x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 2 octombrie (luni)

Calendar 2 octombrie (luni)

02 Oct 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 07:14, a apus la 18:55 ● Luna a răsărit la 09:50, a apus la 19:32 ● Sărbătoare creştină: Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Justina; Cuv. Teofil



S-a întâmplat la 2 octombrie 1989
● Lansarea rachetei vest-europene Ariane, prevăzută pentru noaptea de 5 spre 6 octombrie, a fost amânată cu circa patru săptămâni. Decizia a fost luată având în vedere o serie întreagă de defecţiuni descoperite în cursul unor ultime verificări. Racheta Ariane urma să plaseze pe o orbită circumterestră un satelit de telecomunicaţii de tipul Intelsat;
● Guvernatorul Băncii Japoniei, Satoshi Sumita, a declarat că era de aşteptat ca actualul curs de reducere a parităţii dolarului să continue, fiind conform cu înţelegerea rea­lizată recent la Washington de "Grupul celor 7". Banca Japoniei urma să continue eforturile pentru redu­cerea în continuare a cursului mo­ne­dei americane - a spus el -, ară­tând că aceste acţiuni nu vor fi slă­bi­te şi nici întrerupte, fiind în interesul stabilizării pieţei mone­tare;
● În oraşul Taef, din Arabia Saudită, au început lucrările unei reu­niuni la care participau parlamentari libanezi, consacrată examinării căi­lor de so­luţionare a situaţiei in­ter­ne din Liban şi realizării reconcilierii na­ţionale.


Vremea
În ţară, vremea a fost în general rece, cu cerul parţial înnorat. S-au semnalat ploi ce au avut caracter de aversă în majoritatea zonelor ţării. Vântul a suflat slab până la mode­rat, prezentând intensificări îndeo­sebi în zonele de deal şi de munte. Tem­peraturile maxime au fost cuprinse între 15 şi 20 grade, iar minimele nocturne între 7 şi 13 grade. Pe alo­curi, îndeosebi la munte, s-a produs ceaţă în timpul nopţii şi di­mineaţa.
În Bucureşti, vremea a fost în ge­ne­ral rece, cu cerul înnorat. Temporar a plouat. Vântul a suflat slab pâ­nă la moderat. Temperaturile ma­xi­me s-au situat între 17-19 grade, cele minime, nocturne, între 11-13 grade.


Tv 2 octombrie 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:30 Partid şi ţară - o unică voinţă. Deplină aprobare de către întregul nostru partid şi popor a propunerii privind realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în înalta funcţie de se­cretar general al Partidului Comunist Român şi a documentelor. Congresului al XIV-lea.
● 19:45 Ctitorii ale Epocii de Aur.  Noua condiţie a muncii. Redactor Emilia Diaconu
● 20:05 Industria - programe priori­ta­­re. În spiritul sarcinilor subliniate de to­­varăşul Nicolae Ceauşescu. Toate obiec­­tivele de investiţii la termen în func­­ţiune. Redactor Gheorghe Ghi­dri­gan
● 20:25 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Ro­mâ­nie. Versuri patriotice, revo­lu­ţio­nare
● 20:40 Ştiinţa pentru toţi. Redactor Ştefana Bratu.
● 21:05 Din lumea capitalului. Documentar. Redactor Virgil Tatomir
● 21:20 Tezaur folcloric. Vechi melodii din repertoriul Mariei Lătăreţu, în noi variante interpretative. Redactor Ma­rioara Murărescu
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Caut femeie pentru ajutor menaj şi îngrijire sugar.
● Căutăm femeie pentru îngrijire copil de 3 ani, zona Piaţa Amzei, con­diţii foarte avantajoase.
● Caut persoană pentru suprave­ghere copil, eventual cunoscătoare a unei limbi străine (zona Socului).
● Căutăm femeie pentru suprave­ghere copil grădiniţă (germană) zilnic câteva ore, zonele Romană sau Drumul Taberei.
● Îngrijesc bolnav(ă) sau ofer ajutor menaj, îngrijire copii de la 11 luni.

VÂNZĂRI
● Vând sufragerie stejar nouă, covor persan şi românesc, fotolii, recamier, vitrină.
● Vând casă singur curte (Gara de Nord), posed autorizaţie, maşină de tri­cotat nouă, sobă petrol, butoaie me­ta­lice, mobilă, diverse.
● Vând costume damă din mătase şi îmbrăcăminte deosebită pentru iar­nă, măsurile 40-42.
● Vând haină numărul 46-48, magne­to­fon Grundig TK 24000, automa­tic, televizor Favorit RSU, tub nou, vibrator masaj, pistol vopsit electric, transformator 220-110.
● Vând sârmă ghimpată şi galvanizată, de alamă de 1,2 m şi de cupru, ponei, barcă tip Simson, tablă fier şi de aluminiu, tablouri electrice marmură provenite din atelier demolat.
● Radiotranzistor Philips, decorative, bi­bliotecă completă Dana, oglindă pe­rete stil francez cu ramă aurie model floral cu amoraşi, blănuri jderi, haină piele şi pălărie bărbătească 50 purtate, faianţă albă, duş flexibil cu baterie, linoleum, chiuvetă.

CUMPĂRĂRI

● Cumpăr binoclu bună calitate şi lopăţică originală.
● Cumpăr autoturism Ford Siera sau Escort.
● Cumpăr în perfectă stare barcă pneumatică pentru una sau două persoane.
● Cumpăr orgă cu acompaniament, în ţiplă.

×
Subiecte în articol: special