Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Costică Deicu, operatorul de film din satul vasluian Valea Grecului, povesteşte că trebuia să stea tot timpul lângă aparat. "Dacă se defecta ceva, trebuia să intervin repede şi să opresc derularea filmului, altfel se rupea clişeul". Însă cel mai întâlnit incident era acela în care scrisul "cădea" un pic mai jos, imaginea devenea neclară sau apăreau probleme la sonor. Cei din sală se porneau pe şuierat. Ca şi atunci când doi actori se sărutau cu foc. "Câteodată din cauza grifei, dacă era uzată, se lăsa scrisul jos, din cauză că se bucla", spune Deicu.
În faţa corpului de şcoală unde aveau loc proiecţiile exista un afişier din lemn unde erau lipite afişele cu filmul ce rula şi ce urma să ruleze, dar şi afişele cu programarea filmelor. "Domnul director Cezar Popa scria aceste programări. Lunar primeam un sul aşa mare. Filmele erau programate în weekend, sâmbătă şi duminica, dar rulau de multe ori şi marţea şi miercurea. Când primeam programarea aceea, gata, mă duceam la domnul Popa şi el îmi scria data, ziua şi ce film rulează. Şi aşa aflau sătenii ce filme pot vedea".
Deicu dădea drumul la film din cabină şi apoi supraveghea. Nu a luat niciodată foc, cu toate că la început pelicula era inflamabilă. "Dădeam drumul şi dacă era o defecţiune, interveneam. Dacă necesita o intervenţie dificilă, îl chemam pe tehnicianul Mandrea din oraşul Huşi. Cel mai uşor se strica grifa care conducea clişeul ce ducea imaginile, 32 de imagini pe secundă".
Costică Deicu îşi aminteşte de filmele care l-au impresionat şi pe el. "Drumul oaselor", cu Florin Piersic, "Winnetou". "Lanţul amintirilor". Seria filmelor cu Piedone. Şi multe altele. La început veneau şi filme ruseşti. Erau şi filme de propagandă, cu Ceauşescu. Jurnale, de câte 10 minute, de regulă, înainte de proiecţia filmului, trebuiau urmărite. Iniţial, era 50 de bani biletul la film. Apoi preţul a crescut, dar întotdeauna era ieftin, oricine avea posibilitatea să vină.
Costică îşi aminteşte că mai intrau şi gratis. Le spunea oamenilor: "lasă, ai să-mi dai tu când vei avea bani!". Sătenilor le plăceau foarte mult filmele cu cowboy. Sau cu acţiune, în special cele cu bătaie. Politica nu le plăcea, la jurnale ieşeau uneori din sală. Îi interesau şi filmele cu război.
Dar Costică operatorul îşi aminteşte că cel mai gustat film a fost, de departe, Tarzan. Au venit timp de o săptămână seară de seară atât de mulţi spectatori la acest film, că nu au încăput în sală. "Am deschis geamurile, stăteau şi pe geam. Se uitau şi de afară pe geam. Se urcaseră şi în copac, ca Tarzan, agăţaţi de crengi urmăreau cu gura căscată acţiunea. Le-am dat Tarzan o săptămănă, seara de seară, dar tot nu s-au săturat de el. Veneau şi de câte trei ori la film", îşi aminteşte operatorul. Pur şi simplu rupeau uşile. "Dar am mai avut un film care s-a bucurat de succes. Se chema «În genunchi mă întorc la tine», cu cantautorul italian Giani Morandi". Cineva a mers la film şi, evident, negăsind loc, a inventat butada: "în genunchi mă uit la tine!". Până şi directorul şcolii din Valea Grecului a fost la acest film de mai multe ori.
UN SIMPLU SĂRUT STÂRNEA FLUIERĂTURI ADMIRATIVE DE LA SPECTATORI
Filme deocheate. Îl întreb pe Costică Deicu dacă scenele deocheate din filme erau cenzurate, aşa cum am văzut cu toţii în filmul Cinema Paradiso. Numai că la Valea Grecului, popa din sat dădea mai rar pe la film. Benzile soseau gata cenzurate. Sau uneori vigilenţa cenzorilor scăpa unele scene de-a dreptul fierbinţi.
"Am avut un film care se chema «Cornul de capră», iar superiorii mei au spus că elevii, care erau clienţii cei mai fideli, nu au voie să intre la film. Directorul de atunci al şcolii, profesorul Vasilache, a spus însă: «Dă-le pace, ce o să vadă!». Însă la acel film cele mai mari încasări le-am făcut cu elevii. Era vorba în mare despre o mănăstire, nişte măicuţe, dar nu era aşa deocheat. Astfel de filme mai veneau numai că erau în prealabil tăiate de cenzori. Acum, astfel de imagini vezi la toate televiziunile".
