x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Alertă la frontieră

Alertă la frontieră

de Ilarion Tiu    |    07 Mar 2009   •   00:00

Printre misiunile cele mai importante ale Securităţii în perioada comunistă s-a numărat şi monito­rizarea incidentelor de la frontieră. În 1989, chestiunea avea "prioritate zero", întrucât se înteţiseră "tentativele de evaziune", mai ales la gra­niţele cu Ungaria şi Iugoslavia.



  • Ofiţerii de Securitate aflaţi la frontieră se interesau în special de etnia "fugarilor", de situaţia lor la locul de muncă şi dacă aveau rude în străinătate. Începând de astăzi veţi citi zilnic despre "incidentele de la frontieră", precum şi despre mă­su­rile operative pe care Securitatea le pregătise pentru a neutraliza această "problemă".
  • La graniţa cu Ungaria au fost reţinuţi 11 cetăţeni români. Cel mai numeros grup, format din opt persoane, a încercat să treacă ilegal frontiera în apropierea localităţii Săcuieni din judeţul Bihor. Aceştia erau etnici maghiari, originari din comuna Camăr, judeţul Sălaj. Pentru reţinerea lor, grănicerii au tras 19 focuri de avertisment.
  • La frontiera cu Iugoslavia au fost identificate 14 persoane care aveau intenţia să părăsească ilegal ţara. Cinci dintre acestea au fost arestate în zona Ogradena din apropierea malului Dunării, găsindu-se asupra lor o barcă pneumatică. Erau de loc din Bucureşti, fiind membri ai cultului penticostal. Pentru reţinerea lor, grănicerii au tras şapte focuri de avertisment.
  • Autorităţile iugoslave au predat grănicerilor români patru "fugari" care trecuseră clandestin în această ţară în cursul lunii februarie. Erau de profesie muncitori, cu domici­liul în judeţele Timiş (trei persoane) şi Sibiu (o persoană).
  • În localităţile de graniţă Te­re­mia Mare şi Valcani din judeţul Ti­miş au fost arestate două persoane (de 21 şi 22 de ani), care trecuseră ilegal frontiera venind din Iugoslavia. Ambii erau cetăţeni români din ju­deţele Cluj şi Arad reîntorcându-se în ţară după ce fugiseră în Iu­go­s­la­via în anul 1988.

Sursa: Arhiva CNSAS, Fond Documentar, dos. nr. 8566, vol. 24.

×
Subiecte în articol: special