x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Celula de bază a societăţii, oficial indivizibilă

0
Autor: Roxana Vintila 13 Mar 2009 - 00:00

Familia, celula de bază a societăţii din 1989. O celulă poate la propriu, poate la figurat! Aveai o funcţie înaltă, erai membru de partid şi divorţai, erai "pătat". O pată neagră la "mapa profesio­nală".



Despre divorţul şi impli­caţiile sale din 1989 ne vorbeşte consilier juridic Dragoş Pănescu. Rata divorţurilor nu era diferită în 1989 esenţial faţă de anii precedenţi pentru că în general, di­vorţurile erau mai rare în perioada regimului comunist şi cu atât mai mult în 1989. "Pe vremea cealaltă, te gândeai de două ori înainte de a divorţa. Puteai fi demis, sigur şi pentru că nu mai prezentai garanţii morale. Dacă aveai şi calitatea de a fi membru de partid şi cei care aveau funcţie de conducere erau negreşit membri de partid, categoric că nu se putea pune problema unui divorţ. Preferau să rămână căsătoriţi în continuare poate doar de formă ca să dea bine la cadre." Faptul că erai obligat din anumite motive să rămâi într-o relaţie a adus cu sine o serie întreagă de drame: puteai să fii internat pe motive psihiatrice, la reabilitare, în centrele de reeducare; mai multe sinucideri; uneori riscai să fii internat la "Mărcuţa" ca să numeri fluturii! Şi acestea ar fi numai câteva exemple. "De altfel, regimul comunist a căutat să supravegheze prin mă­suri colaterale Codului Familiei Instituţia Căsătoriei, în special pentru membrii de partid şi cu atât mai mult pentru activiştii de partid", explică consilerul juridic Dragoş Pănescu.

Cu toate riscurile, un cuplu nu era prins o viaţă întreagă în "mrejele" căsniciei. Asta nu însemna că în perioada comunistă oamenii nu se mai iubeau sau nu se căsătoreau decât din obligaţie. Oamenii au trăit, au supravieţuit şi s-au iubit şi în 1989, dar dacă nu se putea şi nu se putea, divorţai. Însă îţi asumai şi consecinţele: soţul putea pierde sluj­ba, soţia la fel, copiii nu mai erau promovaţi. Din punctul de vedere al regimului era foarte simplu. Regi­mul, ca de altfel orice regim politic, îşi stăpâneşte supuşii prin anumite reguli. "Codul Familiei nu era decât expresia a ceea ce însemna pentru partid, pentru unicul conducător, dreptul de a controla cu mănuşi absolut totul. Serviciile Securităţii (o parte) erau subordonate obligatoriu Comitetului Central sau direcţiei de cadre a Comitetului Central care ţi­nea sub supraveghere cazurile «im­por­tante de divorţuri»: ale membrilor de partid, ale celor care aveau funcţii înalte. În ceea ce priveşte partea de activişti de partid, de no­men­claturişti, erau primii suprave­gheaţi. Nu aveau nici un interes să-l supravegheze pe unul care lucra cine ştie unde ori avea o funcţie amărâtă. Ce interes prezenta un strungar, să spunem, pentru Orga­nul de Partid şi de Stat? Primele lu­cruri care se luau în dezbatere când se făceau rapoartele la Cabinetul 1 (Nicolae Ceauşescu) şi Cabinetul 2 (Elena Ceauşescu) li se înmânau astfel de rapoarte şi membrii de partid puteau fi controlaţi. Dacă deveneau «interesanţi» din anumite puncte de vedere li se spunea: «Hai să-i permutăm puţin şi îi trimiteau în­tr-o altă funcţie! Pe soţia de ac­tivist o trimitea într-o localitate, pe soţ în altă parte... după principiul «di­vide et impera!», un principiu care a funcţionat de pe vremea ro­ma­nilor, iar comuniştii l-au per­fec­ţionat", povesteşte Dragoş Pănescu.

