Amintirile translatorului lui Ceauşescu despre prietenia româno-bulgară

Tiberiu Iovan a fost moştenit de Ceauşescu de la Gheorghiu-Dej ca traducător oficial de limbă bulgară. Din longeviva "prietenie româno-bulgară", exprimată public prin strângeri de mână şi pupături "frăţeşti" între Ceauşescu şi Jivkov, fostul interpret a reţinut multe întâmplări anecdotice.    


DISCUŢII DE ÎNALT NIVEL
Despre Jivkov, Tiberiu Iovan ştie că fusese "la bază" tipograf. Mai cultivat, prin urmare, decât "al nostru". Ce discuta cu Ceauşescu "în numele po­poa­relor" român şi bulgar? "Discu­ţii economice puţin, se mergea mai mult pe discuţii politice... Adică informare re­ciprocă. Nu era sub formă de interogatoriu. Ceauşescu încerca discret să-l desprindă pe Jivkov de ruşi. I-a spus o dată că să ne gândim la relaţiile cu China, că e o ţară puternică, că nu ştiu cum, că nu trebuie să ne legăm numai de unii... Dar  Jivkov s-a făcut că n-aude. N-a reacţionat în nici un fel..."

Ce era prietenia româno-bulgară şi ce business ascundea sloganul? - l-am întrebat. "Nu, nu se băgau în afaceri, a fost răspunsul fostului translator. Considerau probabil că în domeniu... şi nici n-aveau ce dezvolta. Principalul scop pentru care s-au întâlnit era proiectarea unui nou pod peste Dunăre. O nouă hidrocentrală ar fi fost acolo. Asta s-a discutat mai mult. Nu s-a făcut."

Se creau uneori în delegaţia oficială de partid şi de stat şi momente ne­prevăzute ca acesta:  "În Bulgaria, la o vânătoare. Era şi lotul feminin de gimnastică acolo, cazat în vila respectivă, şi, la spartul târgului, Ceauşescu îi spune la Ştefan Andrei, unul dintre... Eu, în locul lui nu m-aş lăuda atâta. Unul dintre cei mai mari lingăi, ca mai toţi oltenii. Asta era probă de ca­litate. «E oltean de-al nostru, să ştii.» şi îi spune Ceauşescu lui Ştefan An­drei: «Aveţi grijă să nu rămâneţi mult pe-aici, să beţi sau nu ştiu ce!». Pro­babil se gândea să nu umble ăştia la lotul de gimnastică."
COMPLICE CU JIVKOV ÎN FAŢA "SAVANTEI DE RENUME MONDIAL"
Cum era tratat de Jivkov şi de Ceau­şescu, translatorul român nu are a se plânge. "S-a purtat cu mine foarte ci­vilizat, spune despre Ceauşescu. Vorbea cu dvs. şi la un spectacol de gală erau la un congres al bulgarilor numai două delegaţii socialiste la cel mai înalt nivel - Ceauşescu şi Brejnev, ceilalţi traducători nu mai erau. Nici al lui Brejnev, nici al lui Jivkov. Toţi bulgarii ştiau rusa. Şi îi dă, îi dă Jivkov pe ruseşte: Băutură bună, dar miroase a ploşniţe. Şi când să spună ăştia cuvântul pe ruseşte, cuvântul ploşniţă, se uită lung la mine, băi, sunt de ro­mână, nu sunt de rusă. Şi am ştiut cuvântul ăsta. Am crescut în ochii lui.  Numai că nu m-a îmbrăţişat pentru asta, că l-am salvat.

Când l-au dus pe Jivkov la Institutul de Chimie, unde era directoare Ceauşeasca, şi-a dat seama Jivkov că nu-mi convine terminologia, că nu prea mă descurc. Zice: spuneţi ce vreţi, adică nu mă interesează, să nu traduc ce spune. Mie, ca profan, ea mi s-a părut stăpână pe tehnologie. Îi prezenta activitatea ştiinţifică, con­du­cerea institutului. Că de aici i-au scos treaba cu «codoiul» în loc de CO2. Jivkov n-avea nici un chef de vizită acolo, dar, din complezenţă că, deh, era tovarăşa, soţia lui Ceauşescu, a acceptat din start. De regulă erau acceptate obiectivele propuse. Oaspetelui i se propunea programul şi îl accepta în întregime sau nu."


