x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce jucării aveau pionierii şi şoimii fericiţi ai patriei

0
Autor: Daniela Cârlea Şontică 22 Ian 2009 - 00:00

"Ce jucării aveai când erai mic?", este jocul pe care l-am jucat cu câţiva dintre cei care acum 20 de ani – şi chiar mai bine – erau "pionierii de azi, uteciştii de mâine". Rezultatul îl puteţi citi în rândurile următoare. 



Cristina îşi aduce aminte ce jucă­rii îi cumpărau părinţii ei, ce îi adu­cea Moş Crăciun deghizat în Moş Ge­rilă: "Era un joc care se numea «M-am mutat în noul nostru apartament», trebuia să recompui came­ra cu tot mobilierul. Era frumos. Aveam apoi un «Optic cabinet», mi-l cumpărase tata, era foarte educativ, jocul ăsta te învăţa cum să faci un microscop rudimentar, era pe înţelesul copiilor, te învăţa să faci experienţe primare de fizică, era acolo şi o baghetă cu care electrizai ceva, proiectai şi dia­pozitive. Apoi, aveam şi două pă­puşi, dar nu prea mă omoram după ele. Ale mele nu aveau nume din fa­brică sau nu-mi mai aduc eu aminte. Le botezasem pe una Grăsuţa şi pe alta Bruneţica. Le machiasem pe frunte cu pixul, nu ştiam că ar fi trebuit pe pleoape".

O colegă nostalgică după copilăria ei povesteşte: "Ce de ţintar mai ju­cam când eram copii, şi ce de Remi! Aveam tot felul de jucării chine­zeşti". Se vede treaba că aveau relaţii pă­rinţii ei. Eu am visat nu ştiu câţi ani la un penar chinezesc şi nu gă­sea mama niciodată să îmi ia. Lasă că avea Lucica într-a cincea şi mă uitam cu jind la banca ei.  

Alex s-a dat cam mare, după pă­rerea mea, când a început să ne spu­nă că avea o basculantă din aia mare în care, pe la 2-3 anişori, încăpeai cu totul! Treaba lui, oricum nu putem să-i verificăm copilăria.  
"Dar mai ţineţi minte tractoraşele alea roşii decapotabile? Alea Universal 650!", le zic şi eu, care din mo­men­­tul cunoştinţei cu acel bolid al ogoa­re­lor am visat mereu să văd pe viu lotul în folosinţă al părinţilor mei lucrat cu asemenea tractor. N-am apucat.

"Maroco!", strigă înfierbântată Anca şi din minţile tuturor s-au re­vărsat beţişoarele colorate ale jocului atât de simplu şi naiv, care însă te făcea foarte îndemânatic. Sorin a avut o tricicletă cu bulinuţe roşii, pe care o împrumuta vecinilor contra zmeului lor frumos colorat sau al maşinuţelor cu motor.

Mihai spune că, deşi era mic în 1989, îşi aduce aminte totuşi că avea maşinuţă de Miliţie, una de Taxi, cu "un rând de pătrăţele ca la şah, alb cu negru". Eu mai ştiu că fratele meu avea o ambulanţă pe a cărei ca­potă scria invers "aţnalubmA".

O cunoştinţă care locuia în sudul ţării a avut multe jucării  bulgăreşti din plastic, păpuşele frumos colo­rate, tot din palstic, "rotunjite pe la colţuri, încât nu se accidenta nimeni cu ele. Aveam şi cărticele aşa de frumos colorate, cu paginile din carton gros, pe care erau cel mult două versuri", mai spune ea.

Carmen povesteşte cu însufleţire, dar cu nemulţumire în suflet: "Că­luţ! Am avut un căluţ frumos, dar tare mult am suferit după un ele­făn­ţel, pe care l-am primit de la «grădi», mi l-a călcat mama sau tata, nu mai ştiu sigur cine, dar s-a stricat... Îmi aduceau rudele basculante, că îmi plăceau mai mult decât păpuşile".

Faţa Luminiţei se luminează cu totul când îşi aduce aminte de co­pi­lărie. "Aveam un văr la ţară care ştia să facă jucării din lemn şi sârmă. Ne făcea mereu tot felul de tractoraşe şi maşinuţe. Nimeni nu mai avea ca mine şi fratele meu."

Fetiţa cu jucării ruseşti
Elena a avut o păpuşă mică, Irinel, dintr-un plastic moale, era turnată dintr-o bucată, "măcar aveai norocul că nu i se pierdeau mâinile sau pi­cioa­rele", spune ea. "Păpuşa asta mi­că avea o rochiţă albă de dantelă şi nu prea-mi plăcea de fapt. Mi-a luat tata o singură păpuşă mare, dar avea părul scurt, că el nu şi-a dat seama că vreau s-o coafez şi eu ca orice fe­tiţă. Aşa că o iubeam, dar aveam o rezervă faţă de părul ei. Avem celebra păpuşică negresă cu părul lung cât ea, toate fetiţele din vecini aveau, am primit o dată de la Moşul o trusă de doctor şi am fost foarte fericită. Toată iarna aceea am făcut injecţii musafirilor şi îi tratam pe toţi din fa­milie, le luam tensiunea şi le ascultam inima cu stetoscopul."

