x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Crima organizată în "Epoca de aur"

0
Autor: Vasile Surcel 16 Mar 2009 - 00:00

Crima organizată în timpul "Epocii de aur"? Imposibil, aşa ceva nu are cum să existe, ni se spunea acum două decenii. De fapt nu ni se spunea, pentru că acest subiect nici măcar nu exista pentru propaganda oficială. Iar televiziunea, radioul şi presa de partid ne repetau pe toate vocile că "Omul nou" îşi dedică toate energiile creatoare unui singur ideal: făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Asta era tot ce trebuia să ajungă la urechile noastre, ale oamenilor de rând.



În schimb, autorităţile de la cel mai înalt nivel cunoşteau o altă realitate. O realitate paralelă, populată cu grupuri de infractori, întinse atât pe orizontală, cât şi pe verticală, ajungea chiar şi la nivelul unor tovarăşi importanţi, cu funcţii de conducere. Adică exact ceea ce astăzi numim "crimă organizată". De ce n-am ştiut mai nimic despre această realitate paralelă? Simplu: pentru că noi nu trebuia să aflăm, cu nici un chip, că socialismul produce adeseori şi rebuturi. Dar asta nu înseamnă că "faţa întunecată" a Epocii de Aur era chiar necunoscută. Nu, în nici un caz. Atât doar că ea era menţionată în do­cumente secrete, la care aveau acces doar tovarăşii care îndeplineau cele mai înalte funcţii ale "societăţii so­cialiste".

În primăvara fiecărui an, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Procuratura intrau în fibrilaţie. Era perioada în care, la sfârşitul unor controale de specialitate, oamenii legii îşi prezentau raportul în faţa organelor superioare de Partid. În final, Comitetul Central al PCR le centraliza într-un document intern, clasificat în categoria "Secret", document care nu ajun­gea niciodată la cunoştinţa opiniei publice. În 1989, "Secţia pentru pro­blemele militare şi justiţie" din CC al PCR a întocmit, la fel ca şi în anii anteriori, un asemenea document denumit "Raport".

De fapt, titlul său întreg era "Raport privind concluziile controlului efectuat în semestrul ll al anului 1988 în legătură cu activitatea or­ganelor Ministerului de Interne, Pro­curaturii şi Justiţiei precum şi a celorlalte organe de stat pentru apă­rarea avuţiei naţionale, prevenirea şi combaterea oricăror forme de risipă, lipsă de grijă gospodărească, neglijenţă, abuz în serviciu, sustrageri de orice fel care aduc pagube proprietăţii de stat şi cooperatiste".

Era un document sinteză care începea, desi­gur, cu obligatoria tămâiere a Măre­ţului Cârmaci: "Pornind de la cerinţa exprimată constant de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu, ale cărei coordonate fundamentale au fost în mod strălucit reafirmate în magistrala Expunere la Şedinţa co­mună a Plenarei Comitetului Central al PCR din noiembrie 1988, organele Ministerului de Interne, Procuraturii şi Justiţiei au acţionat cu fermitate pentru traducerea în viaţă a acestor orientări şi indicaţii". Bineînţeles că atenţia acestor instituţii era focalizată pe "apărarea cu fermitate a valorilor societăţii noastre socialiste". Domeniu în care "organele Ministerului de Interne, Procuraturii şi Justiţiei au acţionat cu fermitate pentru tradu­cerea în viaţă a acestor indicaţii, aplicarea hotărârilor de partid şi a legilor ţării, apărării proprietăţii socialiste, a întăririi spiritului de dreptate, asi­gurării ordinii şi liniştii publice şi promovarea legalităţii socialiste". Iar ceea ce se avea în vedere în mod special era "aplicarea hotărârilor de partid şi legilor ţării, apărarea proprietăţii so­cia­liste şi promovarea strictă a lega­lităţii socialiste".

Contrar tonului triumfalist abordat în documentul oficial, căpeteniile comuniste ale vremii trebuiau totuşi să recunoască faptul că "în cea mai bună dintre lumi" lucrurile nu mer­geau chiar ca pe roate. Iar ca să fim sinceri, de fapt mergeau "ca dracu".

Chiar dacă din punctul de vedere al oficialităţilor era greu de admis, şi pe atunci se fura ca-n codru. Iar adevărul, ambalat etanş în limbaj propagandistic, era departe de imaginea de basm a Epocii de Aur. "În condiţiile dezvoltării fără precedent a ţării noastre pe plan economico-social, a creşterii puternice a conştiinţei socialiste a cetăţenilor, a scăzut continuu numă­rul faptelor penale, cât şi al persoa­nelor care au săvârşit infracţiuni în dauna proprietăţii socialiste". Or fi scăzut, dar nu de tot: "În 1987 au fost condamnate definitiv pentru infrac­ţiuni în dauna avutului obştesc 39.134 de persoane, ceea ce reprezintă o scă­dere cu şapte la sută faţă de anul pre­cedent". Câte or fi fost în dauna avutului privat? Nu interesa pe nimeni, pentru că, oficial, avutul privat nici nu exista pe acele vremuri. De fapt, chiar cuvântul "privat" era aproape inexistent în vocabularul oficial.