ŞEFI DE STAT ŞI TRANSLATORI
Despre vizite şi programul lor, translatorul era anunţat în ultimul moment. "De regulă eram anunţat în ultima clipă, că ştiu că o dată a fost scandal mare, povesteşte Tiberiu Iovan. Eram în concediu, pe Obârşia Oltului. Spusesem că plec în concediu şi m-au căutat, nu m-au găsit, au umblat, în fine a ieşit cu scandal. Mi se spunea în ultima clipă, nu în timp util. Programul vizitei îl aflam când se prezenta cu oaspetele, îl aflam ca interpret. O singură dată, cuvântările mari la o masă oficială erau traduse şi puse pe masă. Asta nu înseamnă că nu avea loc şi traducerea directă. Chiar dacă erau la masă, traducătorul avea scaun în spate.

Sergiu Celac a păţit-o o dată. Era cunoscător şi de rusă, de franceză formidabil şi ştia şi engleză bine. Celac s-a apucat să mănânce şi Ceauşescu aştepta traducerea lui. Iar el era cu gura plină şi l-a certat pentru asta. «Ce, nu poţi să mănânci pe-urmă?» Nu ştiu dacă era de faţă cu ceilalţi, că el mi-a povestit. Am primit şi eu observaţie. S-a dus la Jivkov, la Constanţa era un obiectiv modern atunci şi a coborât din elicopter, se auzeau motoarele vâjâind... ăia «Ceauşescu - Jivkov», eu în spate, că, deh, asta e, şi îi spunea ceva lui Jivkov. Şi n-am auzit. Se întoarce la mine: «N-am auzit». Tot cu privirea înainte, repetă. Şi atunci mi-a zis: «Ce, eşti surd?». Am şi dispărut de acolo, am întins-o! Pe urmă s-a băgat traducătorul lui Jivkov, a văzut, şi s-a băgat el. El a văzut că am plecat, nu mi-a zis nimica pe urmă în elicop­ter. Într-o zi când am mers la vânătoare nu mi-am dat seama că o să stau toată ziua în maşină, că o să merg cu el în maşină. Era în Bulgaria şi-a luat ARO-ul lui special de aici. Era un co­niac bun şi am băut şi eu. Nu m-am gândit şi eram cam mahmur şi se vedea şi pe faţă. N-a zis nimic. E clar că a simţit mirosul. Imposibil să nu-l fi simţit."
PRIMUL BANCHET AL SECRETARULUI GENERAL CEAUŞESCU
Translator din vremea lui Gheorghiu-Dej, Tiberiu Iovan a văzut şi cum au evoluat relaţiile lui Ceauşescu cu ceilalţi. "La început îl primeau pe Jivkov la sediul cabinetului, povesteşte. Stăteau picior peste picior, frumos. I se adresau cu «Jean» lui Maurer, cu «Saşa» lui Bârlădeanu şi aşa mai departe. La per tu. Se băgau peste Ceauşescu în vorbă. Pe urmă, după doi-trei ani gata! Cu «to­va­răşul»! I-a pus la respect, a scăpat de ei. El a vrut să-i rămână totuşi Maurer pentru statutul lui că e intelectualul care dezvoltase relaţia cu Franţa, îl adusese pe Gaulle şi aşa mai departe.

A fost chestia aia de pomină cu primul secretar de la Craiova la miting: «tovarăşul de Gaulle». Şi la Bodnăraş ţinea să rămână. Tot cu prestigiu, cu trecut. Bodnăraş era sobru, civilizat, educat, se cunoştea şi ţinuta militară, de ofiţer. Ţinută superioară. Mai erau ăştia, activiştii de judeţe. Când era Ceauşescu acolo, aveau grijă să nu scape caii. A fost o treabă: prima recepţie. Ultima recepţie care a fost dată la palat, la Snagov. Gheorghiu-Dej dădea recepţii acolo. Ceauşescu n-a mai dat. Era un palat, îmi amintesc că am văzut-o pe Lica Gheorghiu. Mamă, cum ieşea ea ţanţoşă! Mă rog, şi toţi ofiţerii, nu mai ştiau cum să mai scoată şi ei pieptul să intre sub pielea ei. Şi acum să mă întorc la Ceauşescu. Şi s-a apucat Ceauşescu să vorbească. Era după congresul la care a fost ales se­cretar general. Vorbea el monoton... Leontin Sălăjan era beat criţă. Se duce la fanfară. «După mine, mă!». Ăia ce să facă?! Cântă. Ceauşescu s-a făcut roşu, a ignorat, s-a făcut că nu observă. Lumea râdea, se prăpădea. Oaspeţi străini, el o ţinea înainte cu a lui. La alegerea lui Ceauşescu, '65 trebuie să fi fost."


