x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Copiii infectaţi cu HIV

Copiii infectaţi cu HIV

de Paula Anastasia Tudor    |    23 Feb 2009   •   00:00

Încă din 1988 au început să moară copii. Mulţi, mult mai mulţi decât în anii precedenţi. În luna martie, în judeţul Constanţa au murit 88 de sugari. Din vina medicilor, s-a spus atunci. Şi tot aşa, decesele au conti­nuat. Câte două, trei cruci pe zi se ridicau din ţărâna rece la căpătâiul copilaşilor.



S-au întrunit comisii de judecată a deceselor. Medicii au luat, pe rând, fişele de observaţie şi-au  încercat să înţeleagă. Unde-i greşeala? Evoluţia bolilor era ciudată, nefirească. Tratamentele nu mai aveau efect, iar medicii, care ani de zile şi-au făcut treaba cum se cade, au fost înfrânţi în lupta cu boala. Părea că nimic nu mai funcţionează cum trebuie.  

Din Comisia Judeţeană de judecată a deceselor a făcut parte şi şefa secţiei de copii din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, medicul Rodica Mătuşa. În judeţul Constanţa, ea a fost cea care a trebuit să facă faţă unei probleme copleşitoare.

"Chiar din ’88, îmi puneam întrebarea «ce se întâmplă? De ce mor atâţia copii?». Eu făceam parte din Comisia Judeţeană care judeca toate decesele copiilor. Eram aceiaşi medici, eram destul de bine instruiţi, făceam tratamentul cum îl făceam în mod obişnuit, dar copiii nu răspundeau la el. Aveau o evoluţie atipică şi dezvoltau tot felul de boli ciudate. Nu-mi explicam de ce un copil mic face zona zoster, herpes zoster, înainte de a face varicelă... Era totul pe dos. De ce la tratamentul cu antibiotic nu răspunde? De ce sunt atât de mulţi copii foarte slabi... ? Au fost întrebări care ne măcinau, dar au rămas fără răspuns până în mai 1989. Până atunci, nu ne-am gândit la SIDA, dar ne-am închipuit că trebuie să fie o boală nouă.
Noi, infecţioniştii, am început să aflăm despre SIDA în 1988, când profesorul Ludovic Păun ne-a chemat la Bucureşti să ne instruiască puţin despre o boală nou apărută. Nu prea mult, pentru că în viziunea celor de sus, nu aveam nevoie să ştim prea multe, ca şi cum SIDA avea interdicţie în România. Mereu ni se spunea: «Ştiţi, la noi n-are cum s-ajungă. Dar, fiind o nouă boală infecţioasă, ar fi bine să aflăm despre ea».

La începutul lui ’89 am început să ne gândim că este vorba de SIDA, când Bucureştiul a diagnosticat câteva cazuri la copii. Ideea să-i testeze HIV le-a venit pediatrilor şi infec­ţioniştilor – pentru că profesorul Berceanu şi infecţioniştii deja pu­seseră diagnosticul de SIDA la adulţi, din '85. După testarea de la Bucureşti, când au văzut că sunt foarte mulţi copii infectaţi, ni s-a spus: «Testaţi toţi copiii din leagăne, pentru HIV!». Şi s-a făcut testul. Grozăvia mare a fost că, la Constanţa, jumătate din copiii din leagăne erau infectaţi cu HIV. Iar într-un leagăn erau două-trei sute de copii. Şi aveam trei leagăne în judeţ.

După testare, m-am trezit că au fost trimişi la Secţia de boli infecţioase sute de copii, adevărate schelete vii. La un moment dat, cred că aveam trei sute şi ceva de copii. Nu mai aveam unde să-i pun. S-au făcut nişte saloane în subsol – în fosta Secţie de psihiatrie din curtea Spitalului Municipal – ca să nu-i băgăm în secţiile normale. Şi, pentru că nu aveam loc suficient, într-un pătuţ de copil – din acelea de fier, cu plasă – puneam câte patru-cinci copii, de-a latul, înfăşaţi şi foarte slabi..., parcă erau nişte mumii.

"Asta este imaginea pe care-o am. Copiii erau toţi sub 2 ani, dar marea majoritate aveau câteva luni – 1 an. 85% din copiii pe care i-am avut în evidenţă din '90 încoace (în total, 1.780) s-au născut în 1988".

