x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Condamnarea la foame: programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei

0
Autor: Lavinia Betea 22 Sep 2009 - 00:00
Condamnarea la foame: programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei Arhivele Naţionale/


Circula în anii de început ai regimului un banc despre esenţa relaţiei politice dintre Stalin şi poporul rus. Între programul ideologic şi adeziunea individuală la acţiunea recomandată, "ţarul roşu" decelase trei posibile situaţii: 1. nu ştii? te învăţăm; 2. nu poţi? te ajutăm; 3. nu vrei? te forţăm. Nu se sfiau nici activiştii, trimişi în sate cu munca de lămurire pentru cote şi colectivizare, să-l "citeze" pe Stalin. Vrei nu vrei, n-ai de ales - ars politica stalinistă era astfel deplin comprehensibilă.
Dar Stalin n-a îndrăznit să-i oblige pe ruşi la norme "raţionale" de reproducere, consum alimentar, energetic şi de apă, aşa cum a făcut Ceauşescu.


APOSTOL ŞI DEMIURG
Stalin avusese 29 de ani puterea absolută, iar Ceauşescu cu cinci mai puţin. În ansamblul biografiei sale, liderul României apare mai rupt de normalitate. Relaţia sa cu ceilalţi fuse­se mai de timpuriu viciată decât a mentorului sovietic. La 11 ani era deja un copil de pripas în Capitală. Adolescent cu şcoală puţină şi proscris de închisoare, decolase direct în vârful piramidei sociale. Căci Ceauşescu fuse­se, printre altele, responsabil cu îndrumarea şi controlul activiştilor de teren înainte de instalarea regimului. De la 26 de ani, câţi avea în toamna lui 1944, se identificase frenetic cu apostolatul raiului pe pământ.

Când dobândise întreaga putere, i se mai domolise credinţa: viitorul promis nu-l putea vesti pe curând. În ani i-au tocit judecata otrava linguşelii celorlalţi, aerul rarefiat din singu­ră­tatea înălţimii, iluzia veşniciei re­gimului comunist şi a poziţiei de pion în politica mondială... Nu mai era apostolul lumii noi, se închipuia chiar demiurg! Un zeu intangibil, diferit de supuşi, ca ziua de noapte. Din măr­turiile apropiaţilor săi poate fi în­ţeleasă şi relaţia sa cu poporul. Cu intuiţia scriitorului şi cunoaşterea sprijinului ce i-a fost lui Ceauşescu în chestiuni de ideologie şi propagandă, a descris-o Dumitru Popescu în me-moriile sale. Poporul a fost şi a rămas în­totdeauna "fiul minor al lui Ceau­şescu", afirmă memorialistul. De­sigur, în accepţiunea relaţiei tra­di­ţionale rurale unde iubirea, ascul­tarea şi recunoştinţa fiului faţă de pater familias sunt necondiţionate. Un tată sever care impune reguli şi privaţiuni fără să dea socoteală. Logica lui "aşa trebuie" e în spiritul civilizaţiei sale primare. "Cerea poporului să nu râvnească la opulenţă, să producă, să economisească şi să in­ves­tească, scrie Popescu.

Practicând mersul contra curentului, încă de la în­ce­put a spus deschis că o perioadă de timp va trebui să diminuăm consumul în vederea scoaterii României din categoria sub-dezvoltaţilor. Mai târziu, Ceauşescu pretindea că po­po­rul mănâncă prea mult, deţine fonduri monetare prea mari şi nu obosea să-i ceară să fie cumpătat, să se alimenteze raţional". Persistent în ideea imaturităţii poporului - incapabil să-şi regleze şi satisfacă normal înseşi trebuinţele de hrană, reproducere şi habitat -, Ceauşescu a decis asupra normelor de locuinţă, demografie, consum de apă şi curent şi a impus "programul raţional de alimentaţie". Îl motiva în CPEx, după mărturia aceluiaşi Dumitru Popescu, prin aceea că "în societatea modernă trebuie să asigurăm un mod de viaţă raţional, ştiinţific, pentru a feri omul de excesele ce-i reduc durata vieţii, provoacă morbiditate, scad puterile creatoare".
ROMÂNII MĂNÂNCĂ PREA MULT!
În seria deciziilor lui Ceauşescu, cu câteva luni înaintea programului de alimentaţie raţională, în octombrie 1981 fuseseră promulgate alte două decrete despre care s-a spus că "legalizau foamea". Prin Decretul Consiliului de Stat, la 10 octombrie au fost decise măsuri şi pedepse pentru "cei care afectau buna aprovizionare a populaţiei". Specula şi stocarea produselor alimentare au redevenit infracţiuni, pedepsite ca în anii economiei de război.