MOMENTE UNICE
Puncte obligatorii în programul vizitelor lui Jivkov în România erau vânătorile. "La vânătoare Ceauşescu era un trăgător bun, povesteşte fostul translator. Mai ales la armă cu glonţ trăgea foarte bine. Avea şi arme bune - oţel special, arme englezeşti. Maurer a zis odată: «Bă, voi ştiţi, mă, cât costă o armă ca asta?». Întrebarea era retorică. «Costă cât trei Mercedesuri, da' cât trei Mercedesuri noi!» Vânătoarea cum se desfăşura, nu am răspuns. Cam nu era cinstită. Mulţi, foarte mulţi gonaci care luau locul, rezervaţia, că numai în rezervaţie făcea... Asta era boală. Aproape toţi s-au făcut vânători. Stoica s-a împuşcat cu arma de vânătoare. Doamne, ce talent avusese să scape de ei! Dumnezeule, diabolic! Erau mulţi gonaci. O dată erau doi, unul era ungur, nu vorbea prea bine româneşte. Era o vânătoare în Harghita. Şi vin doi gonaci care nu şi-au dat seama că se apropie de linia vânătorilor şi unul întreabă: «Bă, ai găsit ceva?». «Am găsit o...!» Dar Maurer: «Dă-mi-o mie, că am nevoie!». Vânatul era concentrat ca într-un fel de pâlnie pe margine ca să iasă la standurile principale. După, o masă, cam atât... O masă obişnuită. Nici nu ştiu dacă era orchestră sau ceva..."

Jivkov vorbea şi el de distracţiile de-acasă. "El vorbea că au un bar aşa mai civilizat, era cântăreaţa aia a lor Leibanova care cânta acolo. Şi zice: «Acolo cântă orice, eu le-am zis numai «Lili Marleen» să nu cânte. Să cânte ce vor»."

Tiberiu Iovan a tradus şi conversaţia Ceauşeştilor cu fiica lui Jivkov. "Au dat o masă la Neptun şi Jivkov venise cu fiică-sa. După ce a murit nevastă-sa, a venit cu Ludmila şi Ceauşescu şi-a adus odraslele. Jivkov le zice: «Poftiţi în Bulgaria», şi Ceauşescu, el s-o scalde. «Nu, ştiţi că e foarte ocupat, că e secretarul UTC şi acolo e muncă serioasă.» (despre Nicu Ceauşescu - n.n.). Oricum ea a făcut foarte mult bine în Bulgaria".          

În nenumăratele vizite şi convorbiri dintre Ceauşescu şi Jivkov, Tiberiu Iovan a avut o unică şansă de-a traduce un banc spus de Ceauşescu. "Că un bărbat care n-o ducea prea bine cu bărbăţia s-a consultat cu medicii şi ăia i-au spus: ia lăptişor de matcă. Întrebat care e rezultatul, a zis «bâzâie, dar nu înţeapă»." S-a amuzat bulgarul? Probabil, ce era să facă?!  

Altă "chestie nostimă" s-a petrecut în trenul prezidenţial. Călătoreau pentru o vânătoare organizată de dragul "prieteniei româno-bulgare". "Se duc la culcare şi stabilesc întâlnirea pentru micul dejun în vagonul salon pentru o anume oră. Când m-am prezentat, Ceauşescu era singur, nu m-a observat. Avea un radiofon Grundig, pe-atunci era o raritate. Asculta un imn patriotic ceva, dar nu ştiu cum, cu «Iancule, mare» şi acompania şi el. Vocea lui - să te sperii! Ce-a tresărit când m-a văzut! La el patriotismul era autentic, nu era de paradă!"