Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Praga, vineri, 24 noiembrie
În Piaţa Venceslas, numărul oamenilor depăşeşte orice închipuire. "Maree umană", "neagră de lume" - superlativele nu mai sunt de ajuns de sugestive pentru a descrie o mulţime pe zi ce trece mai numeroasă. În această vineri, trei sute de mii de persoane, şi poate chiar mai multe, îl aşteaptă cu nerăbdare pe Dubcek - unii, pentru a-şi aduce aminte de clipele plăcute de odinioară, alţii, mai tineri, pentru a-l descoperi pe acest om, care este sursa atâtor nostalgii şi care a ajuns aproape un mit. Posibilitatea de a-l vedea pe Dubcek luând din nou cuvântul la Praga ţine de magie sau, cel puţin, de utopie.
Dubcek soseşte la Praga cu autocarul şi se duce în grabă la "Lanterna Magica", pentru a discuta câteva clipe cu Vaclav Havel. De la faimosul dineu din iulie 1968, cei doi nu se mai văzuseră decât o singură dată, la Praga, după eliberarea lui Havel, în mai 1989. Astăzi pleacă împreună, înconjuraţi de John Bock şi de karatiştii săi, spre Piaţa Venceslas, străbătând cu paşi mari galeriile comerciale şi cele câteva străduţe, sub privirile uluite ale rarilor trecători: Dubcek şi Havel, mergând alături pe străzile Pragai!
Jean Hatzfeld, trimisul special al ziarului Libération, descrie amănunţit reîntâlnirea dintre populaţie şi vechiul ei erou: "Mai întâi izbucneşte un protest, scandat şi puternic. Mulţimea cere ferm îndepărtarea unui drapel. Flamura respectivă, una dintre miile aflate de jur-împrejurul pieţei, agăţată de o streaşină din apropierea unei ferestre a balconului, nu incomodase pe nimeni în ultimele patru zile. În această clipă însă oamenii observă că le obturează priveliştea. Este ora 16:05. Mulţimea ştie că el a sosit de trei minute şi că se află cu adevărat aici, şi vrea să-l vadă. E ora 16:06. Omul înaintează pe balcon, îmbrăcat într-un palton de tergal gri, o cămaşă de nailon maro şi o vestă uzată: Alexander Dubcek. Îşi desface braţele şi zâmbeşte. Chipul său palid şi tras se luminează. Un fel de osana gravă şi plină de caldură explodează deasupra pieţei, o ia de-a lungul străzilor, se pierde pe bulevarde şi se contopeşte cu cerul cenuşiu. Bătrânul domn strigă, cu voce fragilă: «Sunt fericit că mă aflu printre voi. Vă iubesc şi voi o ştiţi». De sub căciulile şi glugile lor, oamenii răspund în cor: «Trăiască Dubcek! Trăiască Dubcek!»
Glasul fostului şef al ţării se amplifică, în vreme ce în jur se lasă întunericul: «V-am însoţit pe tot acest drum pentru că noi suntem fraţi, şi această cale este a renaşterii democratice». Mulţimea aplaudă cu înflăcărare: «Dubcek preşedinte! Dubcek preşedinte!» Pe măsură ce vorbeşte, omul «primăverii de la Praga» îşi regăseşte accentul de tribun: «Ştim că această criză actuală are drept cauză ocupaţia sovietică a pământului nostru, care nu ne aparţine decât nouă. Trebuie să terminăm cu politica de standardizare şi cu reprezentanţii ei». Publicul intonează: «Jakes, s-a sfârşit! Îl avem pe Dubcek!». Nu e nici urmă de delir, isterie sau frenezie. Întâmplător, cineva leşină, dar exclusiv din pricina înghesuielii, şi atunci se scandează: «Lăsaţi ambulanţa să treacă!», iar oratorul îşi reia firul gândurilor: «După 1968, am trăit prea multă vreme în beznă. Acum a sosit vremea să se facă lumină». Oamenii aprobă printr-un strigăt: «Lumină, lumină!». Alexander Dubcek îşi exprimă apoi sprijinul pentru Forum, le mulţumeşte studenţilor şi artiştilor, cheamă armata în sprijinul mişcării şi încheie în felul următor: «Trebuie să ne distanţăm de violenţă şi să ne păstrăm neatinsă cultura paşnică, pentru a învinge».
