x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei Jurnalul zilei: 13 februarie 1989

Jurnalul zilei: 13 februarie 1989

de Ilarion Tiu    |    13 Feb 2009   •   00:00

Vizită la nivel înalt în Israel ● Paula Ivan şi Doina Melinte, victorii în circuitul IAAF ● Frigul se trata cu... propagandă ● "Bună ziua, politeţe!"



Diplomaţia română era în plină ofensivă de imagine, încercând să îm­bunătăţească relaţiile cu Israelul, compromise la sfârşitul anului 1988, după recunoaşterea Pales­ti­nei. Pau­la Ivan şi Doina Melinte au ob­ţinut noi succese în atletism, în ca­drul competiţiei de la East Rutherfort (SUA). Nikolai Morozov, corespondentul agenţiei TASS la Bu­cureşti, se "lupta" cu limba de lemn impusă de comunicatele oficiale emi­se de autorităţile române, având grijă ca prin articolele sale să nu supere Bucureştiul.

Vizită la nivel înalt în Israel
Ion Stoian, secretar al CC al PCR, şi-a continuat vizita de lucru în Israel. Relaţiile României cu statul evreu erau grav afectate de re­cu­noaşterea Palestinei de re­gimul de la Bucureşti.
Presa oficială prezenta însă de­pla­sarea lui Stoian la Tel Aviv ca fiind o acţiune a lui Nicolae Ceau­şescu în lupta pentru pace.
Referitor la discuţiile de­le­ga­ţiei române cu viceprim-ministrul is­raelian, Shimon Peres, agenţia Agerpres a decupat doar protocolarul schimb de amabilităţi: "Din partea to­va­ră­şului Nicolae Ceau­şescu, preşedintele Republicii So­ci­aliste România, s-a transmis lui Shimon Peres, vice­prim-ministru al statului Israel, ministrul Fi­nan­ţelor, preşedintele Partidului Mun­cii din Israel, un salut călduros şi cele mai bune urări de sănătate şi fericire personală, de succes în activitate.
Exprimând profunda sa gratitudine pentru salutul şi urările ad­re­sate, viceprim-ministrul israelian a rugat să se transmită tovarăşului Nicolae Ceauşescu expresia sentimentelor sale de înaltă stimă şi consideraţie, de deosebit respect pentru acti­vitatea prodigioasă pe care o desfăşoară spre dezvoltarea continuă a României şi asigurarea păcii în lume".

Paula Ivan şi Doina Melinte, victorii în circuitul IAAF
La East Rutherfort (Statele Unite) a avut loc concursul internaţional de atletism pe teren acoperit. Atleta română Paula Ivan a câştigat proba de o milă, sportiva aflându-se la a cincea victorie în cadrul circuitului nord-american pentru marele premiu al IAAF. În cadrul cursei de 800 m feminin, prima care a trecut linia de sosire a fost Doina Melinte.
Comemorarea ostaşilor români căzuţi pentru eliberarea Budapestei
Ambasadorul României în Un­ga­ria a depus o coroană de flori la monumentul Rakosliget din Bu­da­pesta, în memoria ostaşilor români căzuţi pentru eliberarea capitalei ungare de trupele naziste în 1945.

Frigul se trata cu... propagandă
Zi friguroasă de februarie. Nikolai Morozov, corespondentul agenţiei TASS la Bucureşti, îşi pregătea materialul ce trebuia să-l trimită la Moscova. Misiune deloc uşoară, după cum va mărturisi ulterior în cartea "Corespondentul agenţiei TASS care a văzut totul", apărută la Editura Fundaţiei Culturale Române din Bucureşti în 2002: "Din cauza ambiguităţii în relaţiile dintre România şi URSS s-a încetăţenit practica de a trimite în redacţiile centrale instrucţiuni după care ziarele respective trebuiau să publice periodic articole despre România. A fost prevăzută şi tematica acestor articole: prietenie, colaborare, solidaritate. Despre greutăţile de tot felul, probleme, conflicte, nu aveam voie să pomenim. Redactorii treceau peste propriile gânduri şi sentimente, publicând texte despre «mersul victorios al socialismului pe pământ românesc», tăind doar «înfrumuseţările» care băteau la ochi. Ştirile şi corespondenţele din România erau dintre cele mai şterse, mohorâte şi cenuşii în presa sovietică. Greu de spus care era adevărata cauză: fie viaţa săracă şi monotonă din România, ce nu oferea un material interesant corespondentului, fie tradiţionala ostilitate a redactorilor. Poate că explicaţia constă în discrepanţa dintre viaţa reală şi propaganda oficială, care în România era mai mare decât în alte ţări socia­liste. Era şi greu, şi neonorant să scrii despre succesele României, a cărei populaţie îngheţată şi înfometată sufe­rea sub un regim bizar de anacronic.
Iată de ce devenisem ţinta ironiilor colegilor şi prietenilor care mă şi compătimeau în acelaşi timp văzând cum mă chinuiesc compunând articolele mele. Corespondentul TASS se afla într-o situaţie relativ avantajoasă, deoarece în majoritatea cazurilor putea, spre deosebire de corespondenţii ziarelor, să se limiteze la informaţii seci sau la citarea surselor, abţinându-se de la retorica propagandistică. În plus, un fel de «consolare» ne oferea şi pregătirea materialelor obiective pentru «uz intern», ce intra în obligaţia noastră de altfel, ca şi obligaţia corespondentului Agerpres la Moscova."

"Bună ziua, politeţe!"
Pionierii nu erau învăţaţi numai să-şi iubească Con­du­că­torul şi Partidul. Prin revista Cutezătorii, tinerii elevi erau în­drumaţi să-şi respecte părinţii şi bunicii şi să fie politicoşi cu cei din jur: "Deşi e numai în clasa a IV-a, Ana-Maria Ivă­nes­cu încearcă – ajutată cu succes de bunicul ei – să fie un bun re­porter. Interesaţi de dezbaterea noastră «Bună ziua, po­li­teţe!», s-au gândit împreună să realizeze în acest sens câteva mici anchete:
Ancheta nr. 1: Ana-Maria împreună cu bunicul ei au constatat, stând câteva minute în librăria din cartier, că, din cei 16 elevi care au intrat în acest timp, nici unul nu a spus «Bună ziua!».
Ana-Maria vă întreabă: Dragi prieteni cititori, voi ce părere aveţi, la intrarea într-un magazin trebuie să dăm «Bună ziua»?
Ancheta nr. 2: Ana-Maria şi bunicul, călătorind cu tro­lei­bu­zul, au observat că jumătate din locuri erau ocupate de elevi, în timp ce mulţi oameni în vârstă stăteau în picioare. La întrebarea «De ce n-o inviţi pe tovarăşa să stea în locul tău?», unul dintre elevi a răspuns, zâmbind larg: «Păi, nu se se supără. E bunica». Şi nu era singurul care, aşezat comod, era străjuit chiar de tata sau mama, aflaţi în picioare". (Cutezătorii,
fe­bruarie 1989).

×