x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Conservele din 1989, fără E-uri

0
Autor: Costin Anghel Mihai Stirbu 24 Ian 2009 - 00:00

Scînteia publica în ianuarie un articol ce lua în colimator industria conservelor. Problema principală o constituia "subţirimea" acestor ti­puri de am­balaje. Românilor le trebuiau galan­tare pline de produse astfel păstrate, aşa era planul şi nimeni nu putea să se opună! Într-o discuţie cu o angajată a unei fabrici de profil, aflăm ce mâncau românii, la conservă, în 1989.



Realitatea din fabrici
E. Oprea lucrează de peste 30 de ani în industria conservelor. Oprea consideră că prin articole de acest gen se încercau atât redarea deficienţelor de pla­nificare, cât şi provocarea dezinteresului industri­ei constructoare de maşini pentru asi­gurarea creşterii gradului de meca­ni­zare în agricultură şi industria alimentară. "Articolul la care faceţi referire este o motivaţie prezentată în «spiritul criticii şi autocriticii» permise de democraţia socia­lis­tă,prin care se ascundeau ade­vă­ra­tele cauze care determinau lipsa produselor alimentare de pe piaţa inter­nă. Dacă ziarul Scînteia, organ central de presă al CC al PCR, nu putea să facă referire la lipsa conservelor de carne, dulciuri etc., care erau considerate «produse de contrabandă», au bătut piua pe produsele care nu lipseau de pe piaţă (fasole, mazăre, castraveţi în oţet) şi pe planificare.

Un alt adevăr

De ce? În anii comunismului existau planuri anuale şi cincinale. 1989 avea şi el un program. Toată Ro­mânia era plan. Se respecta acesta? Nu! Se putea respecta? Nu! De ce? "În vederea promovării min­ciunii la nivel înalt, se elaborau pla­nificări aberante, care impu­neau creşteri ale producţiei de legume tot mai mari de la an la an, în con­diţii de reducere a costurilor de pro­ducţie şi de asigu­rare a creşterii productivităţii mun­cii.

Nereali­za­rea indicatorilor economici planificaţi atrăgea pena­lităţi aplicate asu­pra salariilor specialiş­tilor şi sa­lariaţilor. Întrucât in­vestiţiile pentru obţinerea culturilor legumicole erau  reduse de la an la an, fiind orientate mai mult către dezvoltarea reţelelor strategice pentru irigaţii, nu se puteau obţine producţii la nivelul plani­ficării, iar în industria de procesare aproape tot ce era mai bun era destinat exportului. Trebuie menţio­nat că «indicaţia» era să se fabrice conserve în condiţii ca­litative pentru export, potrivit standardelor prevăzute în caietul de sar­cini. Prin urmare, marfa ce rămânea pentru piaţa internă se vindea «ca pâinea caldă»", explică Oprea.

Cum se făceau conservele, unde erau"E-urile" atât de comune azi şi atât de dăunătoare? "Producţia le­gumicolă era susţinută numai din contribuţiile conexe româneşti – semin­ţe, amendamente pentru sol – şi nu avea în conţinut elemente dăună­toare (nitriţi, metale grele, etc.). Existau şi funcţionau Ins­pec­to­­ratul ge­neral de stat (IGS) şi la­­bo­ratoarele speciali­zate, care într-un fel asigurau garan­ţia calităţii produselor.

În industria conservelor, meto­dele de păstrare erau cele admise de standarde tehnologice – steri­lizare, pasteurizare, concentrare, uscare – nefiind utilizate substan­ţe aditive, celebrele «E-uri», în discordanţă cu produsele de im­port care au invadat piaţa româ­nească după anii 1990 (pate de ficat, pastă de tomate cu coloranţi, sucuri etc.) au eliminat o serie de produse autohtone practicând un preţ mai mic."
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de