x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Acasă la familia prezidenţială

Acasă la familia prezidenţială

20 Oct 2009   •   00:00
Acasă la familia prezidenţială
Sursa foto: Arhivele Naţionale/

Printre persoanele care se aflau permanent în apropierea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu se numărau ofiţerii de Securitate. Unul dintre aceştia, Dumitru Burlan, nu-i asigura numai paza, fiindu-i şi sosie, după unele informaţii. Adesea, şefii de stat apelează la astfel de soluţii pentru a nu se expune unor împrejurări periculoase.

Din memoriile lui Dumitru Burlan, publicate sub titlul: "După 14 ani - Sosia lui Ceauşescu se destăinuie" la Editura Ergorom din Bucureşti, aflăm şi alte aspecte ale "muncii de informaţii" în apro­pierea cuplului prezindeţial. Spre exemplu, fiecare membru al perso­nalului de protocol era drastic verificat, pentru a preîntâmpina anumite "incidente".
Reproducem în continuare amintirile lui Dumitru Burlan referitoare la acest aspect, care se regăsesc în cartea amintită la paginile 28-42:




Persoanele din imediata apropiere a familiei Ceauşescu erau în permanenţă în atenţia noastră. Este o practică internaţională ca agenturile să încerce să racoleze astfel de persoane.

Din suita prezidenţială făceau parte obligatoriu: un croitor, un bucătar, doi ospătari, o coafeză, un doctor. Pe lângă aceştia, la casa prezidenţială mai existau şi alte ca­tegorii de personal ca: femei de serviciu, spălătorese, lenjerese, surori medicale, electricieni, administrator, operator de film...

În cadrul vilei (pe care o numeam "obiectiv") exista o sală de proiecţie unde în special Elena Ceauşescu viziona diferite filme care intrau în ţară ca urmare a unor protocoale sau convenţii şi care nu puteau fi introduse în circuitul cinematografic din lipsă de fonduri. Familia Ceauşescu le viziona, după care, pelicula era re­turnată Arhivei Cinematografice.

De obicei, în afară de familie, nimeni. Foarte rar se mai nimerea câte un invitat. Cu siguranţă, persoanele din anturajul acestor lucrători din vila prezidenţială îi invidiau pe "fericiţii soartei", pentru că au ajuns aşa aproape de familia Ceauşescu. În realitate, viaţa acestora era un calvar. În primul rând, avea un program de peste 16 ore. Elena Ceauşescu neadmiţând ca acest perso­nal să lucreze în ture, cu toate propune­rile făcute de conducerea sectorului de Reprezentare şi a Direcţiei noastre de a limita programul deservenţilor la opt ore pe zi.

Propunerile noastre au fost respinse de Elena Ceauşescu. Salariul era acelaşi ca în întreprinderi, beneficiau doar de un mic spor de 300-400 de lei pe lună, orele suplimentare nefiind plătite. Cu ocazia unor vizite oficiale la nivel de şefi de stat, de regulă, la plecarea invitatului, personalul de deservire primea cadouri şi chiar valută. Cadourile le erau lăsate acestora. Mici cadouri din aur, de exemplu. Valuta însă li se confisca şi li se acordau prime în lei, mergând până la 500 de lei. Munca lor nu era niciodată apreciată la adevărata ei valoare. Se aflau într-un permanent stres. Elena Ceauşescu, pentru a verifica dacă femeile de serviciu au măturat sau au spălat peste tot punea semne, ca de exemplu: o bucată de scotch în cadă, iar sub covor, la mijloc, câte o frunză uscată. Când aveau câte o problemă personală aceştia evitau să se confeseze Elenei Ceauşescu sau şefului sectorului Reprezentare şi apelau la mine.

