Conspiraţiile şi oprimarea, fantomele memoriei scriitorilor din Timişoara

La începutul lui ianuarie 1989, lumea lite­rară a Timişoarei vibra de un soi de efervescenţă, provocată de presimţirea unui eveniment ce promitea să se întâmple.

Mulţi dintre intelectualii timişoreni au început anul cu sentimentul că "schimbarea la faţă" a României este aproape. "Noi eram cu televiziunea pe sârbi, învăţasem sârbeşte, informaţia care circula prin Timişoara era mult mai importantă decât prin alte părţi, starea de aşteptare era mai vie. Aveam relaţia directă cu Europa prin cercurile maghiare, germane, aveam prieteni prin Cehoslovacia care comunicau, sârbi, croaţi…", îşi aminteşte Cornel Ungureanu, critic şi istoric literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara.

În aerul încărcat de presentimente, la 13 ianuarie, spre seară, câţiva scriitori care participau la cenaclul literar "Sorin Titel" erau înştiinţaţi printr-un bilet pus pe uşă că cenaclul s-a suspendat, povesteşte scriitorul Nicolae Danciu-Petniceanu, preşedinte-fondator al cenaclului.

"Şedinţele le ţineam sâmbăta la Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, undeva la etaj, într-o încăpere modest mo­bilată. În ziua aceea, ar fi fost prima şedinţă de lucru şi urma ca profesorul Gheorghe Tohăneanu, un mare estetician, să vorbească despre limbajul poetic eminescian. Am găsit însă lacătul pe uşă şi un bilet de la director. Ulterior am aflat că cenaclul a fost închis de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a Judeţului Timiş, la propunerea poetului Anghel Dumbrăveanu, care era la vremea aceea preşedintele filialei locale a Asociaţiei Scriitorilor şi membru în comitetul judeţean de partid pe la sectorul de propagandă. El lucrase împreună cu Sorin Titel la  revista Orizont şi a făcut această pro­punere din motive subiective."

Anghel Dumbrăveanu este considerat unul dintre reprezentanţii "generaţiei Nichita", alături de alţi câţiva scriitori timişoreni. Unul dintre ofurile lui Nicolae Petniceanu este şi acela că nu a fost primit în Uniunea Scriitorilor. "Eu întotdeauna am fost un ­nonconformist şi, deşi am 25 de cărţi scrise, unele premiate în străinătate, nu m-au primit în uniune. Eu despre Ceauşescu şi despre partid nu am scris niciodată, nici nu mi s-a cerut niciodată." Nicolae Petniceanu mai susţine că motivaţia lansată de Anghel Dum­bră­veanu, atunci când a făcut pro­punerea de suspendare a activităţii cenaclului, a fost că Sorin Titel, unul dintre fondatorii curentului oniric în literatura română, era socotit un scriitor decadent, ceea ce nu era pe placul partidului. "În plus, eu fusesem sancţionat cu vot de blam cu avertisment pentru atitudine antipartinică, întrucât într-o şedinţă de partid îl criticasem aspru pe un oarecare Păun, instructor activist care răspundea de noi."

În contrapartidă, Alina Dumbrăveanu susţine că soţul său, Anghel Dumbrăveanu, nu a făcut niciodată parte din comitetul de partid şi că Petniceanu spune neadevăruri despre el pentru că nu l-a agreat niciodată. "Sorin Titel i-a fost prieten de suflet soţului meu, nu a avut niciodată o asemenea iniţiativă. El coordona într-adevăr cenaclurile, dar nu el l-a închis. Petniceanu i-a făcut soţului meu în acea perioadă o reclamaţie la Elena Ceauşescu, pentru că nu sunt primiţi scriitori în Uniune şi din această cauză i s-au amânat nişte cărţi care erau la editură pentru a fi publicate. El întotdeauna a luat apărarea scriitorilor, de mai multe ori a fost chiar sancţionat pentru nişte greşeli care nu erau ale lui, apărute în Orizont."

