x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Achitarea datoriei externe a României şi problema suedeză

0
Autor: dr. Petre Opriş 06 Mai 2009 - 00:00
Achitarea datoriei externe a României şi problema suedeză /AFP/MEDIAFAX


"La sfârşitul lunii martie (1989 - n.r.), am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde dolari." Declaraţia respectivă a fost rostită de Nicolae Ceauşescu în dimineaţa zilei de 12 aprilie 1989, la deschiderea lu­cră­rilor Plenarei CC al PCR (Bucureşti, 12-14 aprilie 1989).



Achitarea integrală a datoriei externe a ţării şi interzicerea contractării de credite de pe piaţa financiară internaţională au constituit două probleme capitale pentru preşedintele de atunci al României. Însă Nicolae Ceauşescu a omis să spună public, la 12 aprilie 1989, faptul că România nu rezolvase pro­blemele financiare dintre România şi Suedia.

PROBLEMA SUEDEZĂ
La începutul lunii iulie 1968, reprezentanţii Băncii Naţionale a României, Ministerului de Finanţe şi Ministerului Afacerilor Externe au întocmit un documentar comun, strict-secret, referitor la condiţiile ce urmau să fie îndeplinite de România în cazul în care autorităţile de la Bucureşti doreau să adere la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În materialul menţionat, experţii români au prezentat, printre altele, situaţia datoriilor financiare antebelice ale României şi modul cum au fost soluţionate divergenţele cu o serie de state care au solicitat achitarea acestora. Menţionăm faptul că serviciul de plăţi în străinătate a datoriei publice a României a fost suspendat în anul 1940, ca urmare a declanşării celui de-al doilea război mondial.

După încheierea conflagraţiei mondiale, România a iniţiat discuţii cu fiecare creditor în parte şi a recunoscut o parte din datoriile sale faţă de Elveţia, Turcia, Grecia, Franţa, Danemarca, Austria, Norvegia, Olanda, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada, Suedia şi Belgia. În acelaşi context, sumele reclamate de statele respective au crescut foarte mult, ca urmare a naţiona­lizării unor bunuri străine din România, în anii 1948-1950.

În cazul în care s-ar fi acceptat pretenţiile statelor creditoare, România ar fi trebuit să achite în total aproxi­mativ 2,12 miliarde dolari - la cursul de referinţă al monedei americane din anul 1950. Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece autorităţile de la Bucureşti au reuşit să reducă în mod substanţial sumele reclamate de o serie de ţări, în cadrul negocie­rilor desfăşurate în perioada 1951-1968. Drept urmare, până la data de 31 decembrie 1967, statul român a cedat anumite active pe care le deţinea în străinătate (în va­loare de 31,8 milioane dolari) şi a plătit circa 39 de milioane de dolari în scopul stingerii tuturor litigiilor financiare pe care le avea cu 14 state europene şi din America de Nord.

Una dintre problemele rămase fără o soluţie definitivă a fost cea dintre România şi Suedia, suma totală reclamată iniţial de auto­ri­tă­ţile de la Stockholm fiind de aproxi­ma­tiv 145 de milioane de dolari. Pretenţiile suedeze au constat în achi­ta­rea de către autorităţile române a unor titluri de datorie publică externă, emise de statul român pentru operaţiuni de stabilizare economică în timpul crizei din anii 1929-1933.

Totodată, suedezii au solicitat României să plătească des­pă­gubiri ca urmare a rezilierii unilaterale, de către autorităţile co­mu­niste de la Bucureşti, a unei con­ven­ţii încheiate la Paris (2 februarie 1929). Prin semnarea convenţiei, re­pre­zentanţii guvernului condus de Iu­l­iu Maniu au concesionat trus­tu­lui "Svenska Tändsticks Aktiebola­get" monopolul fabricării şi distri­bu­irii chibriturilor în România, pe o du­rată de 30 de ani. Au primit în schimb sprijin pentru obţinerea unor împrumuturi externe necesa­re stabilizării eco­no­mi­ei româ­neşti, în valoare totală de 100.740.750 de dolari (din care 28 de milioane de dolari au fost acordate în mod ex­pres ca urmare a cedării mono­po­lu­lui fabricării şi distribuirii chibri­turilor).
DESPĂGUBIRI ÎN VALOARE DE 1,3 MILIOANE DOLARI
De asemenea, autorităţile de la Stockholm au emis pretenţii financiare pentru câteva întreprinderi şi imobile deţinute de Suedia sau de cetăţeni suedezi în România şi care au fost naţionalizate de statul român în anii 1948-1950.