Cauza morţii: bronhopneumonie
"O dată cu diagnosticarea bolii, a început calvarul care a durat opt-nouă luni. Dacă ar fi durat mai mult, n-aş fi putut depăşi criza cu mintea întreagă. Eu trebuia să-i primesc pe toţi, pentru că era o boală infecţioasă şi eram şefa secţiei de copii. În afară de asta, eram şi Secretar de partid pe Spitalul Municipal şi nu aveam cum să nu îndeplinesc sarcinile date. Eram îngroziţi, pe de o parte de boala despre care nu ştiam mare lucru dar ştiam că este transmisibilă şi mortală, pe de altă parte pentru că nu aveam voie să vorbim despre ea. Bucureştiul – Ministerul Sănătăţii – ne-a somat: «În nici un caz nu puteţi vorbi despre asta!». Eram sub o presiune formidabilă... Mureau foarte mulţi, de cele mai multe ori câte doi pe zi, dar ordinul era «nu cumva să scrieţi în certificatele de deces că mor de SIDA!».  Trebuia să scriem că au murit de bronhopneumonie, de septicemie... de orice, dar nu puteam nici măcar să pronunţăm cuvântul «SIDA». Nu puteai să vorbeşti la telefon, nu puteai să vorbeşti în familie, să spui unde lucrezi şi ce lucrezi. Ni se spunea «nu vorbiţi acasă despre ce se-ntâmplă aici!». Mai mult decât atât, la un moment dat au apărut la uşă paznici. Nu ştiam cine sunt, de unde sunt – probabil erau securişti, nu ştiu, doar bănuiesc. Cert e că stăteau pur şi simplu la uşă nişte bărbaţi. Acele luni au fost groaznice pentru mine... nu pot să spun ce spaime aveam, la gândul că s-ar putea afla cumva că eu îngrijesc copii cu SIDA. Pentru că Elena Ceauşescu spusese foarte clar: «Într-o ţară comunistă nu se poate să avem copii cu SIDA!».  

Din acelaşi motiv, în '89 n-am putut ţine o evidenţă a copiilor diagnosticaţi cu HIV decât de la începutul lunii decembrie, când am înfiinţat «caietul negru», pentru că deja fu­se­seră şi în continuare erau mult prea mulţi. Boala ucidea, dar nu exista.

Cam aşa a fost din mai '89 până-n ianuarie '90, când ne-am trezit că... nu numai că veneau foarte mulţi copii şi eram asaltaţi de acest fapt, dar ne-am trezit cu ziarişti din toată lumea. Pentru că se auzise, dar nu ştiu de unde s-a auzit..."

Statistici
Conform informaţiilor deţinute de Sanepid, în anul 1990, în judeţul Constanţa au fost înregistraţi 550 de copii, cu vârste între 0-4 ani, infectaţi cu HIV, dintr-un total de 655 de persoane depistate pozitiv.
La nivelul întregii ţări, conform unei statistici a Ministerului Sănătăţii făcută la 30 septembrie 1990, după anul de diagnosticare situaţia era redată în felul următor: în anul 1985 au fost diagnosticate 5 cazuri, în 1986 – un caz, în '87 – 4 cazuri, în '88 au fost diagnosticate 14 cazuri, în '89 – 198 de cazuri. În '90, cele mai multe cazuri au apărut în ianuarie – 566, alte 211 cazuri fiind diagnosticate în perioada ianuarie-septembrie. Conform aceleiaşi statistici, totalul celor infectaţi la sfârşitul lui septembrie '90 era de 999, din care 935 de copii (356 cu vârste cuprinse între 0-11 luni şi 575 din grupa de vârstă 1-4 ani).
În 1992, dintre toate cazurile de copii HIV pozitivi, 67% erau copii instituţionalizaţi.

Cazuri noi SIDA la copii, după anul naşterii
Anul naşterii    Nr. cazuri    % (din total cazuri  înregistrate în perioada 1985-1994)
1989    1151    41,21
Sursa: Ministerul Sănătăţii, Direcţia Generală a Medicinei Preventive şi Promovarea Sănătăţii

×
Subiecte în articol: special copii copiii sida cazuri