x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Ceauşescu a decis pregătirea Congresului al XIV-lea şi a iertat datorii făcute de CAP-uri

Ceauşescu a decis pregătirea Congresului al XIV-lea şi a iertat datorii făcute de CAP-uri

07 Apr 2009   •   00:00
Ceauşescu a decis pregătirea Congresului al XIV-lea şi a iertat datorii făcute de CAP-uri
Sursa foto: Cornel Mocanu/Agerpres

În ziua de 7 aprilie 1989 s-a întrunit Comitetul Politic Executiv al CC al PCR într-o şedinţă prezidată de Nicolae Ceauşescu.



Reproducem fragmentele din stenogramă referitoare la pregătirea ultimului congres al PCR şi la propunerile privind anularea şi eşalonarea unor datorii ale cooperativelor agricole de producţie. Reiese din discuţii în mod clar falimentul cooperativizării agriculturii: din 3.895 de CAP-uri existente în România anului 1989, doar 413 nu aveau datorii.

Punctul 1
Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut ordinea de zi, tovarăşi? (Da.)
Măsuri în vederea pregătirii Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român.
Dacă în legătură cu acest punct aveţi ceva de spus? Dacă în ceea ce priveşte componenţa comisiilor aveţi ceva de spus? Deci nu aveţi de spus nimic.

Tov. Elena Ceauşescu: Dacă va mai fi nevoie, vor fi completate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum se aprobă. Ele vor fi puse la plenara Co­mitetului Central al partidului. Acum, noi discutăm problemele pentru plenară; nu dăm nimic în comunicat.
Tov. Elena Ceauşescu: Sunt materiale de lucru.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sunteţi de acord.
(Toţi tovarăşii sunt de acord)
(...)

Punctul 4
Propunerile privind anularea şi eşalonarea unor datorii ale coope­rativelor agricole de producţie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, tova­răşi, noi am hotărât de principiu, am prezentat din nou materialul care trebuie să-l punem la plenara Comi­tetului Central al partidului şi la Ma­rea Adunare Na­ţio­­nală, ca să se vadă concret pro­blema aceasta. Atunci când am discutat, la şedinţa anterioară, am pus numai ca principiu.

Tov. Elena Ceauşescu: Nu înţeleg ce înseamnă "AEI"!

Tov. Gheorghe David: Asociaţia Economică Intercooperatistă.

Tov. Elena Ceauşescu: Cu toate iniţialele acestea. Ne-am obişnuit cu CAP, dar cu acestea?! Este clar că datoriile s-au făcut în ultimii ani; în anul 1981 erau numai 47 de miliarde.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Unele au rămas şi din anii anteriori. Au fost 78 de miliarde, dar s-au mai plătit. Aveam în 1985 114 miliarde şi au crescut cu încă 150 de miliarde în ultimii doi ani.

Tov. Elena Ceauşescu: În 1987-1988 este foarte mult, când pro­ducţia a crescut. Este de neînţeles acest lucru, cum s-a lucrat, pentru că acum cooperativele agricole de producţie au o forţă economică mai mare în ultimii ani.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă vă uitaţi, din aceste 34 de miliarde - aşa se spune aici - unele sunt pentru plata furnizorilor şi aşa-zise pier­deri. Nu se poate şi nimeni nu are dreptul să facă aşa ceva.
Practic, din această sumă, 49 de mi­liarde sunt ilegal! Nu se poate aşa ceva! Şi 34 de miliarde plata furnizorilor şi a aşa-ziselor pierderi. Nu există nici o lege. Nu se poate aşa ceva! Mi­nisterul Finanţelor şi Banca Naţională sunt de fapt vinovaţii. În mod legal au dat aceste credite, încălcând legea. Nu mai pot fi acceptate asemenea lu­cruri! Şi, desigur, vinovat este şi Guvernul. Guvernul ca atare poartă răspunderea să controleze şi să vadă ce se întâmplă. Aţi văzut, tovarăşi, cum se propune să soluţionăm această problemă. Dacă aveţi ceva de spus în plus sau în minus?

Tov. Paul Niculescu: Tovarăşe se­cretar general, este foarte corectă decizia pe care aţi luat-o. Mi-aş permite să fac două propuneri. În pri­mul rând, să se stabilească ce măsuri să se ia şi să se facă programe ca în viitor să nu mai ajungem în această situaţie cu aceste cooperative agricole de producţie. În al doilea rând, în legătură cu dobânda care se anu­lează.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este vorba de 1,9 miliarde.

Tov. Paul Niculescu: Vor mai plăti dobânda?

Tov. Silviu Curticeanu: Plătesc în continuare numai pentru datoria rămasă, dar cu 1,5%.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru datoriile anulate nu mai plătesc dobânda.

Tov. Elena Ceauşescu: Trebuie să se scrie clar.

Tov. Silviu Curticeanu: Şi valoarea.

Tov. Paul Niculescu: Mă refer la datoriile care sunt vechi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Unele sunt reeşalonate şi plătesc dobânda care este.