În anul 1957, autorităţile de la Bucureşti au iniţiat negocieri cu Suedia în scopul stingerii tuturor datoriilor, oferind în acest sens 1,3 milioane dolari. Autorităţile de la Stockholm nu au fost de acord cu propunerea respectivă şi după doi ani de tratative s-a ajuns la semnarea unui protocol financiar între cele două state.

Cu acel prilej, reprezentanţii României au fost de acord ca, până la încheierea definitivă a negocie­rilor privind pre­ten­ţi­ile suedeze, statul român să constituie în Suedia un fond special.

Acesta urma să fie alimentat prin prelevări de 8% din valoarea totală a exporturilor de produse ro­mâ­neşti în ţara respectivă. Drept urmare, până la data de 30 iunie 1967, în fondul menţionat s-au acumulat 2,4 milioane de dolari.

În luna noiembrie 1966, re­prezentanţii autorităţilor de la Bucureşti au comunicat părţii suedeze faptul că "după ce prelevările vor atinge suma de mai sus (2,5 milioane de dolari - n.r.), ele vor fi sistate până când se va ajunge la o înţelegere". În acel moment, nivelul ultimei oferte propuse în mod oficial de România pentru stingerea tuturor litigiilor era de 2,5 milioane de dolari. Suedia solicitase însă achitarea a 19,3 mili­o­ane de dolari - sumă pe care a redus-o treptat, până la 11,6 mili­oa­ne de dolari, în cursul tratativelor des­fă­şu­rate în perioada 1960-1965.


NEGOCIERI DIFICILE ŞI PRELUNGITE
După analizarea situaţiei, negociatorii români au primit mandat din partea Prezidiului Permanent al CC al PCR să continue în luna aprilie 1968 tratativele cu Suedia. Aveau posibilitatea de a oferi o sumă maximă de 4,4 milioane de dolari pentru achitarea datoriilor Românei. Partea suedeză nu a fost de acord să-şi micşoreze pretenţiile financiare (11,6 milioane de dolari). Faptul a condus la prelungirea negocierilor dintre cele două state, fără să existe un termen-limită de finalizare a lor.

La sfârşitul anului 1981, România nu a mai avut fonduri valutare cu care să achite datoriile contractate în anii '70. Pentru a ieşi din incapacitatea de plată, Nicolae Ceauşescu a solicitat ajutorul Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Inter­na­ţi­o­nale pentru Re­construcţie şi Dezvoltare. Intervenţiile celor două instituţii internaţionale au permis ieşirea Ro­mâniei din starea de colaps economic.

În acelaşi timp, l-au convins în mod indirect pe Nicolae Ceau­şescu să înceapă achitarea anticipată a datoriei externe a Ro­mâ­niei, în valoare de 11 miliarde de do­lari. Totodată, tratativele privind datoriile pe care România le avea faţă de Suedia au continuat fără nici un rezultat pozitiv.

În anul 1997, Mircea Ciumara - la acea vreme, ministru al Finanţelor - a trimis o scrisoare lui Erik As­brink, ministrul suedez de Fi­nan­ţe, prin care a încercat să reia ne­gocierile pentru rezolvarea tu­turor preten­ţiilor financiare dintre cele două state. Patru ani mai târziu, un alt ministru de Finanţe, Mihai Tănă­sescu, a reuşit să reînceapă tratativele pe aceeaşi temă.

Astfel că la 19 iunie 2001 s-a stabilit un acord prin care România s-a angajat să achite Suediei suma de 120 de milioane de dolari, în patru rate egale, în contul datoriilor istorice acumulate. Acordul respectiv a fost urmat în ianua­rie 2003 de semnarea unui document comun de premierii României şi Suediei referitor la stingerea tutu­ror liti­giilor financiare între cele două state prin achitarea de către România a sumei de 120 de milioane de dolari.
Citeşte mai multe despre:   special,   romania,   româniei,   milioane,   dolari,   financiare,   autorităţile,   suedia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de