Dar cunoscând situaţia în care se găseau şi pentru a le face viaţa puţin mai plăcută, încercam să le rezolv aceste cereri. De exemplu, neavând posibi­litatea să se aprovizioneze cu produse alimentare pentru casă, aproape în fiecare săptămână le procuram prin Întreprinderea de Aprovizionare şi Desfacere a Gospodăriei de partid anumite produse ca: făină, mălai, cafea, ţigări, ness, carne, mezeluri... pe care le tri­miteam la Restaurantul Tolstoi, iar ei când plecau, în jurul orei 22:00-23:00, treceau pe acolo, le plăteau şi le luau acasă.

Le mai rezolvam şi probleme legate de locuinţă, medicamente, sta­giul militar al copiilor, încadrarea unor membri ai familiilor în serviciu, achiziţionarea unor produse electro­nice. Încă de la angajare şi apoi, de două, trei ori pe an, cu aceste persoane se făceau pregătiri contrainformative. Li se explica importanţa muncii lor, faptul că anumite persoane străine vor căuta să intre în contact cu ei pentru a fi exploataţi "în orb" cu privire la activitatea lor, sau pentru a fi recrutaţi. În acest sens, activitatea mea era foarte complexă, pentru a putea preveni asemenea cazuri.
Direct nu, dar am să vă povestesc un caz  care ne-a dat foarte mult de lucru. Operatorul care proiecta filme în obiectiv se numea Radu Ion. Acesta era căsătorit. Unul din băieţii săi a fost încadrat cu ajutorul nostru la una din marile întreprinderi de pe platforma Floreasca.

Era şi el căsătorit, soţia lui lucrând ca proiectantă la un Institut de Proiectări de pe Strada Căderea Bastiliei. Am fost sesizaţi că fiul lui Radu Ion şi soţia acestuia au fost văzuţi în anturajul unor ita­lieni la Hotelul Continental din Timişoara. Vă daţi seama în ce situaţie am fost pus eu când am aflat că fiul celui care proiecta filme familiei prezi­denţiale era "legătura" unor cetăţeni străini. Imediat, am luat cele mai complexe măsuri pentru a afla în ce scop au fost contactaţi fiul şi nora acestuia.

A fost informată conducerea Direcţiei şi s-au extins măsurile de verificare. Într-o lună, am stabilit adevărul asupra situaţiei. Era vorba de o "bişniţă" cu ţigări, cafea, bijuterii... pe care italienii le aduceau în România şi prin diverşi intermediari, cum erau membrii fa­miliei Radu, le plasau în Timişoara, Sibiu şi Bucureşti. Am primit aprobarea să îl avertizez pe operatorul Radu Ion despre activitatea ilegală a fiului său şi să-i recomand să intervină pentru încetarea acestei legături a fiului şi nurorii sale cu italienii.

Într-o discuţie, l-am informat pe Radu Ion despre acti­vitatea fiului său şi a faptului că el nu a pus în aplicare pregătirile contrainformative ale mele, avertizându-l că dacă fiul său nu încetează voi fi obligat să informez Conducerea Superioară. Radu Ion, în mod surprinzător, s-a mirat de cele auzite, ba, mai mult, a negat că aceste informaţii ar fi adevărate. Eu totuşi l-am sfătuit să aibă încredere în tot ce i-am spus şi să ia măsurile de rigoare. Credeam că totul s-a încheiat, dar fiul său a continuat afacerile cu italienii, astfel că, peste o lună, am fost nevoit să-i convoc la discuţie pe tată şi fiu.

Discuţia s-a purtat la restaurantul Hotelului Tolstoi la o cafea şi un pepsi. Aici l-am pus pe fiu să relateze în faţa tatei cum stau lucrurile. De la începutul discuţiei, fiul povestea corect ce s-a întâmplat, iar tata făcea "feţe-feţe" şi nu-i venea să creadă. În final, m-a ameninţat că o să-i spună "tovarăşei Elena" că eu am ceva cu el şi îl urmăresc atât pe el, cât şi familia sa. I-am replicat că poate să abordeze cu "tovarăşa Elena" această problemă, dar să-i relateze şi ce a făcut fiul său. Până la urmă, situaţia s-a aplanat.

