x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Cea mai de post prăjitură

Cea mai de post prăjitură

de Veronica Bectas    |    27 Noi 2009   •   00:00

Nu le mai făcusem copiilor ceva dulce. În ultimul timp, la modă erau prăjiturile cu foi Lica. N-am avut de lucru, am cumpărat un pachet de foi Lica de la cofetărie. Am venit cu el acasă şi nu l-am ascuns de duşmanii ronţăitori. Greşeală fatală. Cum băieţilor mei le plăceau la nebunie napolitanele, trebuia să-mi dau seama ce se va întâmpla în momentul în care se vor întâlni nas în nas cu foile de napolitană, crocante.

A doua zi, am dat o raită prin piaţă şi am cumpărat, de voie, de nevoie, un kilogram de nuci în coajă, pentru că decojite n-am găsit, şi unde mai pui că erau din cele mici. Ce era să fac? Altele n-am găsit. De cum am intrat în casă, ceva ciudat mi-a atras atenţia. Lângă uşa de la cămară, jos, pe covoraş, se afla o aşchie albă. Era de napolitană. Când mi-am pus hainele pe umeraş, lângă dulap, o altă aşchie, dar mai măricică. Eeeee! M-am repezit către cămară. Stupoare! Pachetul cu foi fusese violat şi redus la jumătate. Suficient de puţine foi pentru prăjitură.  

Pe moment m-am înfuriat, dar mi-am adus aminte că nu le-am dat de grijă să nu le mănânce şi nici nu le spusesem că fac prăjitură din ele, aşa că am lăsat-o mai moale.

De cum au venit copiii de la şcoală, i-am luat la rost pentru că au risipit foile. Le-am dat să mănânce şi i-am pus la curăţat nuci pentru prăjitură în timp ce ronţăiam restul de foi de napolitană. Curăţatul nucilor a fost o mare pedeapsă pentru noi toţi. Prăpăditele astea erau jurate să nu se spargă şi mai ales să nu ne lase să le scoatem miezul. Aveau multă coajă şi miezul ghemuit în meandrele nervurilor din interior. Nu puteai să-l scoţi decât cu vârful unui cuţit. Nu mai spun că-l obţineam sfărâmat. Ne-am chinuit până pe la 11:00 noaptea, când am abandonat vreo 20 de nuci ticăloase. Le-am promis că nu voi face prăjitura înainte să vină ei de la şcoală. Deja le plăcea tehnologia! Ne-am culcat cu gândul la prăjitură.

A doua zi, am cumpărat alt pachet de foi şi a trebuit să aştept să vină băieţii acasă ca să facem minunea. Am pregătit toate ingredientele. Am prăjit uşor şi am pisat mai mărunt puţinul miez de nucă ce era mai măricel şi l-am amestecat cu restul sfărâmat din curăţare, am pus pe masă marmelada, o cană cu apă, am pus stafidele în esenţă de rom şi foile. Au venit glonţ acasă, s-au schimbat şi au refuzat să mănânce până nu am făcut prăjitura. Mirosul de nucă prăjită îi zăpăcea de cap!

S-au spălat pe mâini şi le-am împărţit sarcinile, de parcă era cine ştie ce de făcut la prăpădita aia de prăjitură. Cel mare a amestecat marmelada cu puţină apă, cât să o facă mai moale, apoi cel mic i-a turnat câte puţină nucă, în timp ce amesteca bine şi, la sfârşit, stafidele cu toată esenţa de rom. Ne-am întrecut care să gustăm din cremă, ca s-o dregem de dulce. I-am mai adăugat o jumătate de borcan de gem de gutuie, ca să fie mai dulceagă şi mai aromată. Mmm! Crema era foarte bună, chiar dacă era departe de reţetele altor moduri de preparare. A noastră era cea mai de post. Nu avea nici margarină.

Am pus prima foaie, pe un platou pe care nu-l foloseam decât la ocazii deosebite, fapt ce a dat frisoane băieţilor. Peste foaie am trăsnit două linguri pline ochi cu cremă, am întins-o şi am uns o limbă care ieşea în timp ce aranjam crema. Am montat altă foaie peste cremă şi am apăsat-o uşurel, am pus alt strat de marmeladă, altă foaie, altă cremă şi ultima foaie deasupra. Am pus peste ea un tocător mare şi greu. Am dus-o în balcon, până a doua zi, aşa cum stabilisem cu o seară înainte. Toţi am răsuflat uşuraţi. Surpriza a fost când am constatat că ne rămăsese ceva cremă! Ochi strălucitori şi pofticioşi s-au îndreptat spre mine. Normal că le-am promis să le-o dau, dar numai după masă. Aşa că au hăpăit în timp-record şi, după ce-am spălat vasele, atitudine sadică din partea mea, le-am împărţit restul de cremă în două castronele. Am scos şi o grămăjoară de biscuiţi "Populari", dar buni. Şi-au uns biscuiţii cu cremă şi s-au bucurat de gustul dulce-acrişor şi parfumul esenţei de rom. Iată altă prăjitură!

×
Subiecte în articol: special