x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Chec de lămâie şpagă

0
Autor: Veronica Bectas 01 Apr 2009 - 00:00

Umblasem patru ore ca să găsesc un bloc mare de desen. Nici pomeneală. Pe unde întrebam, parcă le ceream praf lunar. Vânzătoarele se uitau la mine siderate. În autobuzul 331, în drum spre casă, s-au urcat două femei, la Big Berceni, şi s-au aşezat pe scaunele din spatele meu.



Din discuţia lor am înţeles că erau vânzătoare la raionul de papetărie de la Big. Discutau cu foc despre cum cerea şeful lor aranjamentul după importanţa unor cărţi, în care cea blondă şi înaltă îşi tot băga picioarele şi alte alea, mani­fes­tându-şi aprecie­rea. Cealaltă femeie, o brunetă tunsă scurt, cu alura unui băieţel, ofta des şi încerca să zică şi ea ce probleme avea cu spaţiul prea mic în care abia dacă-i încăpeau caietele şi cutiile cu gume, creioane, călimări "lua-le-ar dracu'".

Blonda a început să bombăne şi să suduie la adresa colegelor de la parter, de la sectorul ouă şi carne de pasăre, pe care le rugase să-i oprească nişte ouă, pentru că peste două duminici era ziua soţului ei. Âstuia îi plăcea checul din lămâie. Ea nu ştia cum să-l prepare şi unde mai pui că nici ouă nu avea! Ce mare scofală ar fi fost pentru Antonia, colega de la ouă, să-i păstreze şi ei un carton? Dar Antonia, care era o scroafă şi care avea să mai ceară ea ceva, că avea tupeu, va încasa asta (n-am cum să fac semnul), când i-o arde pipota. Şi că a discutat cu mama cumnată-sii ca să vină să-i facă checul şi cum să-i mai spună ea să nu mai vină când s-a bucurat că vine şi ea pe la Bucureşti. A mai stârnit-o şi p-aia!, i-a turuit blonda.

Eu, pe scaun, simţeam că ard. Cuvinte ca: librărie, papetărie, caiete... mă ameţeau. Numai astea-mi jucau în faţa ochilor, dar mai ales blocurile mari de desen. Doamne! Cum să fac să intru în vorbă cu ele? Ah! Fericirea ce-o avusesem când un prieten îmi adusese din provincie două cartoane cu ouă de ţară era pe cale de a se transforma în delir, dacă-mi reuşea pla­nul care-mi încolţise în minte, cât timp ascultam la cele două femei. Trebuia să acţionez rapid, pentru că se pregăteau să coboare.

Fie ce-o fi! Mă ridic şi-i zic blondei că pot s-o ajut eu cu checul. M-a întrebat dacă lucrez la o cofetărie. I-am zis că nu, dar că îi pot face eu checurile, plusez eu, dacă mă ajută cu ceva. Femeia clipi repejor şi aşteptă. I-am zis că îi fac două checuri de lămâie, dacă îmi face rost de un bloc mare de desen. Bruneta-băieţel zise că nu are blocuri, dar că vorbeşte ea cu cineva de la depozit şi că face rost, da'... nu poate gratis, că trebuie să le plătesc şi că îmi dă numai dacă-i ajut colega. Pe bune!  
Îmi venea să le pup! I-am spus că mi se părea normal să le plătesc. Am schimbat imediat numerele de telefon, urmând să stabilim data la care urma să facem schimbul. Am plecat fericită şi am derulat discuţia cu cele două. Îmi bâzâia ceva ciudat: să le plătesc! Ei, bine, da! Se părea că voi obţine blocuri!

Timp de o săptămână şi jumătate nici un de telefon! Joia următoare, pe la ora nouă seara, sună telefonul şi blonda mă anunţă că prietena ei făcuse rost de blocuri şi că trebuia să ne întâlnim a doua zi, seara pe la ora nouă, ca să facem schimbul. Nu-mi venea să cred!

Am intrat în priză. Am dat drumul la cuptor, am separat albuşurile, am băgat mixerul în ele şi le-am făcut spumă, le-am pus zahăr, mirodenii, făină, zeamă de lămăie şi cât ai zice peşte am preparat cele două checuri. Când erau călduţe, le-am pudrat cu zahăr şi le-am dat la rece până a doua zi. Eram ca în transă. Nu vedeam în faţa ochilor decât blocuri mari de desen. Erau neapărat necesare băia­tului cel mare, care era în ultimul an la liceu. Diriga le spusese să nici nu se prezinte la ore fără desene.

În seara următoare, cu cele două nepreţuite checuri de lămâie, împachetate frumos, m-am prezentat la întâlnirea cu blonda. Eu eram însoţită de fiul meu cel mare, ea venise cu bruneta-băieţel. Eu cu pachetul, bruneta cu un pacheţoi sub braţ. Ne-am salutat şi le-am făcut cunoştinţă cu băiatul. I-am întins pachetul cu checurile, blonda nu s-a abţinut şi l-a desfăcut la un capăt, apoi l-a mirosit, dând din cap mulţumită. I-am întins brunetei o sută de lei şi ea mi-a dat pacheţoiul. Ne-am salutat şi am stabilit o relaţie de prietenie-colaborare, la nevoie.

Am făcut cale întoarsă şi am ajuns la timp înainte de a fi roşi de curiozitate. Nu puteam desface pachetul pe stradă. Acasă am avut o mare satisfacţie: în pachet erau şase blocuri mari, coli albe strălucitoare care ispiteau. Eu speram să-i ajungă tot anul. El nu.
Citeşte mai multe despre:   special,   două

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de