Interesant este că peste ani (după 1989) aveam să aud din gura unui fost şef al norei lui Radu, inginerul Andrieş Vasile, o cu totul altă versiune. În perioada când se cerceta relaţia familiei lui Radu Ion cu italienii, nora acestuia povestea la serviciu, colegilor mai apropiaţi, că este permanent urmărită de un colonel de Securitate, Burlan, care o tracasează şi o spionează fără rost. Când i-am spus inginerului Andrieş că eu sunt colo­ne­lul Burlan şi i-am relatat situaţia ade­vărată, acesta a fost de-a dreptul şocat.
În general, schimbările de personal erau dese. Nu se acceptau greşeli, erau preferate fetele tinere, necăsătorite şi fără obligaţii. Unele dintre ele dormeau în obiectiv, în camere de serviciu. Existau şi persoane cu stagii lungi de acti­vitate în obiectiv.

Îmi aduc aminte de doamna Ciobanu Polixenia, coafeză, care rezista de peste 10 ani în suita "tovarăşei Elena" încât, la un moment dat, "tovarăşa" s-a săturat de ea şi a cerut şefului de Direcţie să caute un pretext pentru a o schimba, fără a părea că schimbarea este iniţiativa ei. S-a întâmplat ca în acea perioadă, fiica acesteia să rămână gravidă, iar Polixenia a contactat o doctoriţă care locuia în cartierul Berceni, pentru a-i face în mod ilegal un chiuretaj.

I s-a raportat imediat "tovarăşei Elena" cerându-i-se acordul pentru organizarea unui flagrant. "Tovarăşa" a aprobat să fie lăsată să i se facă acel chiuretaj fiicei Polixeniei, după care aceasta a fost îndepărtată. După intervenţia Miliţiei şi întocmirea procesului-verbal de constatare, Ciobanu Polixenia a apelat la "tovarăşa Elena" cerându-i protecţie.
"Tovarăşa Elena" i-a promis că o să intervină pentru a muşamaliza lu­cru­rile, dar că Polixenia nu va mai putea să lucreze la preşedinte. "Tovarăşa" nu numai că şi-a atins sco­pul îndepăr­tând-o pe Polixenia, dar a apărut şi ca "o mamă bună".

Asupra tuturor acestor persoane apropiate de familia Ceauşescu noi luam măsuri complexe de verificare, de microfoane în apartamentele lor. Introducerea tehnicii operative de ascultare în locuinţele personalului de serviciu, ne ajuta pe noi în a afla dacă aceştia discută cu familiile despre activitatea Conducerii Superioare de Partid şi de Stat, despre comportametnul acestora şi despre programul lor.

Cu toate că noi făceam pregătirea contrainformativă a acestor persoane, unii dintre ei nu respectau sfaturile noastre, şi în familie sau în cercurile lor de relaţii apropiate dezvăluiau cu lux de amănunte ce se întâmpla în obiectiv. În acest sens, un caz aparte îl reprezintă bucătarul Vasile, care era foarte cunoscut şi apropiat de familia prezidenţială. Din ascultările noastre a rezultat că acesta povestea soţiei sale tot ce se întâmpla în obiectiv. Aceasta, la rândul ei povestea, după plecarea soţului la serviciu, unor cunoscuţi intimi relatările soţului. Totodată, am aflat şi că Vasile sustrăgea cantităţi mari de produse alimentare din obiectiv. "Tovarăşa Elena" a fost informată asupra acestor lucruri şi a dispus îndepărtarea acestuia, cu indicaţia de a i se da un loc bun de muncă. A fost numit bucătar-şef la un mare restaurant din Bucureşti.
Dacă era cazul se făceau percheziţii la domiciliu. Spre exemplu, dacă persoana locuia la bloc, trebuia ca pe palierul respectiv, precum şi deasupra şi dedesubtul apartamentului să nu fie nimeni acasă. De aceea, se obţineau informaţii despre toţi vecinii şi prin diverse super­fugii se acţiona într-un moment al zilei când instalarea aparaturii era posibilă. Se realiza în secret mulajul după cheile casei, folosindu-se chiar de cheile persoanei vizate. Aceste chei erau sustrase prin diverse tertipuri chiar din haina sau geanta urmăritului şi repuse acolo după realizarea mulajului. Un ofiţer proba dublurile când urmăritul nu era acasă, să vadă dacă sunt bine executate, după care se stabilea ziua şi ora când o echipă de specialişti instala tehnica operativă în casă.