În general, divorţurile erau mult mai multe în mediul urban decât în cel rural dintr-un simplu motiv: indiferent de regimul politic, oraşul este cel mai adesea un loc al ten­ta­ţiilor. La ţară oamenii nu aveau timp de aşa ceva, nici de aventuri, nici de divorţuri: "Poate că e mai bine că se întâmpla aşa, poate în acest mediu familia era un nucleu de bază. Ade­vă­rata viaţă este la ţară... cel puţin pentru români", este de părere Dragoş Pănescu. "Aici, la oraş, erau intelectualii... erau actorii, sportivii, poeţii, pictorii care mai aveau şansa să plece în străinătate, deci nu ne­apărat nomenclaturiştii. E firesc ca divorţurile să fie mai dese în rândul intelectualilor. Gândiţi-vă că un muncitor lucra în trei schimburi, la Vulcan, Republica, Uzina 23 August... nu mai avea timp nici să-şi vadă soţia darămite să mai şi di­vorţeze de ea. Era o vorbă... fericirea omului sărac: «Un fund de muiere şi un kil de Basa­mac.» După 12 ore de muncă nu te mai gândeai la lucruri măreţe!"

Oriunde în lume, cine are carte are şi mai multă inspiraţie. Divor­ţurile erau oricum mult mai puţine ca număr ca cele dintr-un regim libe­ral, pentru că oamenii erau obişnuiţi să trăiască mai stabil. Dar dacă e să vorbim de diferenţele dintre bărbaţi şi femei, aflăm de la dom­nul Pănes­cu că bărbatul intenta mai repede di­vorţul pentru că avea mai mult curaj: "În general, divorţurile se pronunţau mai greu decât acum şi nu exista divorţul prin acordul părţilor. Exista o procedură cu asigurarea obligatorie a asisten­ţei sociale din partea statului. Statul intervenea pentru copil, cui i se dădea dreptul de a avea grijă de aces­ta şi în general femeii i se încredinţa copilul.

Una dintre obsesiile lui Ceauşescu a fost aceea de a creşte natalitatea, şi natalitatea nu putea creşte în orice situaţie. De aceea s-a şi instituit acea taxă pe celibat: "Această taxă pe celibat s-a practicat din ’86 până în ’89, plăteai o sumă nu foarte mare la salariu, în fiecare lună, pentru că nu aveai copii. Nu puteai să faci copii din flori. Erau bineînţeles şi amanţi şi amante, se făceau şi copii din flori, dar nu dădea bine. Atât bărbatul, cât şi femeia, ca să fie respectaţi în societatea comunistă, trebuia să aibă blazon, măcar de ochii lumii. Trebuia să fii căsătorit, să ai un copil, o casă şi un serviciu. Căutau într-un fel, de la Înalta Tribună a Congreselor 13 şi 14 mai ales, să se spună că statul plăteşte şi copilul trebuie să aibă numele tatălui. Statul are grijă... statul face. Era un efect ascuns. Trebuia să stai să te gândeşti mult de ce se făcea ceea ce se făcea. Lumea era sufocată pur şi simplu", mărtu­riseşte Dragoş Pănescu.  

În 1989, oamenii, exceptând vâr­ful puterii comuniste, trăiau, dar cel mai adesea se chinuiau! Familia re­pre­zenta în mare măsură speranţa pentru ziua de mâine. Nimeni nu ştia ce se va întâmpla sau că se va în­tâmpla ceva, dar îşi lungeau viaţa zi cu zi fără să aibă vreun mare orizont, tocmai pentru că ştiau să fie uniţi. Când se căsătoreau, oamenii nu se gândeau la divorţ ori la implicaţiile acestuia. Erau promovaţi în diverse funcţii treptat şi nu stătea nimeni să se gândească atunci când se căsăto­rea că poate va ocupa o funcţie de conducere şi va fi demis în urma unui eventual divorţ. "Alte­le erau pro­blemele atunci: oamenii stăteau la coadă la ciocă­nele sau la pulpele de pui. Ei nu erau bogaţi din punct de vedere material, ei erau feriţi şi ţinuţi într-un colţ, într-un turn de fildeş. Se reproduceau între ei pentru că nu prea aveau voie să se căsătorească cu cineva din afara partidului care nu avea o funcţie de conducere... Nu le făceau mare lucru, nu mureau de foame, dar erau puşi la index. Nu mai ajungeau să fie în conducerea superioară a Comitetului Central sau a Biroului Politic Executiv. Erau maziliţi ori trecuţi în uitare. În concluzie pot să afirm, ca om şi ca jurist că au existat multe căsătorii de convenienţă, dar asta pentru că omul e adaptabil şi nu punea tot timpul preţ pe sentiment, dacă vorbim de «familie ca nucleu de bază al societăţii»",  încheie Dragoş Pănescu.
Citeşte mai multe despre:   special,   partid,   oamenii,   dragoş pănescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de