x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ciprian Porumbescu, reinventat

0
Autor: Iulia Barbu 30 Apr 2009 - 00:00

În fiecare an, de 1 Mai, cântecelul lui Ciprian Porumbescu "Râde iarăşi primăvara" răsuna la petrecerile muncitoreşti.



Râde iarăşi primăvara
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara
C-a venit Întâi de Mai!

Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cânt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pământ.

Peste mări şi peste ţări
Se adună pe cărări
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.


La 20 de ani de la ultimul 1 Mai muncitoresc al anului '89, am încercat să aflăm povestea versurilor de mai sus. Cântecul de primăvară a fost compus de Ciprian Porumbescu în 1880, an în care a şi fost tipărit în Colecţia de Cântece. La acea vreme, tot marele Porumbescu a fost cel care a compus şi versurile.

Cântecul original nu a avut nici o legătură cu săr­bătoarea muncito­rească. Se pare că versurile iniţiale au fost ase­mă­nătoare cu strofele poetului Vasile Alecsandri. Un cân­te­cel de pri­măvară, cu bucuria re­naş­terii şi ve­se­lia naturii.  70 de ani mai târziu, versurile au fost însă în­lo­cuite.

"Ciprian Porumbescu a fost un patriot romantic. A scris despre românii care trăiau sub asuprire, a scris şi despre eroi. Versurile Trico­lorului au fost, de asemenea, compuse de el, asta până când au fost schimbate prin anul 1978. Nu a scris însă niciodată cântece de clasă sau cântece ideologice, de partid", a precziat Mihai Cozma, profesor de istoria muzicii în cadrul Uni­ver­si­tăţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Cântecul de primăvară compus de Porumbescu în 1880 a fost schimbat în 1946. "În jurul anului 1946 a fost dată o dispoziţie de partid prin care toate întreprinderile erau obligate să aibă coruri ale muncitorilor. Astfel, şi cântecelul de primăvară a suferit o schimbare, întrucât era necesar să aibă un anumit conţinut ideologic. Versurile au fost înlocuite cu cele scrise de Maria Rantes", a precizat Viorel Cozma, muzicolog.  

Ciprian Porumbescu a făcut puş­că­rie din cauze politice. A fost pre­şe­din­tele Societăţii Arboroasa, înfi­in­ţa­tă în 1875 de studenţii români din Bucovina. În numele credinţei pe care o reprezenta, Porumbescu a sem­nat alături de colegii săi o tele­gra­mă în care transmiteau condo­leanţe României aflate sub ocupaţie habsburgică.

Pentru această tele­gra­mă, Po­rum­bes­cu a stat în puşcărie 15 săp­tă­mâni, loc în care s-a şi îm­bol­nă­vit. Ulterior i s-a retras bursa. A murit tânăr, la 29 de ani.
Citeşte mai multe despre:   special,   porumbescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de