x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul zilei Jurnalul zilei: 2 ianuarie 1989

Jurnalul zilei: 2 ianuarie 1989

de Lavinia Betea    |    23 Dec 2008   •   00:00

Au circulat, ca şi ieri, toate maşinile proprietate personală. Şi cu soţ, şi fără. Cine-a petrecut Revelionul la ţară se pregăteşte de plecare acasă. Cu portbagajele pline – cartofi, caltaboşi, ouă, ceapă, sticle şi damigene.  Adică "aprovizionarea rezolvată" pe-o săptămână. 



Bilanţuri… de familie
Anul Nou s-a sărbătorit, după datină, şi în familie. Mai ales atunci când aceasta are copii minori. Intrau şi asemenea petreceri în ac­tua­lităţile radiou-lui şi ale televiziunii. La Ora­dea, relata reporterul, pe Strada Şelimbărului, în blocul F2, apar­tamentul 6 stă familia maistrului turbinist Petre Coandă. Cu siguranţă, ziaristul a căutat mult, a cerut apro­bări şi relaţii până a găsit fami­lia-model.
Soţii  Coandă sunt fruntaşi în muncă şi au patru copii (numărul optim recomandat de partid!). Şi în "atmosfera de familie” ("sărbăto­reas­că şi caldă”) s-a vorbit despre... realizări! Înaintea mesei de săr­bă­toare, când gospodina supraveghează sarmalele, tatăl era "presat” de cel mai mic dintre feciori, An­drei, şcolar în clasa a III-a, a depăna "amintiri de şantier". Rugându-l să nu-şi întrerupă povestea, ziaristul "are prilejul” să consemneze cum se montează turbinele: anul acesta, 25 a montat maistrul Coandă, în diverse locuri din ţară! "Hai să închinăm pentru ele, pentru cine le-a construit şi ... pentru urmă­toa­rele 25”, a toastat maistrul în faţa nevestei şi băieţilor săi. Asemenea bilanţuri – concluzionează meş­terul în ale reportajului socialist –, se fac pretutindeni în ţară!         

La sate, ca în oraş
Dacă orăşenii gândeau atât de frumos şi de bine, după cum spune televiziunea şi radio-ul, nici la sate conştiinţa socialistă nu e mai prejos. În cantinele CAP-urile şi IAS-urile şi la căminele culturale, după aceleaşi indicaţii aprobate în centrul puterii – plenul CPEx – se organizaseră "revelioane ale oamenilor muncii”. Au dansat cu toţii după muzica aprobată, conform directivelor, de responsabilii cu propaganda: 70% cântece româneşti, restul străine. La IAS Ograda din Bărăgan, specialiştii au petrecut - cum se cuvine - împreună cu meca­ni­zatorii. "Se fac urările tradiţio­nale, se ciocnesc pahare pentru pute­re de muncă şi sănătate, pentru liniştea grâului şi pacea lumii, a consemnat gazetarul trimis în teren. La una din mese sunt familiile inginerelor Elisabeta Sava, Viori­ca Nicolae şi Ioana Ivan. Sunt şefele de fermă care, prin producţiile obţinute la porumb, dar nu numai la această cultură, sunt în atenţia tuturor. (...) Dacă în 1988 de la IAS Ograda au intrat în hambarele ţării 75.996 tone porumb ştiuleţi, în anul care a venit trebuie să ne apropiem de 100.000 tone. Pentru 100.000 tone de porumb în 1989 toastează directorul unităţii, inginerul Petre Dumitru. Imediat adaugă: "Dar şi 8.000 kg grâu şi orz la hectar, 3.500 kg floarea-soarelui şi 3.200 kg soia!”

Telespectatorii numărul 1 şi 2
La reşedinţa soţilor Ceauşescu - a fost linişte. Printre calităţile pe care trebuie să le dovească în orice moment ofiţerii şi personalul de serviciu sunt arta de a fi utili tre­când neobservaţi. Urechile şi ochii lor vigilenţi aveau rază de acţiune până la uşile "tovarăşilor”. Se fereau să aducă despre ei vorba cu perso­na­lul de serviciu - nu se ştie cui mai erau subordonaţi unii sau alţii! Dacă-ţi depăşeai atribuţiile de serviciu interesându-te de alte "as­pec­te", se putea "interpreta". Lucrurile puteau sfârşi prost cu concluzia că eşti în legătură cu "puteri străine”!
În urmă cu câţiva ani, când erau mai tineri, iar "Tovarăşul” nu atât de bolnav, sotii Ceausescu plecau mai des la vânătoare ori petreceau noaptea la vreo casă de protocol din ţară. Acum se odihneau ş petrecere mai lungă şi obositoare decât Reve­lionul va fi "ziua tovarăşei”. Va veni curând, încă mai grea, a "tovară­şului”. şi s-au uitat la televizor. Nu treceau cu vederea nimic.

Scapă-ne, Doamne!

Când se făcuse miezul nopţii dintre ani, Florin Postolachi închisese ochii şi se gândise la ei. Ceilalţi co­legi ai lui, pe care nu-i mai văzuse din toamna lui ’87 după procesul braşo­venilor ce "tulburaseră ordinea pu­blică". Dispăruseră în închi­soa­re.... şi mai rău încă, "nu se ştie unde", alte zeci de deportaţi în "domiciliu obli­gatoriu”. Doamne ajută să fie cu toţii în viaţă şi sănă­toşi, Doamne aju­tă-ne şi pe noi, se rugase în gând proscrisul de 24 ani gândindu-se cu speranţă şi teamă la viitorul an. 

×