x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cine-o informa pe Elena Ceauşescu despre scriitori şi artişti

0
Autor: Lavinia Betea 27 Aug 2009 - 00:00
Cine-o informa pe Elena Ceauşescu despre scriitori şi artişti Arhivele Naţionale/


Printre scriitori, jurnalişti şi artişti circula teoria că de la Cabinetul 2 porneau toate interdicţiile. Zvonurile vremii treceau în contul Elenei Ceauşescu orice "indicaţie" de scoa­te­re din circuitul difuzării a cărţilor, filmelor şi emisiunilor. Ea interzicea autori şi demitea directori de teatre, case de producţie sau edituri. Dar cum să-i fi ştiut Tovarăşa pe scriitori şi artişti, cu biografie şi operă?!  


LECTURI DIN RAPOARTE
Cei din anturajul soţilor Ceauşescu vedeau că nici unul dintre ei nu citea cărţi. Lecturile lor se limitau exclusiv la informări şi rapoarte. Restrânse la limită erau şi relaţiile directe. Soseau la birourile lor din sediul CC în jurul orei 9:00 dimineaţa şi plecau la reşedinţă spre seară. După cină, "ieşeau" împreună la "clubul" din curtea vilei prezidenţiale. Se revedeau acolo seară de seară cu demnitarii apropiaţi. Variaţie în anturajul "clubului" era invitaţia pentru soţiile agreate. Singurul hobby cultural ce-l împărtăşeau toţi erau vizionările de filme - româneşti ori "de import". Sâmbătă liberă nu avea în România nici măcar cuplul Ceauşescu. Pentru liderul suprem, vânătoarea era sport şi destindere duminicală. Iar consoarta se delecta uneori cu câte-o vizită la cumnata Adela, soţia fratelui ei, Dumitru Petrescu.

Pe la teatru se pare că Tovarăşa nu călcase vreodată. Cu siguranţă, nu din 1965 încoace. Din informaţiile oferite de distinsul om de cultură B. Elvin (fost secretar literar la Tea­trul Naţional Bucureşti, actualmen-te redactor-şef al prestigioasei pu­blicaţii Lettre Internationale), Nicolae Ceauşescu intrase o singură dată în sala mare de spectacole a Na­ţi­o­na­lului. Interesat nu de proiectele instituţiei culturale, ci de inovaţii în arhitectura clădirii. însoţit de alaiul de demnitari, constructori şi ar­hi­tecţi, nimerise la repetiţii. Fă­cu­se cu mâna artiştilor şi personalului un gest de "continuaţi". Şi ieşise cu ai lui fără să fi schimbat măcar o frază de politeţe cu artiştii primului teatru din ţară.


POLITICIENI ŞI ARTIŞTI
Angajaţii Teatrului Naţional "Ion Luca Caragiale" cunoşteau însă me­canismele de informare despre ei.  
Sala de protocol era echipată cu tehnică de vârf de ascultare. Invitaţi acolo erau oaspeţii străini, dar şi demnitarii români veniţi la spectacole. În pauze, membrii CPEx şi miniştrii nu se amestecau cu spectatorii de rând la bufet ori în foaierele teatrului. Cel mai greu îi venea maestrului Radu Beligan, directorul teatrului, să-i facă lui Maurer oficii de gazdă. Căci fostul prim-ministru, anume sfidând mi­cro­foanele şi pe ascultătorii înre­gis­tră­rilor, ţinea să-şi "distreze" el gaz­de­le. Îi informa, incitând dialogul, cu ul­timele noutăţi din politică şi actua­li­­za colecţia de bancuri.

La vedere în incinta Naţionalului bucureştean era şi cutia de "sugestii, sesizări, reclamaţii". Tot personalul ştia că securistul instituţiei e şi păs­tră­to­rul cheii. Inscripţia de pe cutie era însă unică în ţară deoarece menţiona "primim şi anonime". Cât din me­ni­rea ei viza dezamorsarea, în plan lo­cal, a conflictelor şi ani­mo­zi­tă­ţilor ine­vitabile în lumea artei şi cât din informaţii se transmiteau, oare, înaltului for?!

Foşti ofiţeri din Direcţia a V-a a Securităţii declară şi ei legăturile speciale cu colegi care "răspundeau" de uniunile de creaţie şi instituţiile artistice. Dacă un regizor, o poetă sau o actriţă intra în relaţii personale cu vreun nomenclaturist, în termeni de securitate se chema că penetrase "obiectivul". Trafic de interese personale, compromiterea demnitarului sau spionaj (cel mai grav - în favoarea URSS!) erau prezumţiile de vinovăţie sub incidenţa cărora se deschideau dosare de urmărire pentru slujitorii muzelor cu conexiuni în Olimpul puterii.  

