Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De cele mai multe ori se spune că şcoala adevărată s-a făcut pe timpul lui Ceauşescu. Exista pe atunci un sistem de învăţământ bine structurat... când dictonul "ai carte, ai parte" era real. Fără copiuţe sau hands-free, fără arta şoptitului sau alte metode de a trişa, elevii învăţau şi respectau şcoala. Şi, îndeosebi, pe dascălii lor.
Despre o perioadă în care învăţământul se baza pe seriozitate şi studiu, ne povesteşte Emil Istocescu, scriitor şi profesor de limba şi literatură română:
"Înainte de '89 se făcea carte pentru că elevii de cele mai multe ori ştiau de frică... Existau tehnici de constrângere şi nu vorbesc aici de «bătaia ruptă din rai»! . Însă vă pot mărturisi că în acele timpuri condeiul trecea şi prin piele de rinocer. Dacă cineva avea chef de haz în timpul orelor din rândul elevilor imediat profesorul avea grijă să-l pună la punct: «Ia zi tu cum e cu Camil Petrescu, ce-a făcut scriitorul acesta? Ai citit, i-ai văzut cărţile la culoare?». Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit. Vă daţi seama câte glume au ieşit pe această temă.
Îi întreabam pe elevi: «Cine a scris cartea asta? Cum se numeşte? Ce scrie în capitolul şapte pagina nu ştiu care?» Se exagera, dar eram obligaţi să facem anumite testări, povesteşte profesorul Emil Istocescu. Era o literatură care trebuia analizată complet. Ca profesor, aveam grijă ca la sfârşitul anului şcolar să dau elevilor acea listă de lecturi, bibliogafia şi elevii erau obligaţi să citească. Nu existau scuze, însă existau probleme cu fondul de carte. De pildă, veneau elevi care voiau să citească, dar în biblioteca noastră nu erau decât două exemplare din Liviu Rebreanu. Eu aveam în două clase 50 de elevi, îşi aminteşte profesorul Istocescu.
Mă supăram pentru că la sfârşitul anului şcolar dădeam acea listă obligatorie de cărţi şi mi se părea că toată vara se pot descurca... că doar nu aveau de jucat ţurca! Copiii erau însărcinaţi cu multe obligaţii. Trebuia să facă şi muncă patriotică, exista UTC-ul, noi eram obligaţi să-i adunăm pe elevi la strâns recolta şi câte altele! Dar în toate acestea exista şi o parte bună, fiindcă un copil trebuie să aibă cât mai multe activităţi în perioada de şcolarizare. Era mult mai bine aşa decât să fi avut libertate totală şi să meargă în baruri aşa cum se întâmplă azi din ce în ce mai des."
Înainte de 1989 elevii erau nevoiţi să poarte uniformă. Erau mereu controlaţi să aibă matricola. Fetele aveau părul strâns, iar lungimea fustei era cu o palmă deasupra genunchiului. Băieţii trebuiau să poarte pantaloni lungi. Controlul se făcea la fiecare intrare în şcoală. Poate că avea momente de revoltă, dar pe atunci nu se manifestau. Vă mai amintiţi reuniunile acelea tovărăşeşti ...("joia tineretului e în fiecare zi"!) unde erau invitaţi numai elevii care făceau faţă la învăţătură, care aveau şi notele cele mai bune? Dacă da, asta înseamnă că vă amintiţi şi că în cadrul acestora erau recompensaţi doar elevii cu nota 10 la purtare şi cei care învăţau bine.
"Conflicte între profesori şi elevi nu prea existau", ne mărturiseşte profesorul Istocescu. "Elevii nu îşi permiteau să nu respecte cadrele didactice. Dar să vă povestesc un episod: mi s-a întâmplat să las corigenţi în clasa a XII-a şi îmi amintesc că s-au făcut grupuri de elevi care au venit la mine să încerce să mă îmbuneze. Faptul era împlinit. Totul era scris cu cerneală roşie. Au intervenit pe toate căile, chiar şi prin soţia mea. Au început să mă ameninţe. Până la urmă m-am dus la procuror, cel mai în măsură să mă ajute. Şi i-am relatat acestuia că vreme de patru ani am avut câţiva elevi care mi-au mâncat zilele. Răspunsul său? «Dacă vă ameninţă mai bine îi treceţi...pe răspunderea mea»! Ceea ce am şi făcut.
Astfel, unul dintre «îngeraşii» care s-a văzut scăpat de problemă când a împlinit 18 ani a luat permisul şi de fiecare dată când mă vedea se făcea că mă şterge cu maşina. Să o numim o mică recompensă a meseriei de dascăl! Dar sunt şi altele..., un fost student de la Oneşti care a ajuns general. M-am pomenit cu o scrisoare de la el. Vă daţi seama ce satisfacţie este pentru un dascăl să citească după atâţia ani o scrisoare de recunoştinţă din partea unui elev", ne mai spune cu drag profesorul Istocescu.
Vremea comunismului a lăsat amintiri neplăcute fiecăruia dintre noi. Însă nu tot ceea ce a fost a fost rău.
Şi cu toate acestea, profesorul Istocescu nu poate uita că dascăl de română fiind, frigiderul său... era gol. «Cineva îmi spunea că nu ştiu să mă descurc. Aş fi putut apela la multe tehnici de a mă descurca, dar era jenant. Venea directorul la mine şi-mi spunea că eu am elevi citiţi... şi eu îi răspundeam: «ăştia nu sunt umanişti sunt ăi mai nepricepuţi că i-ai băgat cu grămada, la matematică s-au selectat, dar la uman au ajuns toţi analfabeţii... nu erau umanişti pentru că le plăcea lectura, ci pentru că nu ştiau nimic... Dar aşa se scrie istoria. Cu bune şi cu rele»", încheie profesorul Istocescu.
