Cenzură nevinovată în Vacanţa cea mare

A fost odată ca niciodată "Vacanţa cea mare". În regia lui Andrei Blaier. Atenţie, a nu se confunda cu grupul umoristic Vacanţa Mare, care nu face obiectul prezentei. Filmul a avut premiera în anul de graţie 1989, la 13 martie. Suficient de potolit şi chiar de conformist încât să nu atragă asupra-i sabia cenzurii comuniste.

În consecinţă, Andrei Blaier se vede obligat să nu arunce prea multe săgeţi în direcţia puţinelor obstacole pe care pelicula le-a avut de-nfruntat în drumul spre ecrane. Pe scurt, regizorul conchide: "Se poate spune că a fost vorba despre o cenzură nevinovată". Spre deosebire, de exemplu, de oprelişti ca în cazul filmului "Lumini şi um­bre", unde cenzura a data iama-n scena­riu pe motiv că Ceauşeştilor li s-ar fi părut că familia lor face su­biectul filmului.

"E drept", continuă regizorul, "la Vacanţa cea mare, cineva care azi se prezintă drept mare disident" şi scrie la ziare cu pana deontologului "a venit atunci cu patru pagini de obiecţii". Din fericire, superiorul a decis că numai două rânduri ar putea aduce prejudicii de imagine sistemului şi deci numai acelea au fost "corectate".

De altfel, subiectul filmului care îl are ca protagonist pe Marcel Iureş este unul cât se poate de infonsiv: un fiu porneşte în căutarea tatălui uitat, "Neagu Neagu", din Balta Albă. În drumul său regăseşte căsuţa albă rămasă miraculos în picioare, prin­tre blocuri. Din păcate, printre ruine, personajul nu-şi întâlneşte tatăl dispărut fără urmă. În schimb, ajun­ge faţă în faţă cu propriile amintiri, cu propria copilărie.

Azi, filmul face parte din categoria celor puse bine, la raft, astfel că nu poate fi vizionat decât la Arhiva Naţională a Cinematografiei. Prin­tre puţinele însemnări disponibile sunt cele ale criticului de film Tudor Caranfil, adunate în "Dicţionar de filme", de la Editura Litera Inter­naţio­nal. Criticul notează "Vacanţa cea mare" cu două stele din cinci, în condiţiile în care autorul evaluează la cinci stele un singur titlu, anume "Pădurea spânzuraţilor". Tot aici se apreciază că "partea cea mai convenţională a filmului o furnizează, ca mai totdeauna la Blaier, dialogurile, fade şi de un lirism decla­rativ".

Din distribuţie au mai făcut parte, ală­turi de Marcel Iureş, actorii Răz­van Vasilescu, Virgil Andriescu, Ta­mara Creţulescu, Valentin Mihali, Dorina Lazăr, Victor Odilo Cimbru, Cristian Vasilescu, Alexandru Has­naş, Maia Indrieş, Vasile Grădinar, Vasile Menzel, Nicolae Secăreanu.

În 1989 Blaier a regizat şi filmul "Dreptatea". Din cauza trimiterilor la nenorocirile provocate de sistem, filmul nu rulează decât o săptămâ­nă, după care e interzis. A fost relan­sat în vara lui 1990, la Costineşti, sub imperiul vremurilor încă tulburi care au urmat Revoluţiei, aşa încât "filmul a căzut în gol, pentru că lumea avea alte preocupări" (Dorina Lazăr, despre filmul "Dreptatea", din distribuţia căruia a făcut parte).

Desigur, controlul rigid, de multe ori frizând absurdul, îi era bine cu­noscut la acea vreme regizorului. De altfel, "Ora H", cu care Blaier de­bu­tează, e profud marcat de arma cenzurii. Filmul era programat să aibă premiera la Cinema Scala. Împreună cu familia şi tot cartierul, An­drei Blaier se îndreaptă mândru că­tre cinema, pentru a asista la pre­mie­ră. Surpriza însă vine atunci când toată lumea găseşte porţile ci­ne­ma­tografului închise, fără ex­pli­caţii. Abia după luni de rugăminţi şi cer­cetări, Blaier află că filmul fu­sese in­ter­zis pentru că nişte copii din ma­ha­la, care apar în film hârjo­nin­du-se pe maidan, erau desculţi şi mai ales nu purtau cravată de pionier. Ace­la a fost primul rendez-vous al re­gi­zo­rului cu cenzura.