x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Criza şi raţia alimentară

0
Autor: Lavinia Betea 04 Feb 2009 - 00:00

Un fapt care a particularizat anii ’80 în România a fost introducerea "raţiei" şi  a cartelelor la alimentele de bază.



La trecerea dintre anii 1981 şi 1982, produsele alimentare de import precum cafeaua, citricele  şi condimentele au dispărut imediat ce stocurile din magazinele şi depozitele locale s-au epuizat. Raioanele de mezeluri, carne, produse de panificaţie, dulciuri, lactate şi brânzeturi s-au golit.

În restaurante – cu excepţia ce­lor cu regim special, frecventate de străini – domina meniul ve­getarian. Nelipsitului amestec în variate combinaţii de verdeţuri nu i se zicea "mâncare de post", ca în cotidianul local, ci "ghiveci călugăresc". Public se vorbea cu tot mai mare insistenţă de grija partidului pentru sănătatea po­pulaţiei. "Expresie" a acesteia ar fi fost un anume "programul raţio­nal de alimentare a populaţiei" emis de Ministerul Sănătăţii. Nu se publicase însă pe-atunci nică­ieri "raţia naţională de alimente", căci ar fi atras îndreptăţite critici internaţionale pe tema încălcării (şi în acest fel) a "drepturilor omului" în România.

Autorităţile nu declarau nimic nici despre criza financiară. Dimpotrivă, în discursurile sale triumfaliste, liderul etala realizări, comparaţii şi cifre concludente mersului "tot înainte". În şuvoiul de raportări şi angajamente nu şi-au aflat niciodată loc menţiuni despre datoria externă contractată de România în anii ’70, do­bânzile şi termenele de scadenţă ori despre eficienţa împrumuturilor. Cel care hotărâse împrumutul decisese tot de capul lui şi cum să-l înapoieze!

Până la moarte, Ceauşescu n-a recunoscut că greşise în planul lui. În întâlnirea cu Gorbaciov din 4 decembrie 1989, bunăoară, i-a învinuit pe şefii de întreprinderi că ar fi contractat credite de investiţii prin mecanismul prost înţeles şi greşit aplicat al "autogestiunii financiare".

Ce ştiau românii în anii ’80? Auzeau, pe de-o parte, de la Radio Europa Liberă, că România avea datorii în străinătate şi că le rambursa prin mari exporturi de produse agricole. Nici jurnaliştii postului american nu cunoşteau însă precis cuantumul, scopurile ori eşalonarea ratelor şi dobân­zilor. Pe de altă parte, tot de prin 1981, presa şi discursul public din Ro­mâ­nia menţiona campanii permanente pentru reducerea şi eli­mi­narea importurilor, econo­mi­sirea ener­giei şi materiilor pri­me, refolosirea materiilor pri­me şi ma­terialelor,  îndemnuri la austeritate atât la locul de muncă, cât şi acasă.

Fără publicitate fuseseră introduse cartelele şi raţiile la alimen­te precum pâinea, carnea, făina, zahărul, uleiul, ouăle, salamul, un­tul. Consiliile populare oră­şeneşti făcuseră liste cu cetăţenii, arondând fiecare familie unei alimentare. În funcţie de membrii ei, gestionarii-şefi ai magazinelor de profil făceau tabele lunare cu raţiile "cuvenite". Românii din mediul rural n-aveau decât să şi le producă singuri – ca în economia medievală! – sporindu-şi ocu­pa­ţiile agricole în  gospodăriile individuale şi la CAP.

A făcut cineva grevă la introdu­cerea raţiilor alimentare? Nu s-a zvonit nimic. După câteva luni de buluceli şi îmbrânceli la cozi, ordinea raţionalizării a fost stabilită pentru aproape un deceniu. De teama diplomaţilor şi a ziariştilor străini, bucureştenii o duceau ceva mai bine. Cisternele cu lapte şi fri­goriferele via Bucureşti erau privite însă cu ură pe toate drumurile ţării! De-acolo venea tot răul şi tot acolo se trăia mai bine! – judeca "provincia". Adulţii şi vârstnicii povesteau generaţiei tinere cum trăiseră în copilărie şi tinereţe fără magazin alimentar, apă curentă şi curent electric. Mâncau magiun fără zahăr şi carne o dată la săptămână...

Noi "măsuri" a luat presa. Din mo­tive de precauţie – nu cumva reportajele despre hoţi, speculanţi şi lipsuri alimentare să-i inspire pe străini – a fost desfiinţată şi emisiunea "Reflector" a Televiziunii Române, specia­lizată în anchetele sociale.   

Atent la formalismul cadrului legal, Ceauşescu trecuse prin Consi­liul de Stat un decret care legifera starea de fapt, sancţiunile şi pedep­sele care urmau a fi aplicate "infractorilor".

Decretul Consiliului de Stat nr. 306/1981 privind măsuri pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei fusese publicat la 9 octombrie 1981 în Buletinul Oficial al RSR, partea I, nr. 77. Şi prevedea următoarele:  
Art. 1. Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovi­zionare a populaţiei.
Dispoziţiile alineatului precedent nu se aplică în cazul cumpărării de legume, cartofi sau fructe în scopul aprovizionării de iarnă.
Cu pedeapsa prevăzută în alineatul 1 se sancţionează şi cumpărarea de pâine sau alte produse făinoase pentru a fi folosite la furajarea animalelor.

Art. 3. Consiliile populare sunt obligate să ia măsuri ca unităţile comerciale de stat şi cooperatiste să vândă zahăr şi ulei numai cetăţe­nilor care au domiciliul sau care sunt încadraţi în muncă la unităţile din localitatea respectivă.
În localităţile mari, consiliile popu­lare pot stabili magazine pentru aprovizionarea cu zahăr şi ulei a populaţiei din zona acestora, în sco-pul asigurării unei desfaceri ritmice, evitării aglomerării şi deplasă­rii cetăţenilor.

Art. 4. Personalul unităţilor co­merciale este obligat să vândă cum­pă­rătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în canti­tă­ţile şi condiţiile stabilite de consiliile populare.

Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracţiune şi se pedep­seşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Decretul  306/1981 a alimentat revolta românilor din 1989, euforia uciderii cuplului Ceauşescu şi mentalul colectiv cu "ceauşistele" cozi şi raţii alimentare.
Citeşte mai multe despre:   special,   alimentare

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de