x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cântarea României, faza pe cartier: parodiindu-i pe clasici

0
Autor: Vasile Surcel 02 Mar 2009 - 00:00

"Cântarea României" a fost dublată, constant, de o altă manifestare "de masă", care se derula fără nici o pauză: festivalul naţional al umorului colectiv cu tentă politică. În lipsa unei rezistenţe reale, cu manifestări concrete, umorul ţinea loc de atitudine anticomunistă.



Iar bancurile ajun­se­se­ră chiar să fie considerate o formă de disidenţă. Apăruseră chiar şi bancuri despre bancurile politice. Se spunea că: "Persoana care ascultă bancuri politice ia un an de puşcărie. Cel care spune, ia trei ani. În schimb, cel care nici nu spune nici nu ascultă ia şapte ani de puşcărie. De ce? Pentru că nu participă la viaţa politică a ţării". Erau atât de multe bancuri, încât, după 1990, au apărut adevărate "anto­logii" care le erau dedicate. În acest context, o specie aparte erau parodiile după versurile unor clasici ai literaturii. Primele versuri ale poe­zi­ei "Iarna pe uliţă" deveniseră:

A-nceput de ieri să cadă
Câte un comunist pe stradă,
Nemâncat de-o săptămână,
Cu carnetul roşu-n mână.
Ne-mbrăcat şi neîncălţat,
Dar cu geantă diplomat.

Cândva, prin anii ’50, nemuritorul Păstorel lansase o pastişă după "Zece negri mititei". Interzisă oficial, po­e­zi­oara fusese uitată. Dar nu complet. A reapărut prin ’88-’89, readusă probabil la viaţă de memoria unui bunic hâtru care şi-a asumat riscul de a o recita ne­po­ţilor. Iat-o în forma în care circula în 1989. Şi s-a bucurat de un succes enorm.

ZECE MEMBRI DE PARTID
Zece membri de partid
Au visat o viaţă nouă.
Unul a vorbit prin somn
Şi-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
Practicau înot.
Unul a înotat spre vest,
Şi-au rămas doar opt.

Opt membri de partid
Au trecut la fapte.
Unul a trecut prea brusc,
Şi-au rămas doar şapte.

Şapte membri de partid
Învârteau afaceri grase.
Unul a intrat la zdup,
Şi-au rămas  doar şase.

Şase membri de partid
Au strigat lozinci.
Unul a strigat aiurea,
Şi-au rămas doar
cinci.
Cinci membri de partid
Au ajuns la teatru.
Unul n-a aplaudat,
Şi-au rămas doar patru.

Patru membri de partid
Au avut idei.
Unul a avut-o bună,
Şi-au rămas doar trei.

Trei membri de partid
Vorbeau de război.
Unul îl voia cu ruşii,
Şi-au rămas doar doi.
Doi membri de partid,
Mândri ca păunul,
Unul a cam luat-o razna.
Şi-a rămas doar unul.

Un membru de partid,
Cel mai lămurit,
A plecat cu ONT-ul,
Şi n-a mai venit.

Zero membri de partid
Luptă pentru pace,
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face.
Citeşte mai multe despre:   special,   partid,   rămas,   membri,   şi-au

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de