Cămăşi pe bandă rulantă pentru export, de la "Braiconf" Brăila

În 1989, la Întreprinderea de Confecţii "Braiconf" Brăila se muncea pe rupte. Pentru o asemenea unitate etalon în producţia de cămăşi bărbăteşti, tovarăşii de la Centrala Industriei Confecţiilor stabileau planuri fantasmagorice pentru ex­port, imposibil de atins, mai ales în con­diţiile în care tehnologizarea era un subiect despre care nici măcar nu aveai voie să vorbeşti.

"Produceam peste 5 milioane de cămăşi, dar cu toate astea eram mult sub normele stabilite de la centru. De fiecare dată, cei care făceau planurile de producţie pentru export lucrau cu cifre imposibil de atins, mai ales în contextul  în care investiţiile în tehnologii noi erau strict interzise.

Iar pentru că trebuia neapărat să fie tras cineva la răspundere fiindcă nu se făcea planul, vinovaţi erau mereu directorii. Ca pedeapsă, se făceau reţi­neri din salariu. Din această cauză, eu, ca director general, câştigam în fiecare lună mai puţin decât un muncitor încadrat la ca­tegoria a II-a", îşi aminteşte Anica Nisioi, în prezent managerul "Brai­conf" SA.

Aceasta ne-a povestit că, la sfârşitul anilor '80, fabrica de confecţii brăileană avea 6.000 de angajaţi, în mare majoritate femei. Se lucra în două schimburi dar chiar şi aşa spaţiile de producţie erau neîncăpătoare pentru atâta lume, fiind extrem de aglomerate.

Tovarăşii de la partid pretindeau eficienţă maximă, dar de investiţii nici nu voiau să audă. "De la înce­putul anilor '70, se interziseseră importurile de tehnologie pentru industria de confecţii. Noi lucram cu maşini de cusut produse la «Me­talotehnica» Târgu Mureş, mult rămase în urmă tehnologic faţă de ce foloseau concurenţii noştri din celelalte ţări socialiste. Nu mai zic de ce se întâmpla în Occident. Cu foarte mare greutate, la începutul anului 1989, ni s-a permis să achi­ziţionăm 180 maşini de cusut mar­ca «Minerva», din RDG. A fost ceva ieşit din comun, pentru noi era de parcă l-am prins pe Dumnezeu de picior", zâmbeşte nostalgic Anica Nisioi.

În acele vremuri, preocuparea pentru îmbunătăţirea capacităţilor de producţie se putea dovedi pe­riculoasă. La o întrunire pe tema creşterii exporturilor, la care fu­seseră convocaţi directorii întreprinderilor socialiste din Brăila, directorul general al "Braiconf" a luat cuvântul, cerând ca o parte din valuta forte obţinută pe marfa vândută în Vest să fie investită în tehnologii noi. "La şedinţă era prezent şi Cornel Pacoste, membru CC al PCR. După ce am vorbit, acesta m-a desfiinţat pur şi simplu, în­fierând cu cuvinte grele atitudinea mea. Am îngheţat, şi eu şi alţi directori care avuseseră imprudenţa să mă aplaude.

La finalul şedinţei, Pacoste m-a chemat la el şi mi-a zis: «Tovarăşa, eu personal sunt de acord cu ideile tale, dar cred că ar fi bine, şi pentru tine şi pentru fami­lia ta, să nu mai vorbeşti aşa în pu­blic». Mi-a fost foarte frică, dar din fericire episodul a trecut fără să se întâmple nimic şi asta datorită acestui tovarăş Pacoste, care s-a dovedit a fi de bună credinţă, până la urmă", povesteşte managerul "Braiconf".

S-a mai temut pentru siguranţa sa şi a familiei sale în toamna anului 1989, când Ceauşescu şi-a făcut ultima vizită de lucru la Brăila. "Ţin minte că am stat o zi şi o noapte, cu toată întreprinderea, să asfaltăm alei şi să dăm cu var, fiindcă to­varăşul anunţase că vine şi la fabrica noastră.

N-a mai venit la noi, dar eu n-am scăpat fiindcă am fost convocată, la fel ca toţi directorii din Brăila, la Consiliul Popular, unde Ceauşescu urma să primească un raport din partea primului-secretar. Noi am fost băgaţi în două birouri de lângă sala de şedinţă, ca să fim la îndemână în caz că tova­răşul întreabă ceva despre o întreprindere anume. Stăteam cu lumina stinsă şi aşteptam să fim che­maţi, în cea mai mare linişte. Au trecut câteva ore şi nu ne-a chemat nimeni. Când cineva a încercat să iasă, să vadă ce se întâmplă, a constatat că uşa fusese închisă pe dinafară. Toată lumea a înlemnit, nu ştia nimeni ce se întâmplă şi ce vor să ne facă de ne închiseseră acolo. Ne gândeam la tot felul de scenarii şi ne temeam cu toţii pentru siguranţa noastră şi a familiei noastre. Într-un târziu, la mijlocul nopţii, cineva a venit şi a deschis uşa. Ceauşescu plecase de mult iar pe noi pur şi simplu ne uitaseră acolo."

În 1989, exportul era o prioritate absolută. Acolo mergeau produse foarte bine făcute, din materiale de cea mai bună calitate. Pentru cum­părătorii români erau bune şi rebuturile. "Exista o directivă de partid care ne interzicea să băgăm pe piaţa din România cămăşi făcute din bumbac 100%. Cu toate astea, reu­şeam să fentăm aceste reguli, chiar cu ştiinţa Centralei de la Bucureşti.

Metoda era simplă: obţineam aprobarea să introducem pe piaţa internă nişte rebuturi, aşa numitele «căzături la export», refuzate de par­tenerii externi. De fapt, era vorba de marfă foarte bună, făcută integral din bumbac. Ţin minte că, în ultimii doi ani de comunism, în baza unei aprobări pentru 5.000 de cămăşi refuzate la export, am dat pe intern sute de mii de produse de bună calitate, care aveau mare cău­tare la români. Îmi asumam un mare risc semnând asemenea de­cizii, dar ştiam că există la Centrală persoane care înţelegeau situaţia şi închideau ochii", ne-a povestit Ani­ca Nisioi.

Fusese numită în fruntea Întreprinderii de Confecţii Brăila în 1985. "Sincer, desemnarea mea a fost o mare surpriză. În anii aceia, era o tradiţie în confecţii ca funcţiile de conducere să fie ocupate de membri de partid fără prea multe studii. Şefi de secţie erau persoane cu patru clase, iar în subordine aveau ingineri pe care, de foarte multe ori, îi tratau foarte urât. Când m-am an­gajat eu, la începutul anilor '70, pri­mele două săptămâni le-am petrecut la dat zăpadă, în stradă. Ca in­giner, proaspăt absolvent al fa­cul­tăţii de profil, nu mi-a picat deloc bine această situaţie. Cu timpul, lucrurile au început să se schimbe, iar pe funcţii s-au promovat oa­meni de specialitate. Pe mine m-au pus inginer şef în 1983, apoi director general, în '85. Cred că în aceste decizii s-a ţinut cont de profesio­nalism, fiindcă, sinceră să fiu, altfel nu eram deloc bine văzută de cei de la partid. Eram tânără şi îmi plăcea să mă menţin în pas cu mo­da, mă machiam şi purtam ţinute sofisticate care nu erau deloc pe placul tovarăşilor, nici din fabrică, nici de la judeţ. Mi s-a reproşat des­chis acest lucru, dar nu am ţinut cont de reproşurile lor", a conchis mana­gerul "Braiconf".