x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 22 ianuarie (duminică)

Calendar 22 ianuarie (duminică)

22 Ian 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 7:44, a apus la 17:11 ● Luna a răsărit la 17:46, a apus la 8:15 ● Sărbătoare creştină
Sfântul Apostol Timotei; Cuviosul Anastasie Persul



Vremea
Vremea a fost relativ caldă. Au căzut precipitaţii locale sub formă de burniţă, ploaie, lapoviţă sau ninsoare în jumătatea de nord a ţării şi cu caracter izolat în cea de sud. Temperaturile au fost cuprinse între mi­nus 8 grade (minima) şi plus 8 gra­de (maxima), mai ridicate în sudul şi sud-estul ţării. În regiunile vestice şi centrale s-a semnalat ceaţă.

S-a întâmplat la 22 ianuarie 1989

Sudanul şi Etiopia au hotărât să-şi extindă relaţiile economice după convorbirile la nivel guvernamental desfăşurate de Khartum. În capitala Sudanului s-a aflat o delegaţie economică etiopiană care a avut convorbiri cu o delegaţie a ţării gazdă, mo­ment politic ce se înscria în cadrul dialogului bilateral deschis de contactele primilor miniştri.
Autorităţile norvegiene au anun­ţat bilanţul pe anul 1988 în dome­niul petrolier. Pe platoul ţării au fost ex­trase 63,3 milioane de tone de pe­trol, ceea ce reprezenta o creş­tere de 30% faţă de anul precedent. Se aş­tepta ca, în 1989, pro­ducţia de petrol a Norvegiei să atingă 76,5 mi­lioane de tone.
Guvernul brazilian şi-a anunţat oficial creditorii străini că nu-şi putea plăti prea curând dobânzile la datoria externă, scria ziarul O Glo­bo. Această măsură a fost justificată de Guvern prin reducerea rezervelor va­lutare ale ţării la un nivel la care era pusă în pericol suveranitatea ţării.
Au început lucrările de amenajare a unui nou sistem de irigaţii Slo­bozia-Dunăre.
La Madrid s-au desfăşurat lucră­rile Conferinţei naţionale a Partidului Comunist din Spania.
Preşedintele Perului, Alan Garcia, a anunţat desco­pe­rirea unui important zăcământ petrolifer în Bazinul Ucayali, evaluat la 600 de milioane de barili.

TV 22 ianuarie 1989
●  11:30 Lumea copiilor.
Mândria de a fi vlăstarele "Epocii Nicolae Ceauşescu". Documentar. Conducătorului iubit – dragostea şi recunoştinţa copiilor ţării. Program literar-muzical-coregrafic ● Redactor Ina Sterescu
Telefilmoteca de ghiozdan. Ra­cheta Albă. Producţie a Studioului de Film TV. Scenariul Cristiana Nicolae, după romanul "Racheta Albă" de Ludovic Roman. Regia Cristiana Nicolae. Episodul 5
12:25 Sub tricolor, la datorie! Tezele şi orientările formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu – program de muncă şi viaţă pentru întreaga ţară.
Instrucţie intensivă – rezultate superioare. Reportaj
Înaltă răspundere muncitorească. Reportaj despre pregătirea de luptă a gărzilor patriotice.
Omagiu ostăşesc comandantului suprem. Versuri şi cântece patriotice, revoluţionare
Redactori: colonel Nicolae Cenuşă, maior Valeriu Pricină
12:40 Viaţa satului
Actualitatea în agricultură
Acolo unde imposibilul nu există. Documentar filmat la Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Maşini şi Utilaje Agricole Bucureşti.
Satul pe drumul înfloririi sale.
Redactor Gheorghe Verman
13:00 Telex
13:05 Album duminical.
Concert de prânz cu Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii, dirijor Cornel Popescu
Din inimi de români, urare! Poezie şi muzică
Cu aparatul de filmat prin ţară: adrese noi. Reportaj de Alexandru Stark
Simboluri ale unităţii şi independenţei: "Hora Unirii". Documentar de Vasile Alecu
Din cununa cântecului românesc. Muzică populară.
Tableta emisiunii. Însemnări de Marilena Rotaru.
Pe aripile valsului cu baletul Operei Române
Un cântec plin de soare. Muzică uşoară românească interpretată de: Viorela Filip, Ion Ulmeanu
Din frumuseţile patriei.
Pagini muzicale de mare popu­lari­tate cu Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii, dirijor Ovidiu Du­mitru, Gh. E. Marian
15:00 Închiderea programului  
19:00 Telejurnal
19:25 Cântarea României. Oma­giul ţării conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi cu Comitetul de cultură şi edu­caţie socialistă al judeţului Olt.
Redactori: Florin Brătescu, Santuzza Dinescu
Regia Mihail Panait
20:35 Film artistic. Clipa de răgaz. Producţie a Casei de Filme Patru.
Cu: Ştefan Iordache, Ecaterina Na­zare, Manuela Ciucur, Ştefan Silea­nu, Florin Călinescu, Octavian Co­tescu, Constantin Diplan, Cornel Vulpe, Sebastian Papaiani, Ştefan Tapalagă, Adrian Păduraru.
Scenariul Tudor Popescu. Regia Şerban Creangă
21:50 Telejurnal
22:00 Închiderea programului

Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

Centrul de Calcul Electronic al Ministerului Ind. Electrotehnice, Cal. Victoriei, nr. 133, sect. 1, încadrează în condiţiile legii 12/1971, ingineri pentru activitatea de proiectare – asistată de calculator în domeniul electrotehnicii şi maşinilor unelte.
Centrul de Calcul, str. Blănari 23, încadrează contabil-şef, analişti-programatori, ingineri sistem pentru Felix mini-microcalculatoare şi paznici.

VÂNZĂRI
Mobilă diferită, biblioteci, lustre, plăpumi, chiuvetă inox dreaptă, ma­crameuri.
Skoda 120, fotolii Ludovic 16, sufra­gerie nuc, mică, modernă.
Vând covor lucrat manual, plasă sârmă pentru gard.
Vând pianină Hoffman, circular tăiat lemne.
Vând butelie dublă, butelie voiaj, casete înregistrate.
Guler vulpe platinată, scaun franţuzesc, scaun Biedermayer, aplică bronz.
Vând sufragerie Olt, garnitură fier forjat şi bibliotecă, cojoc bărbătesc 52, diverse obiecte.
Vând astrakhan negru 44, scurtă , 44 cu glugă, iepure alb – negru, guler alb vulpe polară.
Vând bibliotecă, materiale fila­telice, costume mărimea 54, laborator foto, aparatură foto, lustre,
ae­ro­termă, marmură, calorifer, oglindă, covoare, plapumă, diverse obiecte.
Maşini confecţionat fileu tubular pentru legume, transfer şi fire 3T.
Casă la curte mare, sufragerie vieneză, ramă tablou mare.
Vând convenabil pat mijloc, lustre, costume bărbăteşti 50-52, canapea, fotoliu, radio Enescu, picup Supraphon, magnetofon M. 2405 stereo cu boxe, benzi, discuri, diverse obiecte.
Convenabil sufragerie cu vitrină ochiuri cristal.

×
Subiecte în articol: special ţării vand