Elena îşi mai aduce aminte că jucării multe ca la verişoara ei, Jeni, n-a văzut nici­odată. "Dar ea nu mai avea alţi fraţi, iar părinţii ei aveau şi salarii destul de bune. Avea cea mai mare gamă de păpuşi posibile. Unele aveau părul lung, de la blonde la roşcate şi bru­nete, cu părul lins sau creţ, cu fun­diţe şi cercei. Avea unele aduse din Rusia. Tatăl ei avea rude în Basarabia şi mai mergeau după ’80 pe acolo. Jucăriile ruseşti erau tare fru­moase. Avea ştrengarul şi ştren­gă­riţa, cu nişte şepci de Gavroche. Ce nu avea! Pian albastru de plastic, dar parcă ăsta era ceva la modă, aveau mai mulţi copii. Oricum, verişoara mea era foarte independentă în cumpărarea de jucării. Primea de la ai ei 100 de lei şi dădea fuga la libră­ria din cartierul Micro XIV, din Bu­zău, unde locuia, şi cerea de la vân­zătoare tot ce putea de banii ei. De obicei venea cu punga de 1 leu plină ochi cu jucării. O cunoşteau libră­resele ca pe un cal breaz. Era fetiţa cu jucării multe."

Alina şi-a amintit de o jucărie foarte specială pentru ea, nu avea nici o fetiţă dintre cele cunoscute ce avea ea: "O maşină de spălat cu chei­ţă, made in China! Mai aveam şi o pă­puşică rusească, dar cu care n-aveam voie să mă joc prea des, că de obicei stricam jucăriile, iar asta fusese scumpă". Îşi aminteşte de un ursuleţ de plastic, de cuburile de lemn cu poze, de puzzle-ul Capra cu trei iezi.  

Roboţeii polonezi
Monica are amintiri foarte frumoase despre jucăriile ei. "Bunica noastră era cameristă într-un hotel pe litoral şi primea de la polonezi nişte roboţei de mărimea jucăriilor din oul Kinder, dar mai dichisiţi, mai frumoşi. Şi eram tare mândră de ei. Aveam nişte jucării de lemn pe care le luam de la bâlci, de la Roman, şi tot de la bâlci era fluierul în formă de cuc. Suflam toţi pe afară ca fra­ierii din el! Oho, şi mai era coarda şi celebra sfoară care se făcea din elastic. Într-o perioadă cu mare criză la elastic, când mamele noastre ţineau câte o bucată de elastic ascunsă prin nu ştiu ce sertar, noi, copiii, inconşti­enţi, le furam elasticul să jucăm sfoara. Nu ştiu ce ne mai puneau la chiloţi dacă noi le furam elasticul!... Şi legam bucată cu bucată, adusă de fiecare, făceam o sfoară mare, să­ream la bloc cu Măgduţa şi Dana, făceam campionate de sfoară.

Nu ne trebuia multe jucării, ju­cam mult «Baba-oarba» şi «Ascunselea», seara ascultam poveşti la pick-up. Vai, dar cel mai mult ne plăcea să punem diafilm. Cine avea diafilm era tare de tot! Nouă ne-a luat mama destul de târziu. Păpuşi nu prea se găseau la noi, în Roman, când eram eu mi­că. Ţin minte că prima mea păpuşă am primit-o la 5 ani, era cu cărucior şi ne plăcea la nebunie, dar sora mea se aşeza în el şi nu s-a lăsat până nu l-a rupt. Zicea că ea e păpuşa şi trebuie s-o plimb!"

Mulţi dintre foştii copii din cea­u­şism nu vor uita niciodată păpu­şile cu bănuţ la mână cu numele lor, de la Arădeanca, pistoalele cu capse, cu bile, cu ventuze, dar nici pe cele cu apă, cu care puteai să stropeşti pe oricine. Băieţilor le-a rămas în amin­­­tire desigur jocul cu celebrii călăreţi, trenuleţul teleghidat, iar cei care au avut mai mulţi fraţi ştiu cât de amuzant era să joci «Piticot», «Dacii şi romanii», «Nu te supăra, frate!», «Sus-jos» sau «Castelul». La grădiniţă te intoxicau cu acele cuburi mari de lemn şi cu lego, dar era şi plăcut.

Jucării greu de uitat sunt şi Răţoiul Donald de fabricaţie românească, raţa cu gâtul lung de plastic pe care aruncai cercuri, «titiromobilul» sau tancul pe şenile. Nu bag mâna în foc că era cea mai plăcută jucărie, dar sigur era foarte populară: căluţul de plastic pe rotile pe care îl trăgeai de sfoară. Dar asta când eram mici de tot. Era de senzaţie să dezlegi cubul acela cu feţele mobile.

Nu aveam noi cele mai frumoase ju­cării din lume, nu ştiam atât de multe câte ştiu copiii de astăzi, ceva-ceva ştiam şi noi că nu e bine, ne enervau emisiunile tv prea scurte şi prea rare de desene animate şi mai ales că Tovarăşul era mereu lăudat, dar eram prea ocupaţi să ne trăim copi­lăria altfel fericită."
Citeşte mai multe despre:   special,   ştiu,   jucării

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de