", a scris Scînteia).
Loc al ritualului a fost ales Brăila, deoarece judeţul a cunoscut o dezvoltare, "în ritm susţinut", pe toate planurile - economic, social-cultural, edilitar, be­neficiind de asemenea de o industrie modernă. Iar brăilenii ieşiseră fruntaşi la grâu în campania lui '89.

De "Ziua recoltei", soţii Ceauşescu au fost prezenţi în judeţul Brăila. Vizita lor de lucru s-a prelungit în unităţile agricole şi industriale. La dialogul purtat de secretarul general cu specialiştii şi membrii conducerii unităţilor şi din direcţia agricolă judeţeană a fost prezent şi Gheorghe David, mi­nistrul Agriculturii. "Tovarăşul" fusese impresio­nat pozitiv de grâu, dar a constatat la faţa locului şi alte succese. "Semnificativ pentru belşugul acestei toamne este şi lanul de porumb pe care secretarul general al paridului l-a examinat. Plantele sunt înalte şi viguroase. Ştiuleţii, câte doi şi, uneori, chiar trei pe plantă, sunt bine dezvoltaţi, cu boabe pline, mari şi aurii". Nu cum era îmbrăcat secretarul ge­neral sau ce-a şoptit nevestei au consemnat ziariştii vremii. Ci faptul că sola inspectată de primul agricultor al ţării fusese semănată, în perioada optimă, cu porumb din soiul Fundulea 420.
Pentru ca toată ţara să beneficieze de "fericita întâlnire", cele mai importante momente ale Adunării populare din Brăila cu secretarul gene­ral au fost transmise de posturile de radio şi televi­ziune "în jurul orei 10:00".


ZIUA NAŢIONALĂ A TURCIEI
La Bucureşti s-a  sărbătorit şi Ziua naţională a Turciei. Ocazie cu care Nicolae Ceauşescu a transmis omologului său, "în numele poporului român" şi al său personal, obişnuitele "felicitări cordiale şi cele mai bune urări de sănătate şi fericire personală, de progres şi bunăstare pentru poporul turc prieten". Sărbătoarea naţională a Turciei onorează momentul în care, la 29 octombrie 1923, Marea Adunare Naţională, întrunită la Ankara, a deschis calea fă­u­ririi statului turc modern, alegându-l preşedinte pe Kemal Atatürk. Ambasadorul Turciei la Bu­cu­reşti, Tugay Ulu∏evik, a oferit o recepţie. Printre oaspeţi s-au aflat Gheorghe Oprea, prim-viceprim-mi­nistru al Guvernului, Barbu Petrescu, primarul ge­neral al Capitalei, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, ai altor ministere, reprezentanţi ai unor instituţii centrale şi întreprinderi de comerţ exterior, generali, oameni de cultură şi artă şi ziarişti.


EROU AL NOII REVOLUŢII AGRARE
"Tovarăşul" nu s-a dus cu mâna goală în ospeţie la Brăila. Şi-a onorat gazdele cu decretul prezidenţal privind conferirea titlului de "Erou al Noii Revoluţii Agrare". Căci producţiile declarate erau demne de cartea recordurilor. Pe întreaga suprafaţă cultivată, o producţie medie de 9.110 kg de grâu şi secară la he­ctar, 7.509 kg de orz la hectar, peste 30.000 kg de porumb ştiuleţi la hectar, 6.324 kg de
floarea-soarelui la hectar, 6.300 kg de soia la hectar, 80.950 kg de cartofi la hectar. Legume, struguri şi fructe se revărsau din plin din cornul abundenţei agriculturii socialiste.


MAŞINI-UNELTE ROMÂNEŞTI ÎN VENEZUELA

La Puerto-Ordaz, în Venezuela, s-a deschis prima ediţie a Târgului internaţional Guayana '89. S-a expus o gamă variată de produse ale industriei constructoare de maşini, echipamente industriale, electrice, electronice, medicale, maşini agricole etc. Ţara noastră, prezentă cu un stand de maşini unelte, a beneficiat de atenţia ministrului de stat venezuelean, Leopoldo Sucre Figarelle. Care a apreciat produsele româneşti, specifică România liberă.


TELEGRAME DESPRE SFECLA DE ZAHĂR
În telegramele adresate de oamenii muncii din unităţi agricole, "Tovarăşul" era informat în pri­vinţa unităţilor cu producţii mari de sfeclă de zahăr la hectar. Astfel, în judeţul Mureş, CAP Bogata anunţa 128.500 kg la hectar. CAP Periam (judeţul Timiş) avea 116.880 kg la hectar, iar CAP Cruşov (judeţul Olt) recoltase 108.900 kg la hectar. Ca şi cum telegramele despre sfeclă n-ar fi fost suficient de convingătoare, s-a raportat şi porumbul cultură irigată. Primul - judeţul Olt, cu 33.300 kg la hectar.


CONSTANTIN BARBU ŞI CONSTANTIN NOICA
La Editura "Scrisul românesc", un poet, pe numele său Constantin Barbu, a publicat cel de-al doilea volum al său. "Încercări asupra temeiurilor limbii româneşti" era titlul, iar subtitlul, "O grama­tică a Fiinţei". Potrivit cronicii din revista Flacăra, "cartea se situează pe linia celei mai fertiele direcţii inaugurate de Constantin Noica, de a statua prin mijloace autohtone «faţa românească a unui spi­rit universal»".


SILIVAŞ, NOUA STEA A GIMNASTICII ROMÂNEŞTI
Daniela Silivaş a obţinut titlul de triplă campioană a lumii, în cadrul Campionatelor mondiale de gimnastică. Ea a urcat pe primul loc al podiumului la bârnă, paralele şi sol, ultimele două probe fiind punctate cu nota 10. Tot la bârnă, cu o medalie de bronz, s-a aflat pe podium şi gimnasta Gabriela Potorac. Sportul a înregistrat şi alte succese. Pe plan intern, în cadrul etapei a 10-a a campionatului diviziei A la fotbal, Dinamo Bucureşti a întrecut pe teren propriu, cu scorul de 4-0, formaţia FCM Braşov.

×