x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Chimia, ştiinţă politică

0
Autor: Serban Cionoff 19 Iun 2009 - 00:00

Oricât ar părea de ciudat, vorba asta – "astăzi, chimia a devenit o ştiinţă politică" – a fost lansată într-o plenară de redacţie la Scînteia tineretului, iar autorul ei este nimeni altul decât... Ion Cristoiu!



Totul a plecat, îmi aduc foarte bine aminte, de la pretenţia cuiva ("nu spun cine, persoană importantă") de a avea cvasimonopolul articolelor despre "EA". Sau, mă rog, despre "TOVARĂŞA"!

Silogismul pus la bătaie era la prima vedere pe cât de simplu pe atât de corect-formal vorbind: "Despre «Tovarăşa» nu pot scrie decât oameni cu înalt nivel politico-ideologic". De unde şi replica plină-ochi de năduf a lui Jack. "Aşa este. Astăzi, chimia a devenit o ştiinţă politică." Asta se întâmpla prin  anii '81-'82 şi era un semn clar al stării de crescândă nemulţumire atât faţă de osanalele tot mai deşănţate ce i se aduceau "EI", cât , mai ales, faţă de cei care făceau mare caz din faptul că ei confiscau şi exercitau monopolul absolut al tămâierii "savantei de largă re­cunoaştere internaţională".

O altă scenă plină de miez a avut-o ca protagonistă pe una dintre cele mai admirabile prezenţe feminine ale presei româneşti, pe doamna Lisette Daniel Brunea, soţia marelui reporter F. Bru­nea-Fox, multă vreme om de nădejde în redacţia revistei Viaţa Româ­nească. Şi, mai cu seamă, un interlocutor de o rară savoare pentru cine ar fi dorit să audă sau să schim­be o vorbă de spirit prin birourile de la parterul impresionantei clădiri din Bulevardul Ana Ipătescu nr. 15.

Aşadar, prin 1982, cuplul prezidenţial face o vizită în Republica Elenă. Ministru al Culturii în ţara-gazdă era marea actriţă Melina Mercouri. Calitate în care a trebuit să facă oficiile de gazdă pe lângă preşedinta CNST-ului (Consiliul Naţional pentru Ştiin­ţă şi Tehnologie), fireşte nimeni alta decât "Tovarăşa". Po­trivit ritualului, s-au făcut şi nişte fotografii, între care una reprezentând-o pe ministra elenă, împreună cu mult prea distinsa vizitatoare, hât!, pe dealurile Acropole.

Fireşte, între ţinuta Melinei Mercouri şi cea a "savantei" diferenţa era ca de la cer la pământ, iar retuşorii de la Agerpres chiar nu mai puteau face nimic. De cum a văzut fotografia cu pricina la gazetă, doamna Lisette a luat foc. A pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe un coleg de redacţie, vărsându-şi focul, fără a mai ţine cont de nu mai ştiu ce cadre specializate de la cooperativa "Ochiul şi timpanul". Dialogul, de o rară frumuseţe, mi-a fost repovestit peste nişte ani  chiar de doamna Lisette:
- Dragă, ai văzut fotografia de pe Acropole?
- Am văzut-o, Lisette.
- Şi ce părere ai?
- Am părerea că intră în uzanţele unei vizite oficiale.
- Nu mă refer la asta, mă refer la diferenţa de ţinută dintre ele două.
- Este o diferenţă firească, dragă Lisette, între două stiluri de a fi, între două personalităţi distincte. "Stilul e omul" - ştii foarte bine lucrul ăsta, de la Buffon citire.
- Dragă, dar între ele două este pur şi simplu o prăpastie. Gândeşte-te numai cum s-o simţi "ea" lângă Melina Mercouri.
După câteva secunde de tăcere adâncă, interlocutorul a răspuns:
- Lisette, dragă, asta nu-i nimic. Mai bine gândeşte-te cum s-o fi simţind Melina Mercouri lângă "ea"?!

Cea de-a treia şi ultima secvenţă are un protagonist pur şi simplu anonim. Se petrecea în preajma Paştelui din 1989, în staţia de tramvai situată la intersecţia Şoselei Ti­tulescu cu Strada Dr Felix. Omul trebuie că îndurase o coadă zdravănă la ouă, pe la magazinul "Crevedia". Şi, tocmai când ar fi trebuit să se bucure de victorie, punga din material plastic s-a rupt, iar din ea au început să cadă, rând pe rând, preţioasele trofee de provenienţă galinacee. Cădeau aşa, rând pe rând, ouăle din pungă, iar când a mai rămas doar unul, ultimul, omul nostru l-a trântit de asfalt cu sete:
- Să fii tu a dracului cu polimerii tăi cu tot!
A fost, mărturisesc, cel mai scurt banc politic din epoca în care, vorba lui Ion Cristoiu,  "chimia a devenit o ştiinţă politică"!
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de