Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anul 1989 a însemnat lansarea multor seriale tv, seriale care au făcut istorie, care au primit numeroase premii, dar pe care românii nu le-au văzut decât trăgând cu ochiul la vecinii bulgari, sârbi sau unguri. Se ştie foarte bine că altele erau producţiile preferate de regimul comunist (Daktari, Ce vrăji a mai făcut nevasta mea, Kojak), astfel încât seriale precum Baywatch, Salvaţi de clopoţel, Familia Simpson nu aveau ce căuta pe micile noastre ecrane.
Salvaţi de clopoţel, de exemplu, lansat în Statele Unite în august 1989, a ajuns la noi în 1992. Serialul prezintă aventurile a şase tineri în perioada liceului. Patru ani de aventuri, de momente amuzante ale celor mai iubiţi elevi de pe micul ecran. Pentru responsabilii cu propaganda, acest serial ar fi însemnat următoarele lucruri: nu existau uniforme, directorul şcolii era mult prea vesel, relaxat şi îngăduitor, majoretele aveau fustă scurtă, se chiulea, se vorbea despre droguri şi mai ales sex, toată lumea se pupa cu toată lumea. Şi, după cum îşi amintea Irina Margareta Nistor, un sărut la tv nu trebuia să depăşească trei secunde.
Baywatch - Salvamarii a fost lansat tot în 1989. Serialul cu cele mai frumoase apariţii feminine nu-şi putea găsi un loc pe micile ecrane comuniste. Mai ales că majoritatea actriţelor, începând cu Pamela Anderson şi terminând cu Erika Eleniak şi Carmen Electra, au apărut în celebra revistă Playboy. O eventuală comisie de cenzură n-ar fi prididit la tăiat în montaj: sâni voluminoşi, femei dezbrăcate, scene de sex. Este binecunoscut faptul că erotismul n-avea ce căuta la televizor. Se tăia până şi un nud văzut parţial, din spate sau din profil. Iar sexul era interzis cu desăvârşire. Nu era educativ pentru mase.
Anul 1989 a însemnat şi lansarea serialului animat Familia Simpson. Producţia concepută de caricaturistul american Matt Groening a devenit cel mai longeviv, cel mai iubit şi cel mai urmărit serial de animaţie. La noi însă, slabe şanse să-l fi văzut. Marge Simpson, de exemplu, era casnică. Nu făcea mai nimic toată ziua. Un exemplu mai mult decât negativ pentru femeile din România. Homer îşi pierde slujba. Iar şomajul pe timpul comuniştilor era de neconceput. Cei doi fraţi Bart şi Lisa se certau nonstop. Ca să nu mai vorbim de limbajul colorat şi de violenţă.
Prea înspăimântător pentru era comunistă, serialul Aventuri în casa morţii (Tales from the crypt), lansat în Statele Unite în 1989, nu a fost o opţiune până după Revoluţie. Trei mari regizori semnează această fantezie în trei cadenţe ale ororii, Robert Zemeckis, Richard Donner şi Walter Hill. Telespectatorul este purtat în trei zone diferite ale fricii. Fantezia horror a lui Hill înfăţişează un crâmpei delirant din viaţa unui călău însărcinat cu executarea condamnaţilor la moarte prin cumplita metodă a administrării de şocuri pe scaunul electric. Acesta se ataşează însă prea mult de funebra sa ocupaţie şi lucrurile vor lua o întorsătură "aparte". Povestea lui Zemeckis îl introduce în scenă pe un Moş Crăciun psihotic cu o viziune proprie a misiunii sale, iar închipuirea lui Hill este despre un bărbat cu nouă vieţi, care îşi trăieşte fiecare existenţă atât de distrat încât este cuprins de panică, uitând la un moment dat câte mai are de trăit. Sânge, crime, chiar şi Moş Crăciun ar fi stat în calea difuzării unui astfel de serial în 1989.