În sprijinul afirmaţiilor Alinei Dum­brăveanu vine şi scriitorul Cornel Ungu­reanu, care susţine că acuzaţiile lui Petni­ceanu reprezintă un şir lung de fantezii. ­"Petniceanu a fost colonel sau general de Securitate şi, la un moment dat, adjunctul şefului Aeroportului Timişoara. Nu a fost vorba de nici o directivă pentru închiderea acestui cenaclu, era chiar un cerc foarte oficial care s-a sufocat din cu totul alte motive decât cele politice. Dumbrăveanu nu a fost în nici un comitet de partid, nu avea nici o funcţie politică, nu s-a ocupat de nici o propagandă." Cornel Ungureanu mai spune că aceia care frecventau cenaclul "Sorin Titel" aveau anumite funcţii importante în zonele militare ale Timişoarei şi erau clar implicaţi politic. Pe de altă parte, recunoaşte că Nicolae Petniceanu "are un şir de merite faţă de unii colegi literaţi, pentru că el era, la un moment dat, omul cu vizele pentru paşapoarte. A dat vize câtorva colegi care nu s-au mai întors şi atunci a fost eliberat de la paşapoarte şi tri­mis la aeroport. El este un povestitor foarte harnic, a făcut cercetări în ceea ce priveşte istoria şi cultura Banatului, are o insistenţă pe un domeniu al cercetării, dar opţiunile politice ne despart. Eu i-am dus dosarul pentru includerea în uniune, dar Dimisianu, când a văzut funcţiile pe care le-a avut, a avut o reacţie de respingere şi a fost un vot total ne­gativ. S-a mai încercat o da­tă cu dosarul, dar a avut iarăşi o reacţie vehement negativă." Cornel Ungureanu afirmă că s-ar putea ca acest cenaclu să fi fost făcut tocmai pentru a dizolva cenaclul Uniunii Scriitorilor, "unde era o libertate de mişcare care nu convenea Securităţii şi partidului".

Cenaclul "Sorin Titel" se inaugurase în decembrie 1988, la iniţiativa lui Nicolae Petniceanu, cel pe care maestrul Titel îl ajutase să debuteze în revista Orizont. "Fiecare şedinţă era prefaţată de un medalion literar închinat unei personalităţi literare din istoria Banatului, acest lucru plăcuse maeştrilor Mircea Şerbănescu şi Alexandru Jebeleanu. Nu aveam activităţi care să deranjeze prea multă lume. Se citeau poezie, proză, eram însă mereu supravegheaţi de la Biroul de Securitate, de la partid, de la cultură… Venea întotdeauna cineva, chipurile ca să asculte...", povesteşte Nicolae Petniceanu. Scriitorul, ajuns acum la senectute, s-a retras în comuna Mehadia, acolo unde s-a născut "legănat într-o copaie, sub un cuptor de cărămidă, din care curgea cenuşa pe blana pisicilor".

Dincolo de disputele privind motivele închiderii cenaclului "Sorin Titel", cei mai mulţi dintre scriitorii timişoreni sunt de acord că, încă de la începutul acelui an, ceva plutea în aer. Cornel Ungureanu povesteşte că un anume William Marin, profesor la Fa­cultatea de Istorie a Universităţii de Vest, insista pe lângă mai mulţi scriitori şi profesori "să meargă la Iliescu, pentru că Gorbaciov o să-l pună pe el". Revista Vip de Banat pu­blica anul trecut mărturia criticului Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, care îl evocă pe acelaşi William Marin: "La acea dată eram redactor la Editura Facla şi am fost contactat de un profesor universitar de socialism ştiinţific, William Marin, care a ţinut morţiş să îmi spună aşa: «Până la finele anului, Criminalul va fi lichidat». Criminalul era Ceauşescu şi fix în clipa în care mi-a spus acest lucru mi s-a făcut frică. (…) M-a asigurat că ştia totul despre mine, inclusiv că am evitat să scriu în volumul omagial dedicat lui Ceauşescu".

Câteva luni mai târziu, profesorul de socialism a plecat în Germania şi a publicat în Der Spiegel un articol în care povestea că a condus la Timişoara o reţea de rezistenţă. "Nu era nici vorbă de aşa ceva, noi aveam între noi doar nişte discuţii. Ştiu că nişte cunoscuţi au fost atunci la întâlnirea cu Iliescu, dar mai departe nu mai ştiu nimic", povesteşte Cornel Ungureanu. Acesta îşi mai aminteşte că, tot la începutul anului, alături de alţi scriitori, trebuia să lanseze o revistă la Casa Stu­denţilor, lucru pentru care se organizase o întâlnire la care urma să se discute despre traducerile lui Heidegger. Trebuia să vină, printre alţii, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, însă întâlnirea a fost interzisă. "Fiecare dintre prietenii mei care şi-a văzut dosarul de la Securitate a descoperit cât de atent era urmărit, ce număr mare de informatori  ne păzea şi îşi făcea misia istorică."

Din a doua parte a anului, lucrurile au devenit din ce în ce mai ciudate, iar controa­lele şi atenţia partidului sporiseră. Cu câteva luni înainte de decembrie, sentimentul că sistemul se surpă devenise foarte clar pentru mulţi dintre intelectualii timişoreni.