x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei Jurnalul zilei: 17 martie 1989

Jurnalul zilei: 17 martie 1989

de Ilarion Tiu    |    17 Mar 2009   •   00:00

Rezultatele economice pe anul 1988, în dezbaterea CPEx ● Miliţia, Procuratura şi Justiţia, la raport ● "Michelangelo" în programul UNESCO ● Sala Unirii, "panteonul" noilor comunişti



Şedinţă cu scântei la Comitetul Central – membrii CPEx au dezbătut raportul economic pe anul 1988. Nicolae Ceauşescu a fost extrem de nervos – după ce i-a acuzat pe responsabilii Finanţelor de "sabotarea economiei", i-a demis. Probabil fusese afectat de ştirea că ziarul francez Liberation publicase un interviu cu poetul Mircea Dinescu, care aducea acuzaţii grave "Epocii de Aur". În aula Bibliotecii Centrale Universitare, artiştii şi scriitorii bucureşteni l-au comemorat pe italianul Michelangelo. La Alba-Iulia, noii membri de partid au primit carnetul roşu în "Sala Unirii", în cadrul unei ceremonii sobre.

Rezultatele economice pe anul 1988, în dezbaterea CPEx
Şedinţa CPEx convocată la sediul CC a avut ca principală temă de dezbatere "Raportul privind analiza pe bază de bilanţ a rezultatelor obţinute pe ansamblul economiei naţionale, formarea şi utilizarea resurselor financiare în 1988". Comunicatul oficial din Scînteia îi informa pe români că economia mergea ca pe roate.
În realitate, şedinţa CPEx-ului fu­sese una cu scântei – responsabilii Finanţelor şi ai Băncii Naţionale au fost acuzaţi de "sabotarea economiei naţionale", deoarece acordaseră cre­di­te CAP-urilor pentru plata îngră­şă­mintelor chimice. Ceauşescu nu do­rea să audă că agricultura socialistă era falimentară – vinovaţi pentru pro­bleme din domeniu erau subor­do­naţii incompetenţi! În consecinţă, i-a demis pe demnitarii pe care-i consi­dera vinovaţi: Neculai Ibănescu (vi­ce­prim-ministru), Gheoghe Paraschiv (ministru al Finanţelor), Florea Du­mi­trescu (guvernator al BNR), Nicolae Eremia (preşedintele Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară).

Miliţia, Procuratura şi Justiţia, la raport

În aceeaşi şedinţă s-a dezbătut şi Raportul privind controlul activităţii Ministerului de Interne, Procuraturii şi Justiţiei. Nici despre subiectul res­pectiv nu s-a scris nimic în presa oficială. Din documentele de arhivă aflăm că asupra Miliţiei şi Justiţiei se lansaseră acuzaţii grave în Raport: "Comiterea unor abateri sau încălcări de lege prin care s-au adus prejudicii avuţiei naţionale se explică, alături de alte cauze, şi prin neajunsuri ce se manifestă în activitatea de prevenire, descoperire, cercetare şi sancţionare a faptelor penale desfăşurată de organele Ministerului de Interne, Procuraturii şi Justiţiei.
Astfel, nu în toate cazurile or­ga­nele Ministerului de Interne au reu­şit să cunoască din vreme stările de lu­cruri reale din diferite unităţi economice pentru a putea pre­în­tâm­pina săvâr­şirea unor fraude, abuzuri, acte de neglijenţă, proasta gospo­dărire etc., ori pentru a acţiona în faza incipientă a unor fenomene ne­gative, înainte ca acestea să capete amploare sau să producă unele consecinţe. Au existat si­tuaţii în care organele de miliţie, fiind sesizate de săvârşirea unor infrac­ţiuni, nu au luat măsuri operative de cercetare şi combatere fermă a acestora, au tole­rat sau au minimalizat anumite încălcări de lege, ori nu au acţionat decât după ce organele de partid au constatat săvârşirea unor asemenea încălcări sau au solicitat luarea unor măsuri corespunzătoare.
Unele deficienţe au rezultat şi în activitatea de verificare a respectării legilor în economie, exercitată de procuratură, îndeosebi sub aspectul stabilirii cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează nerespec­tarea prevederilor legale, al tragerii la răspundere a persoanelor care au încălcat legea, cât şi al urmă­ririi, în ce măsură conducerea uni­tăţilor a întreprins acţiunile ce se impuneau pentru reintrarea în legalitate.
Lipsuri şi neajunsuri s-au constatat şi în activitatea instanţelor judecă­toreşti, atât în ceea ce priveşte operativitatea de soluţionare, cât şi a te­meiniciei efectuării tuturor probelor necesare stabilirii depline a adevăru­lui şi vinovăţiei, ceea ce a dus la pronunţarea unor soluţii nelegale şi netemeinice, şi implicit prin aceasta la reluarea, ulterioară, a cursului judecă­ţii. Au existat cazuri când instanţele nu au aplicat sancţiuni judicios individualizate în raport de gravitatea faptei sau persoana făptuitorului, fie aplicând pedepse insuficient de ferme în cazul unor infracţiuni ce impuneau un tratament penal mai sever, fie aplicând sancţiuni prea aspre, în cazul unor fapte mărunte".

Manifestare:"Michelangelo" în programul UNESCO
În aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti s-a desfăşurat o manifestare culturală dedicată artistului italian Michelangelo. La eveniment au participat oameni de artă şi cultură, cadre didactice universitare, cercetători şi studenţi. Cu acest prilej a fost inaugurată expoziţia "Miche­lan­gelo 1475-1564", care cuprindea 400 de cărţi din istoria artelor, dic­ţionare, enciclopedii şi lucrări de cri­tică dedicate personalităţii lui Mi­che­langelo.

Sala Unirii, "panteonul" noilor comunişti

"Sala Unirii" din Alba-Iulia a fost gazda unui eveniment de "vibrantă însemnătate" – Comitetului municipal de partid Alba-Iulia a înmânat carnetul roşu noilor membri desemnaţi de organizaţiile de bază din care fă­ceau parte. Erau în total 70 de persoane, "muncitori şi specialişti, tineri bărbaţi şi femei din unităţile econo­mi­ce ale municipiului", după cum anunţa ziarul Unirea, editat de Co­mi­te­tul judeţean de partid Alba.

×