Am avut şi un caz deosebit, când la instalarea unei astfel de tehnici în locuinţa administratorului Arsene de la obiectivul din Strada Primăverii a apărut ceva neprevăzut. Fără să ştim, în noaptea premergătoare acţiunii, la locuinţa acestuia a sosit o nepoată de 14-15 ani din provincie, care a rămas să dormă după plecarea la serviciu a administratorului şi a familiei sale. Cel care a intrat să verifice apartamentul a fost superficial, fata a auzit că a intrat cineva în casă şi, de frică, s-a ascuns după uşa din bucătărie.

Dându-se liber echipei operative, aceştia au intrat în casă şi în mai puţin de trei ore au instalat microfoanele. În tot acest timp, fata a stat ascunsă după uşă, în bucătărie. La venirea unchiului de la serviciu, aceasta i-a relatat că două-trei persoane au intrat în casă şi au făcut găuri în pereţi (aşa a auzit ea). Administratorul a doua zi a mers la "tovarăşa Elena" şi i-a raportat că nişte persoane necunoscute, pro­ba­bil de la Securitate, i-au violat apar­tamentul. "A dispărut ceva din casă?", l-a întrebat "tovarăşa". "Nu", a răspuns Arsene. "Poate i s-a părut fetei", a continuat "tovarăşa" apărându-ne pe noi.

Acest lucru se făcea de o echipă de specialişti de înaltă calificare, dotaţi cu unelte sofisticate. Microfonul se introducea în perete, gaura era astupată atât de artistic, încât nu puteai să-ţi dai seama de locul unde a fost implantat microfonul. Se cunoştea dinainte culoarea peretelui sau a tapetului. Totul era făcut cu mare artă.

Mai existau şi suspiciuni de furt, dar mai deosebite au fost două, trei cazuri. Aşa cum relatam mai înainte, Elena Ceauşescu nu accepta ca în casă să lucreze fete căsătorite. Pe una dintre aceste fete a cunoscut-o între timp un bărbat şi l-a informat pe şeful sectorului reprezentare că se căsătoreşte cu un băiat care lucra în Timişoara, fapt pentru care doreşte să plece din obiectiv. La o lună după plecarea ei, o colaboratoare de-a noastră ne-a informat că această fată a sustras anumite bijuterii şi articole de cosmetică, pe care le-a dus la sora ei.

A trebuit să verificăm infor­ma­ţia. Sora mai mare era cofetar la Între­prin­­derea de Aprovizionare şi Desfa­cere a Gospodăriei de Partid. Într-o dis­cu­ţie cu ea am întrebat-o dacă în perioada cât sora ei a lucrat la obiectiv i-a adus bi­juterii sau diverse articole de cosme­tică. Ea a negat. În această situaţie am în­trebat-o dacă este de acord să mergem la ea acasă şi să efectuăm o percheziţie. I-am solicitat o declaraţie că este de acord cu percheziţia şi ea a acceptat. În locuinţa acesteia, în urma unui control mai atent, s-au găsit mai multe parfumuri, detergenţi de provenienţă străină şi câteva bijuterii. S-a întocmit un proces-verbal de constatare şi lu­cru­rile au rămas în continuare în apartament, deoarece aceasta susţinea că biju­te­riile îi aparţin, întrucât fuseseră cum­părate de soţul ei.

×
Subiecte în articol: special