Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Autobiografia era o piesă obligatorie în orice dosar de cadre. Cele mai complexe conţin chiar mai multe, din diferite etape ale vieţii. Pentru lămurirea unui aspect sau altul, cadriştii puteau cere şi "completări la autobiografie". În faţa foii de hârtie, membrul de partid îşi scria povestea vieţii: unde s-a născut, când, ce meserie au avut părinţii, câţi fraţi are, cum şi din ce trăia familia, ce şcoli a frecventat, ce meserii a avut, cum şi când s-a apropiat de mişcarea comunistă.
Într-una din autobiografiile păstrate în dosarul său de cadre, Manea Mănescu scria:
"M-am născut la Brăila în anul 1916. Mă trag din părinţi muncitori. Tata Constantin Mănescu, mama Păuna Mănescu. Suntem cinci fraţi: Racovschi, Ion, Manea, Lenin, Bujor.
Mi-am trăit copilăria la ţară şi în regiunile petrolifere (Mislea, Runcu, Moreni, Gura-Ocniţei). Educaţia socialistă am primit-o de mic copil de la părinţii şi fraţii mei mai mari. Realităţile pe care le-am trăit de copil, gustând din plin mizeria din casa părintească, din care tatăl meu lipsea de multe ori fiind prigonit şi închis, precum şi din realităţile mediului din afara familiei, care altoite pe educaţia ce primisem m-au convins şi determinat să simt din fragedă copilărie nedreptatea socială a rânduirii sociale în care trăiam.
Nu aş putea trece peste un fapt chiar când trebuie să fac o autobiografie succintă - care a fost pentru mine o încercare ce mi-a deschis ochii şi ce influenţă enormă pentru tot restul vieţii mele, o memorabilă scenă din viaţa mea de copil în casa părintească. Era într-o iarnă grea din 1922/23, tata era închis, mama noastră nu mai avea lemne cu care să ne mai încălzească pe noi cei patru copii ai ei - şi după ce pusese pe foc şi scaunele din casă, masa, copaia şi alt mobilier casnic - când am început să plângem, de frig, patru guri de copii, ea - mama - pe ascuns a băgat o lumânare în sobă şi deschizând apoi numai puţinel uşa sobei, ca să putem vedea din patul unde stăteam zgribuliţi, înveliţi în ţoale, flacăra aprinsă, ne spunea: «Uite, dragii mamei, v-am făcut foc», iar pe sobă a pus un ceaun cu apă în care pusese trei pietre rotunde şi ne amăgea că sunt cartofi puşi la fiert, pentru ca să ne dea să mâncăm. Aveam peste şase ani când se întâmplau aceste lucruri şi care mi-au deschis ochii pentru totdeauna asupra a ceea ce aveam să fac în viaţă şi aşa am dus-o toată tinereţea mea. Am făcut evocarea acestui fragment din viaţa mea pentru a arăta că deşi azi sunt intelectual am trăit cu familia o viaţă de proletar."
Manea Mănescu a fost unul dintre puţinii intelectuali posesori de diplomă universitară încadraţi în mişcarea comunistă înainte de 23 august 1944. Dintru început, partidele comuniste au fost presupuse a apăra interesele muncitorilor. Şi tot din rândurile acestora trebuiau să-şi recruteze, în principal, membrii. Această regulă avea să funcţioneze până în 1989.
După 23 august, Manea Mănescu făcea figură aparte printre colegii săi de partid, trecuţi majoritatea doar prin şcoala vieţii şi a luptei revoluţionare. Stingherit trebuie că se va fi simţit printre cei care absolviseră cel mult patru clase primare. Nu era de-al lor, iar studiile înalte puteau deveni în orice moment un handicap.
Abil, Manea Mănescu a povestit mai pe larg ceva care să-l apropie de colegii de partid - lipsurile şi greutăţile financiare ale familiei - şi nu despre studiile născătoare de invidii şi priviri piezişe. De altfel, biografiile oficiale şi chiar autobiografiile liderilor comunişti au fost falsificate în mai multe rânduri de-a lungul regimului. Bunăoară, "originea socială" muncitorească sau ţărănească, chiar şi atunci când era reală, a fost valorizată în mod special. Aplecarea spre cei mulţi, sensibilitatea la problemele sociale încă de la vârsta primei copilării erau, de asemenea, evidenţiate cu precădere. Este foarte posibil ca familia lui "nea Costică" Mănescu din Ploieşti să n-o fi dus-o prea bine. Dar episodul povestit de peste ani de fiul său Manea pare desprins din romanele cu copii sărmani care l-au făcut celebru pe Charles Dickens. C-a fost adevărat sau că şi-a încercat doar pana de prozator, secvenţa din trecutul său era menită să lucreze în slujba viitorului.