Dar asta nu înseamnă că toate lu­crurile mergeau strună. "Ana­li­zând activitatea de apărare a proprietăţii socialiste, în spiritul exigenţelor formulate de secretarul general al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, raportăm că în acest domeniu, cu toate rezultatele pozitive, s-au manifestat şi unele lipsuri şi neajunsuri". Adică, tovarăşi, degeaba ne-a tras de urechi "Tovarăşul" că noi tot n-am fost în stare să ajungem la înălţimea ameţitoare a vorbelor sale.  

Iar pentru ca situaţia să nu plu­tească doar pe norii inefabili ai unor simple vorbe de clacă, documentul oficial enumeră şi câteva exemple. "Gestionarul unui depozit de piei şi lână din jud. Timiş, profitând de faptul că nu a fost verificat de mai mulţi ani, a delapidat mari sume de bani. La domiciliul său au fost găsite 4,5 mi­lioane de lei şi peste un kilogram de bijuterii de aur, aparatură electronică, dar şi 100 de piei şi blănuri". Fapta este uşor de înţeles pentru o perioadă în care expresia supremă a luxului proletar era haina de piele ori cojocul croit din blană de oaie. Iar suma era de-a dreptul imensă. Teoretic, pentru delapidări mai mari de un milion de lei, legile vremii prevedeau chiar şi pedeapsa capitală. Care, ce-i drept, era de obicei comutată în ani grei de puşcărie.

Bineînţeles că infractorii nu lucrau chiar aşa, de capul lor. De foarte multe ori ei se asociau cu diverşi şefi sau şefuleţi care ar fi trebuit să apere "prada". Astfel, "un grup de infractori de la Cooperativa meşteşu­gărească «Unirea» Tg. Neamţ, prin coruperea unor cadre de conducere, au delapidat suma de 2,5 milioane de lei". Iar la celălalt capăt al ţării, "un şef de echipă pentru prestări servicii industriale din Baia Mare, prin mitui­rea şi complicitatea factorilor de răspundere, a cauzat o pagubă de 6 milioane de lei". Iar în alte cazuri, şefii înşişi erau cei care băgau mâna până la cot în avuţia întregului popor. Fapt menţionat, în clar, chiar şi în documentul emis de CC al PCR. "

Au fost şi situaţii în care iniţiatorii şi organizatorii unor fraude importante s-au dovedit a fi însăşi (mde, exact aşa suna limbă română vorbită şi scrisă de mahării de la partid) conducătorii anumitor unităţi economice, persoane chemate ele însele să apere cu toată fermitatea proprietatea socia­listă". Iar exemplul, livrat concret şi în mod oficial, se referea la cazul unui tovarăş cu muncă de răspundere. "Directorul Fabricii de produse lactate Fundeni, după ce a comis două fraude de două milioane de lei, a fost numit director al Fabricii de produse lactate Vitan, unde, în scurt timp, a comis încă o fraudă de un milion de lei". Iar hoţia putea să ia orice formă. "La unitatea de panificaţie Jimbolia s-au sustras 481.925 kilograme de făină, în valoare de 2.175.000 lei".

Dar nu doar şefii furau pe rupte. "La Călăraşi, însăşi (să trăiască tovarăşa gramatică socialistă!) unul dintre paznicii unei unităţi a sustras 698.000 lei". Dar cea mai gravă dintre realităţile ascunse în acest document oficial emis de la cel mai înalt nivel este cuprinsă în doar câteva fraze meşte­şugite. "Au fost comise numeroase fraude de grupuri de infractori care au acţionat în perioade îndelungate de timp, profitând de deficienţele existente în unităţile socialiste, în legătură cu evidenţa, depozitarea şi paza bunurilor, neasi­gurarea riguroasă a ordinii şi disciplinei, atitudinea lipsită de răspundere a unor cadre. Un mare număr dintre aceste infracţiuni economice comise în mod organizat au fost favorizate prin coruperea unor persoane cu atribuţii de control sau funcţii de conducere, ori săvârşite cu complicitatea acestora".

Spusă aşa, cu vorbe desprinse parcă din donumentele de partid, această afirmaţie conţine în ea o altă situaţie spectaculoasă, de care noi habar n-am avut. Şi asta pentru că, fără să o nu­mească explicit, aceste cuvinte des­criu exact crima organizată, aşa cum este ea definită în toată lumea. Şi mai spune ceva: jaful naţional dezlănţuit după 1990, nu a fost o invenţie post-revoluţionară, ci doar continuarea neştiutei "crime organizate" care a funcţionat, bine mersi, şi pe vremea Epocii de Aur.
Citeşte mai multe despre:   special,   socialiste

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de