De pe esplanadă se înalţă un cor: «Dubcek la castel!». Mulţimea îl aclamă pe fostul lider, care se retrage, dar fără a da vreun semn de surescitare. Oamenii voiau să-l vadă sau să-l revadă după atâţia ani. Şi acum ascultă cuvintele pe care sperau să le audă. Sutele de mii de chipuri radioase exprimă fericirea simplă de a-l fi reîntâlnit pe cel care, de două decenii, a simbolizat un vis neterminat. Asta e tot! Câteva clipe mai târziu, Vaclav Havel şi alţi câţiva aveau să aprindă o pasiune mult mai mare".
Alături de Dubcek, pe balcon se află foste personalităţi ale anului 1968, cum ar fi prezentatoarea Kamila Mouckova, concediată după evenimente, cântăreaţa Marta Kubisova, care va interpreta în faţa mulţimii încântate "Rugăciunea pentru Marta" - o baladă cu iz de nostalgie -, şi, deopotrivă, personalităţi mai tinere, ca de exemplu Ivan Hasek, căpitanul echipei de fotbal Sparta... Şi, Vaclav Havel, care ia cuvântul după Dubcek. Cu glasul răguşit de oboseală, dramaturgul afirmă: "Vrem libertate, vrem alegeri libere, vrem pluralism". Mulţimea repetă: "Libertate imediat!". Apoi, ca un buchet final al unui foc de artificii, ea scandează: "Dubcek, Havel!". În sfârşit, Vaclav Maly, un preot căruia i se luase dreptul de a-şi exercita profesia şi membru activ al Forumului, citeşte mulţimii un mesaj de sprijin din partea cardinalului Frantisek Tomasek, în vârstă de 91 de ani: "Biserica Catolică participă fără rezerve alături de popor şi de lupta pe care o duce el actualmente", scrie prelatul.
După alte câteva intervenţii, adunarea se încheie într-o notă originală: cele 300.000 de persoane prezente şi acum în frigul muşcător îşi scot legăturile de chei şi le fac să zornăie, ca într-o virtuală simfonie a destinului. Pentru ziua următoare, ţinând cont de faptul că Piaţa Venceslas a ajuns prea mică, organizatorii dau întâlnire populaţiei pe pajiştea Letna, un teren imens, învecinat cu stadionul de fotbal şi consacrat totdeauna reuniunilor "spontane" organizate de Partid.
Havel şi Dubcek o şterg pe furiş spre "Lanterna Magică", unde, la ora 19:00, organizează o conferinţă de presă comună. Dubcek îşi afirmă din nou crezul: "Nu sunt de acord cu cei care spun că socialismul nu este reformabil. Eu unul susţin încă o reînnoire a socialismului. Pentru Havel nu încape îndoiala că societatea va impune existenţa unei Cehoslovacii democratice". Acest duel verbal camuflat rezumă perfect poziţiile celor doi. Dubcek beneficiază de o popularitate extraordinară, dar nu a mai evoluat deloc. El vorbeşte de reformismul său, în vreme ce societatea aşteaptă o revoluţie democratică. El se uită spre Gorbaciov, dar poporul lui priveşte spre Europa, spre parlamentarism şi economia de piaţă. Dubcek iese din Bratislava după 20 de ani de hibernare, fără a-şi da seama de dimensiunea exactă a transformării suferite între timp de societate.
Cei doi nu mai au însă răgaz să-şi continue conferinţa de presă: la ora 19:30, televiziunea anunţă demisia în bloc a Politburoului şi a Secretariatului Comitetului Central. (...)
La ora 4:30 dimineaţa, responsabilii Forumului Civic transmit un comunicat în care nu îşi ascund "consternarea". Greva generală, prevăzută pentru lunea următoare, capătă o alură de referendum naţional: populaţia trebuie să-şi exprime acum opţiunea într-un mod explicit.
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 215-218
