x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

23 august 1944 – fapte şi personaje

0
Autor: Lavinia Betea 24 Aug 2009 - 00:00


Ce s-a petrecut la 23 august 1944? Ce semnificaţie au evenimentele din acea zi, numită de iniţiatorii lor "ziua H"? "Liber-schimbismul" lui Caragiale triumfă şi în istoriografie.



ULTIMA ZI A "CRUCIADEI ANTI-BOLŞEVICE"
Printre altele, 23 august 1944 înseamnă  sfârşitul "războiului sfânt".
Consultând ziarele vremii, ai putea deduce că în iunie 1941, alăturându-se trupelor germane la invazia Uniunii Sovietice, oştirea română  plecase în cruciadă contra "Satanei bolşevice". "Anul care începe este un an de răscruce şi de reînviere, se adresa mareşalul Antonescu în Proclamaţia către ţară rostită cu prilejul Anului Nou 1941. În rosturile viitoare ale lumii, legaţi cu onestă onoare de ziditorii ei, noi vom putea împlini, cu fapta noastră, nu numai reînvierea românească, dar un rost de civilizaţie europeană. Scuturaţi frunţile de nelinişte; pregătiţi piepturile de jertfă; întăriţi inimile de credinţă! Ţara are nevoie de toate sufletele, de toate braţele, de toate puterile".

Discursuri ca aceste, tipice propagandei lui Antonescu, erau aduse la cunoştinţa soldaţilor de comandanţii lor şi întărite prin binecuvântări de preoţii regimentelor. Prin slujitorii Bisericii se răspândeau şi în comunităţile României. Până în ziua de 23 august 1944, mareşalului Antonescu i s-a atribuit astfel misiunea de "salvator al Neamului". Basarabia era pe buzele tuturor. Pierderea Transilvaniei şi orice insucces de pe Frontul de Est erau, ca-n vremi de război, teme interzise opiniei publice.


ANTONESCU - EROU, CĂLĂU ŞI MARTIR

Aceasta a fost neobişnuita metamorfoză parcursă de mareşalul Ion Antonescu în istoriografia românească în decursul unei jumătăţi de veac.  

Prima etapă, cea de "erou", Antonescu a trăi­t-o între 21 iunie 1941 şi 23 august 1944. Înfrângerea armatei germane la Stalingrad (fe­bruarie 1943) şi debarcarea anglo-americană în Normandia (iunie 1944) nu i-au clintit statutul. Mareşalul se crampona mai mult de "onoarea cuvântului dat" în alianţa cu Hitler decât de consecinţele dezastrului naţional.

"Actul de la 23 august" s-a consumat în spatele uşilor închise de la Palatul Regal. A însemnat, în fapt, arestarea lui Ion Antonescu şi a ministrului de Externe, Mihai Antonescu. Unii susţin că Antonescu venise la întâlnirea cu tânărul rege Mihai în intenţia încheierii armistiţiului, alţii că se-mpotrivea.

Din unghiul complotiştilor însă, drama  mareşalului degenerează în comedie. şeful statu­lui şi al armatei, temutul Ion Antonescu  a fost pre­luat  şi păzit după arestare - în lipsa altor forţe - de câţiva neînsemnaţi cetăţeni: Emil Bodnăraş (fost ofiţer dezertor şi deţinut politic, în acel mo­ment cetăţean sovietic), tehnica sa Florica Munzer (viitoare Florica Bodnăraş) şi doi chelneri. Reuşita acţiunii de a-i preda sovieticilor pe cei doi Antoneşti a fost meritul PCdR.

După logica Procesului de le Nurenberg, în "Procesul Marii Trădări Naţionale" (iunie 1946) a fost condamnat "călăul Antonescu" care târâse ţara în "dezastrul războiului împotriva Uniunii Sovietice".
Însă printre resemnificările memoriei colective de după 89, mareşalul Antonescu a dobândit aură de martir anti-comunist.
ÎNTR-AL 12-LEA CEAS
Soluţia formării unui bloc al partidelor democratice - cu includerea comuniştilor - derivase din înţelegerile intervenite între Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi SUA, puteri aliate atunci în război.

Informaţii de "prim rang" asupra formării "blocului democrat" ce urma să declare ieşirea României din războiul contra Puterilor Aliate se găsesc în arhivele fostei Securităţi, în dosarele anchetei şi procesului Pătrăşcanu. Cu scopul incriminării fostului lider comunist, reprezentant al PCdR în negocierile cu PNT, PNL şi PSD, anchetatorii se deplasaseră în primăvara lui 1953 la "închisoarea demnitarilor" din Sighet. Legat de 23 august i-au anchetat pe foştii semnatari ai acordului de colaborare între cele patru partide şi pe oamenii lor de influenţă şi legătură.

