Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Emisiunea dedicată satului şi locuitorilor săi a prins contur în martie 1957. De la "Emisiune pentru sate", "Transmitem pentru sate" s-a ajuns la "Viaţa satului": 32 de ani în care tot ce mişca în zona rurală făcea subiectul anchetelor emisiunii.
Gheorghe Verman i-a propus preşedintelui de-atunci al televiziunii titulatura de Viaţa Satului. Era prin anii ’70. Emisiunea avea o oră şi 45 de minute în care erau prezentate tot felul de anchete "supărătoare" pentru unii, dar foarte apreciate de Tovarăşul. Deşi nu l-a văzut niciodată pe Ceauşescu, Verman aflase că secretarul general al PCR îl aprecia şi nu pierdea nici o ediţie a emisiunii. "Mai ştiu şi dintr-o mărturie care a apărut într-o carte scrisă de femeia lor de casă, care spune că Tovarăşul nu scăpa «Viaţa satului». Cu zece minute înainte de a începe emisiunea, el deja se aşeza în faţa televizorului. El cunoştea realitatea prin emisiunea noastră, dovadă că eram destul de bine ancoraţi. Nu ne-a certat niciodată pentru ce-am făcut, deşi făceam nişte lucruri destul de dure. Însă lua măsuri imediat", îşi aminteşte realizatorul. În plus, Verman a auzit că Tovarăşul îi spunea "băiatul ăla isteţ care vorbeşte frumos".
Gheorghe Verman recunoaşte că i-a fost foarte greu să ajungă "la microfon": "Din momentul în care obţineai dreptul să ajungi la microfon, erai liber, dar până să ajungi acolo era o rigoare profesională cu totul deosebită. Exagerată aproape". Recunoaşte cu mâna pe inimă că n-a avut niciodată un text gata făcut. "Şi-acum mi-e greu să citesc după un text", mărturiseşte Verman.
Realizatorul tv primea informaţiile "de la vârf". Vasile Bărbulescu – cumnatul Tovarăşului – fost preşedinte al CAP Scorniceşti, fusese promovat Secretar al Comitetului Central cu Agricultura. "Făcusem mult teren şi mă întâlnisem de foarte multe ori cu el. Drept pentru care el îmi spunea mie Boierule. Secretarii pentru agricultură mă chemau foarte des la Comitetul Central, în ideea de a afla lucrurile direct de la sursă. Şi era foarte bine, pentru că informaţia nu trecea prin filtrele redactorului-şef, directorului şi aşa mai departe, transformându-mă într-un telefon fără fir. Şi nici nu eram controlat de radioteleviziune, pentru că ei nu ştiau ce mi se comunicase de la CC. Am făcut ceea ce am crezut eu că am înţeles, iar dacă nu a fost bine a fost pentru că eu nu am înţeles ce trebuie", povesteşte Verman.
La televizor, toate producţiile se dădeau la Jurnal. Şi existau două situaţii, iar Ceauşescu ştia de existanţa lor. Una o raportau Tovarăşului, iar cealaltă era situaţia contabilă exactă, pentru că producţia intra în magazia CAP. Omul care trimitea cifrele le mai umfla puţin, şeful lui la fel, secretarul de judeţ mai adăuga şi el, iar producţia-record ajungea la secretarul general.
Gheorghe Verman nu a avut necazuri mari cu cenzura. "Spun pe propria răspundere că nu era chiar teroarea de care se discută peste tot. Eu am făcut «Viaţa satului» timp de 20 şi ceva de ani. Numai eu, duminică de duminică. Şi făceam nişte emisiuni, cine-şi mai aminteşte de pe vremea aia, destul de îndrăzneţe. E adevărat că se întâmpla să stau încă 45 de minute după terminarea emisiunii pentru a vedea dacă sună sau nu telefonul. Dacă nu suna, lucrurile erau în ordine", îşi aminteşte Verman. Înainte de a intra în emisie, realizatorul lua legătura cu Direcţia presei. Spunea acolo despre ce urmează să vorbească şi i se dădeau ultimele indicaţii despre lucrurile pe care nu trebuia să le menţioneze. Gheorghe Verman îşi aminteşte că listele se schimbau de la zi la zi. A existat o perioadă în care nu era voie să menţionezi cuvinte precum meleag sau Ardeal (pentru că erau de origine maghiară), într-o altă perioadă nu era permisă folosirea cuvintelor de origine slavă sau de origine anglo-saxonă. Realizatorul a adăugat că nu trebuiau menţionaţi în materiale prim-secretarii sau alte persoane în afara Tovarăşului. "Nu puteai vorbi despre foşti membri ai partidelor istorice. Nu se vorbea despre curentul electric sau despre faptul că nu e pâine, nu aveam voie să aratăm cozi sau case dărăpanate. Şi nici noi nu eram tâmpiţi să nu respectăm aceste lucruri", a mai spus Verman.
S-a întâmplat însă să mai calce şi strâmb. "Mi-amintesc în sensul ăsta că într-o seară aveam emisiune după Jurnal. Tovarăşul era în Danemarca. Se plimba cu caleaşca. Şi după aia am intrat eu cu o emisiune la zi despre porumbul în apă cu mizerie, cu nebunii.