Un nou decret, adoptat peste nu­mai o săptămână, stabilea "au­to­apro­vi­zionarea teritorială" şi consumul pentru anumite produse pe cap de lo­cuitor. "Românii mănâncă prea mult!", se zvonea că s-ar fi înfuriat Ni­co­lae (după unii, Elena) Ceauşescu. Porunca la cumpătare n-a întârziat să apară.


RAŢIUNILE "ALIMENTAŢIEI RAŢIONALE"
E în firea istoricilor ca fără dovezi să atribuie legiuitorului anumite motivaţii, raţiuni şi intenţii. Dacă efectele sunt pozitive, în naraţiunea istorică, decizionalul va fi automat investit cu calităţi pozitive. Şi invers. Drumul spre Iad este însă cel mai adesea pavat cu bune intenţii! Să fi ţinut Ceauşescu la sănătatea poporului ("fiul minor"!) după ce ajunsese el însuşi la regimul de diabetic? Să-l fi înfuriat navetiştii care cumpărau pâinea cu sacii s-o dea la porci şi găini? Sau zahărul luat la suta de kilograme de nărăviţii în fa­bricarea artizanală de alcool? Ori porunci­se cumpătarea în scopul plăţii datoriei externe? Masca prin aceasta o ma­re criză economică declanşată în anii '80? Sau hotărâse, în spiritul demiurgului, că venise o vreme a "vacilor slabe"?

Mărturiile de care dispunem nu justifică o  argumentaţie ra­ţională, bazată pe calcule şi statis­tici. O sursă de valoare sunt şi în acest caz memoriile lui Silviu Curticeanu. Dar nici măcar cu şeful Cancelariei CC - care în anii '80 era omul de legătură în­tre Cabinetul 1, Cabinetul 2  şi restul demnitarilor - nu discuta Ceauşescu re­sorturile intime ale deciziilor sale. Despre criza produselor alimentare, Cur­ticeanu va scrie ulterior doar că fu­sese una artificială, creată de  Ceau­şes­cu ("în hambarul ţării erau păstrate în rezervă cinci milioane de tone de grâu, iar şeptelul «ţinut în picioare» pentru generaţiile viitoare putea asigura, fără probleme, necesarul de carne şi lapte pentru populaţie...").


OMUL ŞI NEVOILE SALE
La 14 iulie 1982, Scînteia a anunţat că în urma hotărârii CPEx urma a fi supus dezbaterii publice proiectul Programului de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei, "program care situează în centrul atenţiei omul cu nevoile sale, satisfacerea echilibrată a ce­rinţelor de consum alimentar ale tuturor membrilor societăţii noastre". Propunerile, sugestiile şi reclamaţiile cetăţenilor, se anunţa în deschiderea ziarului, erau aşteptate prin Consiliul de Miniştri, presa scrisă şi audio-vizual. În acelaşi număr de Scînteia s-a publicat comunicatul oficial al proiectului, completat cu anexa unui tabel al greutăţii ideale pentru bărbaţi şi femei, corelate cu categoria de înălţime şi vârstă (program ce va fi editat începând de azi şi în paginile suplimentului nostru).    
Din înălţimea lui, Ceauşescu vedea reacţii mulţumitoare. Cetăţenii şi-au ri­dicat cuviincios tichetele de pâine. S-au înşirat la cozi, şapte ani, cu bu­le­ti­nele de identitate în mână, să-şi ri­dice raţia de zahăr, carne, ouă, lactate, făină, ulei... Autorităţile locale n-au consemnat greve ori  proteste colective la "programul raţional". "Se­si­ză­rile" din ziare erau mulţumiri pentru noua şi înţeleapta iniţiativă. Iar ţapi ispăşitori puteau fi doar responsabilii magazinelor alimentare.  

Practica raţiilor alimentare, cum­pă­ra­te pe cartelă - sub sloganul unei alimentaţii ştiinţifice în cea mai bună dintre lumile posibile - a avut un extra­ordinar impact. El a creat în limbajul marxist "situaţia revoluţionară". Căci printre trebuinţele omului se află şi stima de sine. Asimilaţi stării de dobitoc furajat după voia stăpânului, românii l-au urât mai tare ca moartea pe Ceauşescu. 
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de