Rezultă astfel că august 1944  era, cum scrie Ion Mihalache, "cel de-al 12-lea ceas" pentru România. Căci trupele sovietice, intrate în ţară, campau la Iaşi. Strategia Regelui  fusese atunci decisivă. "Suveranul - declara, în 1951, baronul Mocsony-Stârcea, omul de legătură al Regelui - avea o concepţie proprie net diferită de aceea a unora dintre personagiile cu care încă din vara lui 1942 avea legături în vederea răsturnării: 1. caracterul strict democrat pe care dorea să-l aibă actul de răsturnare a dictaturii antonesciene şi de ieşire a României din războiul alături de Axă; 2. concomitenţa ambelor acţiuni".

Mocsony-Stârcea declara şi că "partidele politice sunt acelea care paralizează progresul pregătirilor nefiind  în stare să găsească o formulă de înţelegere pe care coroana să se poată bizui în mod definitiv". În spiritul "caracterului democrat", "regele refuza categoric să ia în consideraţie preferinţa şefilor partidelor de opoziţie pentru un guvern militar, sau de tehnicieni sau de compunere mixtă, dar în orice caz sub preşedinţia unui general". Ar fi fost considerat un guvern regal, motiva regele ferindu-se de răspundere exclusivă.

A avut în cele din urmă promisiunile dorite. "Onorate" astfel în "ziua H" după relatarea lui Stârcea: "Pătrăşcanu a fost primul dintre cei  patru reprezentanţi ai partidelor de opoziţie care  a răspuns la apelul Suveranului (...) urmat, cred după un scurt timp, de dl. Titel Petrescu, mi se pare că după emisiunea de la ora 22:00, a radioului Bucureşti de dl. C.I.C. Brătianu, iar abia în dimineaţa zilei de 24 august la ora 9:15, când regele nu se mai afla în Bucureşti de către dl Iuliu Maniu".

Regele reuşise să-şi impună punctul de vedere asupra concomitenţei acţiunilor. În fruntea guvernului a fost nevoit să admită un militar, pe generalul Constantin Sănătescu.

La ancheta Securităţii despre 23 august, Maniu, bolnav, n-a mai putut vorbi. Dar despre 23 august, Maniu oricum nu mai voia să vorbească, declarase Carandino. Ultimele lui "relatări" despre "ziua H" fuseseră nişte înjurături. La adresa regelui că se lepădase de politicienii care-i fuseseră sprijinul  de altădată, a declarat Carandino.       


FĂRĂ CUNOŞTINŢA SOVIETICILOR

S-a acreditat, în timp, prin anumiţi "martori" şi versiunea unor emisari români la Moscova.
Arhivele demonstrează însă contrariul: sovieticii fuseseră surprinşi neplăcut de evenimente. În şedinţa cu miniştrii comunişti din guvern din 23 aprilie 1945, Ana Pauker confirmă aceasta.

23 august, zicea Ana Pauker, fusese "un act de salvare a burgheziei" datorită căruia s-a creat "situaţia că de la 23 august până la 6 martie am avut guverne reacţionare". Altfel,  "cum ar fi intrat Armata Roşie în ţară, poporul s-ar fi ridicat şi ar fi gonit armata germană şi reacţiunea". Urmând "o serie de măsuri importante de dare la cap fasciştilor şi o altă serie de măsuri pentru a uşura drumul".

În spatele uşilor închise ale şedinţei ţinută de comuniştii români în aprilie 1945, s-a emis şi altă informaţie importantă. Numărul comu­niştilor din Bucureşti la 23 august 1944 - spune Ranghetz - împreună cu "tehnicii" lor (nemembri de partid) fusese de numai 80.

Ce "insurecţie populară" ori "revoluţie comunistă" să fi făcut 80 de oameni?! Mai ales că, exceptându-i pe Pătrăşcanu şi Bodnăraş, nici unul dintre ilegaliştii bucureşteni nu ştiuse ce se întâmplă.

Cât despre cei doi viitori lideri comunişti ai României, în 23 august 1944, nici Gheorghiu-Dej, nici Ceauşescu nu sosiseră încă în  Bucureşti.
Citeşte mai multe despre:   special,   23 august

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de