Mă sună după aceea Angelo Niculescu şi îmi spune: «Frate Verman, eu nu ştiu cine te-a învăţat. Dar dacă te-a învăţat cineva, nu te-a învăţat bine. Vezi că se poate interpreta!». Pentru că după Danemarca şi Tovarăşul în jilţuri, eu am dat mizeria de la noi. Apoi am transmis de la Huşi un material despre viţă-de-vie. Din greşeala Ministerului Agriculturi, butaşi în valoare de sute de milioane de lei ajunseseră cu vreascuri. Mă sui cu directorul de-acolo pe ele şi spun că stăm pe vreascuri de milioane de lei. Vin la televiziune şi îl dăm. Ministrul Horticulturii de-atunci, Ion Ceauşescu – un om de altfel excepţional –, dă un telefon foarte interesant: «Spune-i copilului ăluia că e el frumos, dar putem găsi oricând unul şi mai frumos!»."
Gheorghe Verman n-a scăpat nici de colimatorul Tovarăşei. Realizatorul îşi aminteşte că, în urma unui reportaj filmat de la Fundulea, Tovarăşul a fost dezamăgit, iar Tovarăşa l-a acuzat că se îmbracă "malagambistic". "A doua zi, mare şedinţă la televizune, în care am fost înfierat eu pentru că aveam o bluză de doc, care nu ştiu cum fluturase în timpul filmării şi m-a văzut Tovarăşul şi a spus: «Până şi pe băiatul ăla l-am văzut îmbrăcat cum nu trebuie». M-a luat un secretar: «Bine, tovarăşu’, şi dumneata ai început să te îmbraci cum nu trebuie?!». I-am arătat cămaşa, că eram îmbrăcat întâmplător cu ea. «Uite, tovarăşu’, asta e bluza, am cumpărat-o de la Cocor!»", povesteşte Verman.
În 1985, a fost scos de pe "sticlă". Tot de la Tovarăşa i s-a tras. "Eu intram în fiecare zi după Jurnal, cu «La zi în agricultură», o rubrică de 15 minute, pe care am dus-o ani de zile. Aveam două hărţi pe care puneam producţiile şi comparam judeţele. Uite, aici se putea, dar s-a făcut doar atât. Lui îi plăceau foarte mult lucrurile aceastea. Dar Tovarăşa a interpretat că dau indicaţii, că sunt vreun pretendent la ceva. Şi m-a scos. Îmi aduc aminte că urma să am emisiune duminica. Cu o seară înainte mi s-a spus că a doua zi n-o să mai am emisiune şi am fost chemat la Comitetul Central. Era o sală unde luam cu toţii notiţe de la Tovarăşul, fără să-l vedem însă. Atunci ni s-a spus că, având în vedere criza energetică, programul televiziunii se reduce şi emisiunea Viaţa satului nu va mai fi în grilă", îşi aminteşte Gheorghe Verman. Situaţia a durat până în 1987, în toamnă. A şi cerut audienţă la secretarul cu propaganda de atunci, Petru Enache, pentru a afla ce se întâmplă. "Enache, râzând, îmi spune: «Tovarăşe, nu uita că există oameni care sunt plătiţi să vorbească şi oameni care sunt plătiţi să tacă. Dumneata eşti plătit să taci!»", a adăugat realizatorul TV.
În 1987, a fost chemat la consilierul cu presa, Constantin Mitea, fost redactor-şef la Scînteia. Trebuia să facă un documentar despre motivele pentru care nu s-a făcut grâu în acel an. "Eu mi-am luat rolul foarte în serios şi l-am făcut. L-au văzut la televiziune de zece ori şi pe urmă am fost să-l proiectăm la Comitetul Central. Au venit acolo tovarăşul Bobu, tovarăşul Dincă, tovarăşul Mitea, tovarăşul Bărbulescu, toţi tovarăşii. L-au văzut. La sfârşit, Bobu s-a ridicat, s-a încheiat la haină şi mi-a spus: «Tovarăşe Verman, vă felicit pentru ce aţi făcut, dar acest film se sigilează şi să uitaţi de el!». Eu spusesem lucrurile cum erau. Nu am zis că sunt de vină ăia din câmp, pentru că nu ei erau de vină. Erau multe deficienţe", îşi aminteşte Verman. Profitând de acest moment, realizatorul i-a spus că nu mai are emisiune la televizor. "El s-a uitat la Mitea şi i-a spus: «I-auzi, Mitea, nu mai are Viaţa satului!». Şi a durat o săptămână, cred, până când, într-o vineri, m-au anunţat că de duminică am emisiune. Am fost iar chemat la CC şi mi s-a spus: «Vezi că de la 12:40 la 13:00 intră Viaţa satului. Emisiunea se difuzează înainte să ia masa Tovarăşul, aşa că ai grijă ce spui, poate-l enervaţi. Şi nu mai apari cu figura!». Era pur şi simplu o proiecţie. Am învăţat atunci o şmecherie ca să scăpăm. Aveam, înainte şi după emisiune, câte un citat din Tovarăşul. Şi la mijloc trosneam de nu se putea. Cred că lumea îşi mai aduce aminte câte anchete am făcut. De ce nu s-a cules aia, de ce nu s-a pus aia. Dar începeam şi terminam cu «a spus Tovarăşul»", povesteşte Verman.