Şi asta nu din vremea lui Ceauşescu, ci a defunctului Dej. Vechii ilegalişti, după modelul apropiaţilor lui Stalin, frecventau şi ei balerine, cântăreţe, actriţe. Ultimei soţii a lui Maurer i se cunoştea, de altfel, propriul talent în sârguinţa descoperirii şi promovării celor dotaţi pentru regie şi sporturi de performanţă.  

În 1989, o lungă reţea de urmăriţi îşi avea originea în "cenaclul de la Comana". Amiciţiile şi întâlnirile lui  Gogu Rădulescu cu scriitori, actori, muzicieni şi plasticieni în casa de vacanţă de la Comana alimentau se pare, copios, trebuinţele culturale ale Cabinetului 2. Prin intermediul mi­nistrului de Interne, Tudor Postelnicu, la ea ajungeau înregistrările se­lec­ţi­o­na­te. Dar pe Tovarăşa, nu Postelnicu, ci Pacepa o dedulcise la "ascultări".
SESIZĂRI, PROPUNERI ŞI RECLAMAŢII
În ultimii ani se inventaseră şi discuţiile individuale cu membrii de partid. După un anume program, în faţa biroului organizaţiei de bază era invitat fiecare. întrebat despre sine şi alţii, discuţiile erau consemnate în procesul-verbal, iar sintezele, "înaintate" superiorilor.

Grosul informaţiile de efect provenea însă din "scrisorile oamenilor muncii". După instaurarea regimurilor comuniste, copiii fu­seseră educaţi, iar adulţii reeducaţi, să "sesizeze" personajele şi in­sti­tuţiile abilitate de orice neregulă ori contravenţie văzută sau bă­nu­ită. A fi combativ şi exigent, vi­gi­lenţa, spiritul critic şi autocri­tic deschideau calea promovării politice şi implicit profesio­nale. Astfel că a critica, deschis, în şedinţe ori a scrie, din proprie ini­­­ţi­a­tivă, delaţiuni intra în practicile competitorilor.

Creativi şi inteligenţi, artiştii şi scriitorii debordau în spirit inventiv, carismă şi convingere "în slujba propriului talent". Şi ca totdeauna, de obicei, în relaţie inversă cu harul talentului a fost  pofta de promovare. De unde puteau veni mai multe sesizări şi reclamaţii decât din mediile literare şi artistice? Şi unde mai eficient decât la Cabinetul 2?   

Aşa cum arată statisticile întocmite periodic la Cancelaria CC, pe adresa Elenei Ceauşescu soseau trimestrial mii de scrisori. Expe­diate, unele, de cetăţeni obişnuiţi, care reclamau simplu liftul din bloc, ori de mame eroine care-o invitau la botezul ultimului nou-născut. Cu totul altfel sunt concepute misivele expediate de in­telectuali cu uzajul manipulării. Abia după elogiul destinatarei şi angajamentul la muncă şi gândire exemplară urma pâra acelora care, prin vorbă ori faptă, se pun stavilă marilor idealuri.


DE LA RUŞI, TRANSCENDENŢA
Din arhivele PCR sunt puse la dispoziţia cercetătorilor statistici cu numărul, tematica şi evidenţa globală a "rezolvării" scrisorilor. în anii de arest ai acestor arhive de către Armată s-au eliminat însă multe "impurităţi". Printre primele documente distruse de Securitate au fost şi dosarele "cenacliştilor" lui Gogu Rădulescu dimpreună cu ale celorlalţi componenţi ai CFSN. La Ministerul Culturii s-au evaporat, de asemenea, câteva sute de metri liniari din arhivele moştenite de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste.

În ceea ce-o priveşte pe Elena Ceauşescu, se subînţelege că nu citea corespondenţa primită. Obligatoriu însă se înregistrau toate scrisorile şi se repartizau comisiilor de resort pentru verificare şi soluţionare "în teren". În cazuri cu situaţii şi personaje deosebite, i se raportau neapărat concluziile verificării. Cine-ar fi îndrăznit să decidă asupra "meditaţiei transcendentale" ori asupra ziariştilor de la România Liberă fără "indicaţiile" Tovarăşului şi ale Tovarăşei?! Iar în 1982, mărturisesc apropiaţi ai ei, verdictul urmase după studiul amănunţit al "transcendentalilor" cu studii şi prietenii în URSS. Focalizarea la vârf fusese făcută şi în primăvara lui '89 pe amiciţia ziariştilor implicaţi cu funcţionari sovietici la Bucureşti.
Căci nu de mânia invidioasă a capitaliştilor s-au temut Ceauşeştii, ci de ghearele lungi ale KGB.     
Citeşte mai multe despre:   securitate,   scriitori

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de