În ultimii ani ai "Epocii de Aur", bancurile despre Securitate şi Miliţie erau din ce în ce mai dese şi, fireşte, tot mai gustate. Las în seama specialiştilor să cerceteze cauzele fenomenului deşi o (posibilă) explicaţie am putea s-o aflăm şi în acest banc scurt şi cuprinzător.
Aşadar: "Un tânăr, cu părul vâlvoi şi privire înfricoşată, traversează în fugă bulevardul Magheru. După înfăţişare, pare că ar căuta ceva anume. Deodată, se opreşte în faţa unui trecător, om cu părul alb şi cu o ţinută sobră, şi-l întreabă, fără nici o introducere:
- Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde este Securitatea? Am mai întrebat şi cineva mi-a spus că e pe aici, prin apropiere.
Cel întrebat deschide larg braţele şi exclamă:
- Peste tot este Securitatea pe aici, dragul meu, peste tot...
Tot la acea vreme, s-a bucurat de o largă şi meritată audienţă şi acest banc. De data asta, cu Miliţia.
Bunicul, om trecut prin multe la viaţa lui, este rugat de nepoţei să le povestească despre cum era Poliţia din vremea lui şi cum este, Miliţia populară, acum:
- Păi, cum să fie? Uite, acum vreo 50 de ani în urmă, venea poliţistul la tine, pe stradă, unul şi te înhăţa. "Tu eşti, mă, Vasile Popescu? Ia vino cu mine." şi te sălta. Te bătea o zi şi-o noapte şi, după aia, îţi dădeau drumul. Dar, de pe urma bătăii, zăceai încă o zi şi încă o noapte.
- Dar, acum? - întreabă nepoţeii.
- Ei, acum e cu totul altceva. Primeşti acasă un plic şi în plic o scrisoare: "Stimate tovarăşe Vasile Popescu, sunteţi invitat la sediul nostru din strada... numărul, mâine la ora..., la cabinetul tovarăşului colonel Amilcar Ionescu, pentru o discuţie". Te duci, a doua zi, la ora 8:00, în strada... numărul..., te prezinţi la poartă. Acolo, un băiat tânăr, bine crescut, te îndrumă la cabinetul tov. colonel Amilcar Popescu. Secretara, o fată tânără, frumoasă, te întâmpină zâmbitoare: - A, tovarăşul Vasile Popescu? Îmi pare bine de cunoştinţă! Tovarăşul colonel Amilcar Ionescu este într-o şedinţă foarte importantă, dar, pentru dumneavoastră, lasă totul de o parte şi vă primeşte imediat. Intră în birou şi, peste nici un minut, vine şi tovarăşul colonel Amilcar Ionescu: "- Tovarăşul Vasile Popescu? îmi pare bine de cunoştinţă, poftiţi la mine în birou. Ce doriţi să serviţi? O cafea? Un coniac? Dar vă rog să luaţi loc. Şedeţi, vă rog, şedeţi".
- Ei - întreabă nepoţii cu sufletul la gură - şi mai departe?
- Mai departe? - încheie bunicul povestea - mai departe. Uite-aşa am stat eu cinci ani şi şase luni...