x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Biografie originală

Biografie originală

08 Ian 2009   •   00:00

În arhivele Cancelariei CC al PCR, ceea ce-am numi azi CV-ul Elenei Ceauşescu e prezentat astfel în 1989: academician dr ing. Elena Ceauşescu



Academician dr ing. Elena Ceauşescu este membru la Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, prim-viceprim-ministru al Guvernului şi deputat în Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România, preşedinte al Consi­liului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie şi preşedinte al Consiliului Stiinţific al Institutului Central de Chimie.

Pe tărâmul activităţii ştiinţifice, academician dr ing. Elena Ceauşescu a efectuat cercetări fundamentale şi a adus contribuţii tehnologice de seamă în domeniul compuşilor de sinteză macromoleculari, al chimiei polime­rilor şi cauciucului şi al cineticii polimerizării.

A elaborat valoroase studii privind polimerizarea stereospecifică a izoprenului; stabilirea unor metode de purificare a monomerilor şi solvenţilor utilizaţi la obţinerea de compuşi macromoleculari prin diferite sisteme de polimerizare stereospecifică şi în emulsie, prin policondensare, sinteza unor plastifianţi care intră în componenţa amestecurilor de policlorură de vinil, precum şi caracterizarea structurală a polimerilor prin metode moderne de analiză.

Cercetările ştiinţifice şi tehnolo­gice pe care le-a condus stau la baza realizării unor importante unităţi de producţie ale industriei chimice româneşti. Este autoarea unui însemnat număr de lucrări ştiinţifice pu­blicate şi brevete de invenţii. De o largă recunoaştere se bucură volumul "Cercetări în domeniul sintezei şi ca­racterizării compuşilor macromole­culari", editat şi în limbile engleză, germană, greacă şi italiană.

Lucrarea "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului", editată şi în limbile greacă, rusă şi italiană şi în curs de editare în limba engleză, grupează rezultatele unor cercetări esenţiale pentru elaborarea tehnologiei originale de producere a cauciucului poliizoprenic, ce se aplică în prezent la fabricarea acestui produs în România. Cartea "Noi cercetări în domeniul compuşilor macromoleculari", recent apărută, dezvoltă studiile efectuate în dome­niul sintezei şi caracterizării compuşilor macromoleculari, aducând, în continuare, contribuţii în soluţionarea unor probleme de interes ştiinţific şi economic deosebit.

În semn de apreciere a meritelor sale ştiinţifice, dr ing. Elena Ceauşescu a fost aleasă Membru al Academiei R.S. România, membru activ al Academiei de Ştiinţe din New York (S.U.A, 1973), Membru Corespondent al Aca­demiei din Atena (Grecia, 1976), Membru Asociat al Institutului Egiptului (Cairo, 1977), Membru (Fellow) al Institutului Regal de Chimie din Regatul Unit (Londra, 1978), Membru Titular şi Membru al Comitetului de Onoare al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (Paris, 1981). A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Buenos Aires (Argentina, 1974), Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale din Sud, Bahia Blanca (Argntina, 1974), Doctor Honoris Causa al Universităţii Feminine a Fili­pinelor (Manila, 1975), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Yucatao (Mexic, 1976), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Teheran (Iran, 1975). Este membru de Onoare al Societăţii Internaţionale de Chimie Industrială (Paris, 1970), Membru de Onoa­re al Institutului American al Chi­miştilor (Washington, 1973), Membru de Onoare al Colegiului Chimiştilor şi Ingine­rilor Chimişti din Costa Rica (San Jose, 1973), Membru de Onoare al Consiliului Universităţii Centrale din Ecuador (Quito, 1973), Membru de Onoare al Societăţii de Ştiinţa Polimerilor din Japonia (Tokyo, 1975), Membru de Onoare al Societăţii de Chimie din Mexic (Mexico, 1975), Membru de Onoare al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Ghana (Accra, 1977), Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Statului Illinois (S.U.A, 1978). Este Profesor Onorific al Universităţii Naţionale de Inginerie din Lima (Peru, 1973), Profesor Onorific al Politehnicii Londrei Centrale (Londra, 1978). Comitetului Naţional Român "Oamenii de ştiinţă şi pacea" şi Preşedinte al Biroului executiv al Comitetului.

×