Îl întreb pe nea Costică cum reacţionau oamenii din sat la astfel de filme. "Veneau foarte mulţi, erau curioşi". Şi Costică Deicu ştie ce spune pentru că are experinţa a câteva decenii de "proiecţie", timp în care a văzut şi el mii de filme, unele şi de câteva zeci de ori. Din 1964 până în anii '80, când a cedat locul său soţiei sale şi el s-a angajat în alt domeniu, un an chiar ca om de serviciu la aceeaşi şcoală. Cu gând să primească o pensie, dar şi aşa a semnat un contract, dar nu i s-au vărsat contribuţiile. "Nu mi-au dat ăştia nimic. Au spus că mi-au pus o jumătate de normă şi m-au chemat pe la Iaşi de care a aparţinut totdeauna cinematografia, şi cea de la Huşi, şi cea sătească. Iaşiul era centrul". El a fost însă mulţumit cu această meserie. Îi plăceau filmele într-un timp în care nu prea existau televizoare şi filmul constituia singura distracţie, unica deconectare, cea mai reuşită, cel puţin, în afara faimoaselor baluri şi hore ce se organizau odată. "Operator film, asta e meseria trecută pe contract". Fără pensie, doar cu câştigul a sute, mii de filme.
15 LA SUTĂ LA CĂMINUL CULTURAL
Despre filmele deocheate îşi aminteşte şi directorul şcolii. "Mai şuierau băieţii când se sărutau actorii. Într-un film italian, Gina Lobrigida era pe sub măslini şi făcea şi ea ceva acolo. Şi oamenii din sală au priceput ce se întâmplă. A rămas o vorbă în sat de fiecare dată când era vorba de relaţii intime. «Nu-i dă pace pe sub măslini». Oamenilor le-a plăcut foarte mult «O floare şi doi grădinari», ba mulţi au şi plâns, dar veneau şi la filme serioase - «Dacii», de exemplu ". 15 la sută din încasări mergeau pentru căminul cultural de la comuna Duda-Epureni, de care aparţine satul Valea Grecului.
UNII VENEAU LA FILM SĂ DOARMĂ, ALŢII SĂ SE BATĂ
Costică Deicu, operator de film în satul Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, judeţul Vaslui, îşi aminteşte ce făceau sătenii la film, în afară de privitul cu lăcomie al peliculelor îndrăgite. Ca în celebrul film "Cinema Paradiso" al cunoscutului regizor italian Giussepe Tornatore.
Erau unele filme româneşti plictisitoare, mai puţin interesante. Altele cu caracter politic. Aşa încât unii dintre săteni, obosiţi de la munca câmpului, trăgeau şi câte un pui de somn. "Şi eu mai păţeam câteodată aşa, numai că nu la proiecţia filmelor, ci la şedinţele de partid. Îmi era urât şi de aceea mă culcam. Puneam capul pe bancă şi adormeam", îşi aminteşte Costică Deicu, operatorul.
În ce priveşte proiecţia în aşa-zisa sală de cinematograf sătească, în fapt o sală mai mare de clasă, în timpul acesteia se întâmplau multe. "Era unul, moş Sile care venea cu baba lui la film. Soseau amândoi, dar el era câteodată beat şi rezema capul pe banca şcolară destinată spectatorilor şi adormea. Când se termina filmul, omul întreba: «gata!, s-a sfârşit?». Femeia lui confirma, apoi plecau amândoi acasă şi el îşi continua somnul. «Ei, dacă s-a terminat, atunci trebuie să mergem acasă!», spunea el de fiecare dată". Cu toate că putea foarte bine să doarmă şi acasă, nu era nevoie să vină în sala de proiecţie, nu, el ţinea să doarmă la film. Probabil pe fondul sonor al peliculei aţipea mai uşor.
A venit odată la film şi dascălul din sat, unul pe care îl chema Şuşdea, beat. A plătit biletul, dar era aşa de ameţit, că nici nu putea să stea pe scaunul pe care, ca un favoritism, i-l oferise operatorul. La un moment dat a căzut de pe scaun. Văzând asta, operatorul l-a luat şi l-a aşezat mai bine jos, sprijinit de perete, apoi s-a întins pe duşumea. Copiii sosiţi la film se uitau miraţi la spectatorul beat care doarmea. După două ore, cât a durat filmul, s-a trezit şi a plecat acasă.
În sala mică de proiecţie de la Valea Grecului, oamenii veneau cu mâncare, dar în special cu seminţe prăjite şi băutură. Uneori, când vigilenţa operatorului era un pic slăbită, mai aprindeau şi câte o ţigară. De asemenea, se iscau şi scandaluri în toată regula. "Mai beau sau veneau beţi la film. Într-o zi s-au bătut câţiva flăcăi cu ajutorul şefului de post. Se loveau între ei, iar miliţianul s-a băgat să îi despartă. L-au luat şi pe el la pumni. Unul Rotaru, de la Chersăcosu, s-a bătut cu Bârzu, miliţianul nou. Îl intindeau pe miliţian afară ca pe o râmă". A venit apoi poliţistul de la comună de la Epureni să facă anchetă. "M-a chemat Balaur la şcoală, tot în cabina mea de film, în cancelaria veche. Zice «cine l-a bătut pe Bârzu ăsta?». Eu ştiam cine, dar nu i-am spus". A aflat el până la urmă. Dar săracul miliţian, colegul şefului de post, a fost bătut atât de tare, încât i-au rupt şi curele şi hamurile de la uniformă.