Tov. Elena Ceauşescu: Cred că, în legătură cu propunerile de aici, anularea şi reeşalonarea datoriilor să se lase numai pe seama uniunilor judeţene ale cooperativelor agricole de producţie nu este bine. Şi Ministerul Finanţelor şi Banca, în general, organismele bancare trebuie să facă acest lucru.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Se face la judeţe, nu numai de uniune, ci de organele judeţene agricole, împreună cu Uniunea copertivelor şi Ban­ca Naţională. Aşa am discutat ieri. Şi să nu spunem "avizare", ci "aprobare". Aşa am discutat noi ieri.

Tov. Silviu Curticeanu: Aţi spus să se facă prin lege.

Tov. Elena Ceauşescu: Să se spună "aprobării prin lege". Este mai clar.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este nimic că apare de două ori "apro­bării", pentru că şi comitetele jude­ţene poartă răspunderea.

Tov. Elena Ceauşescu: Ele trebuie să ajute să fie rentabile toate coo­perativele agricole de producţie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Avem obligaţia ca anul acesta toate să devină rentabile. Avem programe de dezvoltare economico-socială. Sigur, s-ar putea spune pentru proiectul de lege - dar şi pentru Comitetul Central - că consiliile populare, organele agricole vor lua măsuri pentru realizarea sarcinilor în ce priveşte dezvoltarea econo­mico-socială a cooperativelor agricole de producţie, astfel încât încă în acest an toate să devină rentabile, să se aplice principiul finanţării acti­vităţii de producţie prin avansuri. Avem reglementat.

Tov. Elena Ceauşescu: Urmărirea de încasări a avansurilor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi acordarea unor credite de dezvoltare şi investiţii nu se poate face decât prin legi speciale şi nu mai poate fi altceva. În fond, să reamintim care sunt aceste legi. Să nu încheiem aşa... că se urmăreşte plata dobânzilor. Şi, dacă vorbim de dobânzi, să se ana­lizeze dobânzile care au fost până acum de 4 miliarde nu ştiu cât, sumele rămase urmând să se plătească conform prevederilor legii. Trebuie să facem aşa ca să se înţeleagă. Şi, pe urmă, aici încheiem cu măsurile generale. Să fie şi pentru raportul la plenară şi pe baza aceasta să pregătim şi legea. Ne oprim la cooperativele agricole de producţie la 70 de miliarde sau le dăm 80 de miliarde?

Tov. Paul Niculescu: Poate să le dăm 80 de miliarde.

Tov. Nicolae Constantin: Sau mai mult.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici aşa!

Tov. Elena Ceauşescu: Au fost foarte multe cooperative acum.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De fapt este un mare program de dezvoltare, de ridicare generală - de 70-80 de miliarde - pentru că asociaţiile sunt tot la cooperative. De fapt este un mare ajutor. Practic beneficiază toate unităţile. Sigur, sunt trecute aici în anexe.

Tov. Elena Ceauşescu: Să lăsăm acum şi să mai vedem.

Tov. Nicolae Ceauşescu: A doua oară nu mai venim cu ele. Sub 500 de mii sunt 60 de cooperative; peste 100 de miliarde sunt 12, fără datorii 413 cooperative.

Tov. Gheorghe David: În total sunt 3.895 de cooperative şi 710 asociaţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Crearea cooperativelor se face de adunări generale. Trebuie să vedem toate cooperativele, IAS-urile şi SMA-urile care s-au unificat, să le reglementăm şi pe ele. Şi luni să-mi prezentaţi propunerile.

Tov. Elena Ceauşescu: Să fie unificate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să le facem prin lege. Nu le-a pus în raportul cu sistematizare, pentru că nu se ocupă de cooperative şi de agricultură. Până luni trebuie să le vedem şi pe acestea ca să nu rămână nimic neclar. De fapt au fost întocmite deja. Dar trebuie să vedem ce primesc.

Tov. Silviu Curticeanu: Le avem.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Coope­rativele nu mai trebuie aprobate.

Tov. Silviu Curticeanu: Numai IAS. Facem lista lor să le aprobăm.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, să se ştie că unficarea se face de adunarea generală, dar să vedem cum reglementăm în legătură cu creditele şi avansurile. În orice caz, să vedem din acestea cu credite mari, pentru ce au luat aceste cre­dite - când analizăm acum situaţia; 100 de milioane este cam mult la unităţi. Nu se poate aşa!

Tov. Silviu Curticeanu: Sunt unităţi şi cu peste 100 de milioane. Le avem pe judeţe nominal.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt un număr de 12 unităţi cu peste 100 de milioane; 29 de unităţi între 70 şi 100 de milioane. De la 50 de milioane în sus sunt 86 de unităţi. În total sunt 127. Să le analizăm pe acestea pe judeţe şi să vedem de ce au luat atâtea credite. Atunci, tovarăşi, să mergem, la coo­perative la 80 de miliarde şi la aso­ciaţii să rămână aşa - 17 miliarde. Şi atunci total fac 97 de miliarde. Deci, 80 de miliarde la cooperative.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte clar.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi cu atât mai mult să subliniem că acesta este un ajutor dat de realizarea programului de dezvoltare, adică chiar şi prin aceasta se oglindeşte preocuparea partidului, a Guvernului, a statului nostru socialist. De acord?

Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Cancelarie, dos. nr. 20/1989



×