x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Alături de brigadieri, prostituatele participau la "reconstrucţie"

0
Autor: Cristina Diac 13 Aug 2009 - 00:00
Alături de brigadieri, prostituatele participau la Arhivele Naţionale/


Asemeni gloatei pestriţe plecate să cucerească vestul sălbatic al continentului american, pe şantierele de­cla­ra­te "ale tineretului" au mers ţărani, mun­citori, elevi şi studenţi, femei şi bărbaţi, oameni sărmani alungaţi de-acasă de sărăcie, adolescenţi mânaţi de gustul aventurii. Fiecare a perceput şi a transmis mai departe experienţa şantierului în funcţie de ce lăsaseră acasă. Pentru unii, obişnuiţi cu un minimum de confort, condiţiile de "baracament", după cum se numeau spaţiile de dormit, erau iadul pe pământ.

În vara lui 1948, scriitoarea Lucia Demetrius a răspuns chemării Uniunii Scriitorilor, Artiştilor şi Ziariştilor şi a plecat "în documentare" la Salva Vişeu. Era perioada când scriitorilor li se cerea să-şi găsească subiectele "în via­ţă", să reflecte în opere noile rea­li­tăţi. Călătorind cu clasa a III-a şi schim­bând mai multe trenuri, drumul din Bucureşti până-n Maramu­reş a durat două zile şi două nopţi. La des­­tinaţie, grupul format din "to­va­ră­şii artişti" a ajuns noaptea. Scriitoarea Lucia Demetrius a fost impresionată de o brigadă formată majoritar din prostituate aduse din toate colţurile ţării, episod relatat în memoriile sale.
"Am ajuns noaptea la punctul de destinaţie, bărbaţii au fost duşi cu un camion la un grup de bărbaţi, noi, femeile la un alt punct al şantierului, singurul în care lucrau fete. Cum am ajuns după ora culcării, am fost în­ghe­suite într-o baracă, pe priciuri, între fete care dormeau greu şi nici nu simţeau că se strecoară o străină între ele.

În zori, la cinci, trompeta a sunat deşteptarea pentru lucru. Primele cuvinte pe care le-am auzit de la vecina lângă care dormisem au fost: «Tu, mă mănâncă! Am luat şi eu râia de la aia». Am dobândit a doua zi o mare baracă numai pentru noi. Pe priciuri rogijini şi câte o pătură. Era o vară rece şi ploioasă, dar preferam să aşternem păturile sub noi şi să dormim îm­bră­ca­te şi acoperite cu ce mai cuprindea garderoba noastră: o jachetă de lână, încă o fustă...

A te spăla era foarte greu. Un puţ, unul singur, în vârful unei movile veşnic lu­ne­coa­să, noroioasă. Carmen Răchiţeanu şi cu mine ne aduceam apă cu termosul de la puţ o dată, de trei ori până ne puteam spăla prin turnare deasupra unei copăiţe. Ne căram apă una alteia şi cădeam de zece ori în noroi până la movilă. Râie n-am luat nici una dintre noi!

 În enorma baracă în care erau risipite şase, şapte femei, atârna un singur bec slab. Frigul, tăria patului, lumina puţină n-ar fi însemnat nimic, dacă n-ar fi umblat şoarecii pe noi. Toată noaptea, trează şi în somn, ciocăneam cu un papuc în patul alăturat, ca să nu se apropie vreun şoarece de mine. (...) Mâncarea era compusă din patru alimente, care alternau: orez, varză, fasole şi cartofi, cu carne sau fără. La prânz şi seara, fără excepţie. Câte o pâine mare şi bună de om pe zi. (...)

Totuşi calea ferată s-a realizat. Şi încă un lucru m-a impresionat profund. Fetele care lucrau într-un singur punct al şantierului, pe un singur tronson, erau îndeobşte prostituate adunate din toată ţara. Se spera la o reeducare prin muncă. Şi vedeam cu ochii mei că se schimbă ceva cu aceste făpturi. Dimineaţa, adunate în careu în mijlocul curţii, seara adu­nate la fel după ce ridicaseră un dra­pel, când raportau ce lucraseră, do­bân­deau un soi de demnitate, însufleţite şi de o precupare nouă, aveau ambiţia muncii înfăptuite. Se deş­tepta în ele o conştiinţă nouă, de oa­meni care rea­lizau ceva cu folos.

Bine­înţeles că în atât de puţin timp nu li se putuse schimba vocabularul, purtările, dar era limpede că ceva se modificase în ele: un punct de vedere asupra vieţii. Din nefericire, doctoriţa de la cabinetul medical al şantierului, la obişnuitul ei control, a descoperit câteva sarcini noi. Băieţii de la alte puncte ale şantierului veneau noap­tea pe furiş la fete. Şi de­prinderea de a ceda uşor şi tinereţea, şi nopţile cu lună unele, fuseseră vinovate.

Toate fetele au fost trimise nu ştiu unde, în case de reeducare de data asta cred; şi barăcile care ne înconjurau au rămas goale. Poate că ar fi fost mai bine să se pună o pază serioasă în jurul ba­răcilor şi să se continue acea muncă ale cărei rezultate erau vădite. Sau poate că o asemenea pază nu era cu putinţă. Fapt este că, după vreo două zile, a plecat şi bu­că­tă­reasa şi condu­cerea acestui tronson şi că noi, cele câteva scriitoare şi pictoriţe, am rămas singure. Ni se mai aducea doar pâine, atât."
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de