Ambasadorul Israelului şi-a luat rămas bun de la Ceauşescu

După patru ani petrecuţi la Bucureşti, Iosef Govrin, amba­sadorul Israelului în România, era primit de Nicolae Ceauşescu pentru convorbirea de rămas bun. Întâlnirea, consemnată de ambasador în memorii, s-a petrecut la reşedinţa de vară a cu­plului Ceauşescu de la Snagov.

Indiferent de nivelul relaţiei bilaterale, cu asemenea ocazii, între gazdă şi musafir se schimbau amabilităţi, menţionân­du-se "aspectele pozitive" şi bu­nele intenţii ale părţilor. Cu patru ani în urmă, în septembrie 1985, cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare mar­când înce­putul misiunii în Ro­mânia, Ni­colae Ceauşescu îi produsese o bună impresie amba­sa­dorului.

"Feţele însoţitorilor preşedintelui, nota diplomatul, inclusiv a ministrului de Exter­ne, erau îngheţate. Nimeni nu scotea o vorbă. După ridicarea pa­harului şi schimbul de urări, am fost invitat la o convorbire per­sonală cu preşedintele. Mem­­­­brii corpului nostru diplomatic, care m-au însoţit la ceremonie, au stat lângă ceilalţi partici­panţi. Privi­rile tuturor erau în­drep­tate către noi. Ceauşescu s-a concentrat asupra a două subiecte. Primul - relaţiile co­merciale şi colaborarea econo­mică. (...) Al doilea subiect - procesul de pace în regiunea noastră. (...) Convorbirea s-a desfă­şu­rat într-o atmosferă relaxată. Ceau­şescu a creat în această convorbire, ca şi în celelalte, o at­mosferă de simplicitate care dădea impresia unei «discuţii între prieteni»  care se cunosc de mult, imagine cu totul deosebită de cea pe care obişnuia să o întreţină în apariţiile sale pu­blice."

Dincolo de protocolul diplomatic, ultima întâlnire dintre Ceau­şescu şi ambasadorul Go­vrin se petrecea într-un moment prost pentru istoria relaţiilor româno-israeliene. Statul comunist de la Bucureşti avusese o relaţie privilegiată cu Israelul. În 1989, era singurul din regiune care întreţinea relaţii diploma­tice cu Israelul la nivel de am­basadă. Volumul schim­­burilor economice dintre cele două state se situa la un nivel bun. De pildă, Bucureştiul era singura capitală est-europeană spre şi dinspre care zburau avioanele companiei El-Al.

O vreme, Ceauşescu se implicase cu oarecare succes în medie­rea conflictului israeliano-arab. În ultimul an de mandat al lui Iosef Govrin, anumite gesturi ale Bu­cureş­­tiului deterioraseră sensibil bunele re­laţii dintre cele două state. Ro­mâ­nia recunoscuse existenţa unui stat palestinian - Or­gani­zaţia pentru Eliberarea Pales­tinei -, con­side­rat de Israel duş­man istoric. Re­prezentanţa diplomatică la Bucureşti a noii entităţi politice fusese ridicată la nivel de amba­sadă. Yasser Arafat, liderul Organizaţiei, era des şi bine primit la Bu­cureşti. Acesta vizitase Ro­mânia în vara lui 1989, după ale­gerea sa în funcţia de preşe­din­te al statului nou-apărut. Pentru calmarea spiri­telor şi eventuale explicaţii, Constantin Mitea, se­cretar al Comitetului Central al PCR, s-a deplasat în Israel, iar la 26 iulie a fost primit de ministrul de Ex­terne, Moshe Arens. Constantin Mitea n-a reuşit mare lucru, susţine ambasadorul în memorii.

Peste câteva zile, Iosef Govrin îi expunea pentru ultima oară lui Ceauşescu poziţia oficială a sta­tului evreu faţă de conflicul ara­bo-israelian şi, voalat, i-a re­pro­şat bunăvoinţa arătată palestinienilor. "Mi-am permis să apreciez în prezenţa sa, notează am­basadorul, că, dacă statele din lume ar fi condiţionat recu­noaş­terea OEP-ului de anularea Convenţiei Palestiniene, probabil că OEP ar fi fost obligată de mult să recunoască existenţa Israelului şi să abandoneze tero­ris­mul împo­triva noastră ca mijloc de a obţine obiective po­litice. În felul acesta am fi avansat o parte importantă din drumul către pacea dorită. Am adăugat că sprijinul politic im­portant pe care Arafat l-a primit de la state care au re­cunoscut OEP a în­târziat des­chiderea tratativelor pentru pace. S-a dovedit că Arafat nu s-a considerat obligat să ajungă la un compromis cu Israelul atât timp cât a primit deplinul ajutor politic şi material pentru fortificarea poziţiei sale în lume, fără ca acest sprijin să fie condiţionat de un angajament de a recu­noaşte Israelul. Această apreciere nu i-a făcut plăcere lui Ceauşescu, şi faţa i-a exprimat furie. (...)

Ceauşescu a prevăzut înce­putul procesului de pace, scrie diplomatul drept concluzie a ultimei sale convorbiri cu Nicolae Ceauşescu, şi a acţionat cu toate forţele pentru promovarea lui, dar nu a trăit să-l mai vadă. Cu toate acestea, influenţa lui asupra naşterii procesului - atât în ceea ce priveşte partea palestiniană, cât şi cea israeliană - nu este pusă la îndoială."