x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnalul zilei: 24 februarie 1989

0
Autor: Florin Mihai 24 Feb 2009 - 00:00

Unde-s captatoarele solare? ● Peşte oceanic, la discreţie ● Directorul şperţar ● Spionaj industrial ● Zâmbetul "Tovarăşului"



În orice apariţie publică şi la şedinţele de partid se vorbea despre "ridicarea nivelului de trai" şi importanţa copiilor, "viitorul ţării". O anchetă declan­şa­tă la Casa de copii şcolari din Vărădia vădea că regimul avea şi "lipsuri". Potrivit Scînteii, la Vărădia, lemnele de foc pentru încălzirea dormitoarelor lipseau de câteva luni, baia şcolii era dezafectată, iar medicamente nu erau în infirmerie. Controalele oftalmologice au demonstrat că mulţi dintre copii aveau probleme cu vederea. La un an după reportajul în stilul "realismului socialist" de la Vărădia, scenele din creşele din România au devenit subiectul forte al presei mondiale.

Unde-s captatoarele solare?
În goana după economisirea carburanţilor şi ener­giei convenţionale, "conducerea partidului" încuraja uti­lizarea surselor nepoluante şi puţin costisitoare. Bu­nă­oară, de câţiva ani se recomanda folosirea captatoarelor so­lare, instrumente fabricate la Întreprinderea de apa­ra­te şi accesorii din Alexandria. Moda capta­toa­relor a durat până în 1987, an din care producţia şi ce­re­rea au scăzut vertiginos, pentru a atinge doar 3%.
Atât produ­că­torul, cât şi beneficiarii produselor se acuzau reciproc de dezinteres. Fabricanţii reproşau "unităţilor economice" neglijenţe în utilizarea panourilor, instalarea lor pe verticală, şi nu pe orizontală, lipsa de izolare, murdărirea şi spar­gerea geamurilor. Lipsa de come­nzi ameninţa însăşi existenţa întreprinderii.

Peşte oceanic, la discreţie

Dacă pâine, zahăr, ulei, lapte şi câte şi mai câte se găseau greu sau "se dădeau cu porţia", te puteai îndopa din belşug cu peşte oceanic. Conservele de peşte le găseai la tot pasul, în alimentare, la pescării, prin unităţile "Gospodina". Pretutindeni, reclamele îmbiau consumatorii la conserve din "pre­parate din peşte, gustoase şi în întregime asimilabile, bogate în proteine, grăsimi, fosfor şi vitaminele A şi D". Pe piaţa românească ajungeau doar stavrizii şi macroul, de calitate inferioară. Sturionii şi icrele negre, în schimb, luau calea exportului.  

Directorul şperţar
Zeci de apartamente se construiau zilnic în România. În pofida zelului, diferenţa dintre cerere şi ofertă rămânea considerabilă. Responsa­bili cu repartizarea apartamentelor erau directorii de fabrici, care le împărţeau "oamenilor muncii" după principiul listelor de priorităţi şi cazurilor sociale presante. La Bacău presa locală a dezvăluit cazul directorului Liviu Valer Guţiu, şeful Trustului de antrepriză generală de construcţii hidrotehnice din Bacău şi preşedintele consiliului oamenilor muncii din localitate. Sfidând "normele eticii şi echităţii socia­liste", L.V. Guţiu a împărţit locuinţele în schimbul plicurilor de bani, băuturilor rare, ţigărilor fine şi obiectelor preţioase. În câţiva ani de "activitate", directorul acumulase 400.000 lei, având la dosar 54 de infracţiuni de luare de mită şi 24 infracţiuni de trafic de influenţă! Era singurul oare?

Spionaj industrial
Permanent "organele de partid şi de stat" se aflau în căutare de Einsteini! Să descoperi talente într-alte invenţiilor era una din preo­cupările de bază până şi în şcolile tehnice. În cercetare, prin metoda copierii din afară, românii au ajuns deja la performanţe remarcabile. Despre strategia "spionajului industrial" şi reuşitele centrelor de cercetare româneşti, îşi aminteşte Cristian Stănescu, de la Laboratorul cocs din Bucureşti. "De prin 1986 până în 1989, a existat un proces de asimilare, se poate spune la spionajul industrial. Asta făceam. Numai că nu cu mijloace sofisticate, pătrunzând în laboratoarele străine, ci pur şi simplu citind pu­blicaţiile lor.
Practic reconstituiam ca un antro­polog bucăţică cu bucăţică ce a vrut el să spună. Pentru că într-un brevet de invenţie sau un articol ştiinţific nu spui tot ce ştii. Dai nişte informaţii generale. De exemplu, noi am reconstituit experimentele din afară, până am obţinut smoala mezofazică, precursorul de fibră carbon, care a fost filat la Săvineşti. Un alt exemplu, diamantele sinte­tice! Deci viaţa ştiinţifică era axată pe spionaj industrial, fără să mă duc cu microfilmul în fabrica respectivă. Totul era la modul concret. Ce reuşeşti să asimilezi? Înainte de 1989 era o fervoare în a adopta metodele de ana­liză ştiinţifice din Occident!"

Zâmbetul "Tovarăşului"
Orice întâlnire cu "Tovarăşul" în afara cadrului oficial ar părea oricui o experienţă de negândit. Şi totuşi, scriitorul Constantin Mateescu relata în jurnalul său o asemenea întâlnire de gradul trei într-una din zilele friguroase de sfârşit de februarie. "Ies cu Cornelia şi Dan după cumpărături prin centrul civic. Vreme însorită. În faţa Casei Poporului – cordoane de miliţie. Suntem ghidaţi de un majur pe calea "13 Septembrie". Trece şeful. Urcăm spre şină. La jumătatea drumului apar trei limuzine. Strada pustie.
În dreptul nostru (trei-patru metri) Stăpânul ne salută prietenos cu mâna! Zâmbeşte! Totul în câteva secunde. Stupefiaţi. Pufnim în râs. Ce întâmplare! Pesemne a căpătat reflexe. Privim maşina şefului pierzân­du-se în zare. Ocol prin Dr. Stoicovici spre Elefterie. De-aici acasă. N-am cumpărat nimica."

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de