x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum producea Securitatea valută pentru Ceauşescu

0
Autor: prof. dr. Liviu Turcu 26 Noi 2009 - 00:00
Cum producea Securitatea valută pentru Ceauşescu


În urmă cu câţiva ani, ziarul nostru publica un articol despre me­to­dele de lucru ale Securităţii în domeniul economic. Autorul, Liviu Turcu, a lucrat în strucurile de informaţii ex­terne ale Securităţii având o funcţie echivalentă cu gradul de ge­neral maior în '89. Atunci a hotărât să se refugieze în Occident. A fost condamnat la moarte de regimul Ceau­şescu. Acum, Liviu Turcu (so­ciolog, doctor în filozofie) este re­cu­noscut ca un analist al realităţilor din Europa de Est.

Presiunea total neprofesională im­pu­să ofiţerilor şi membrilor reţelei in­for­mative din sistemul economiei ro­mâneşti de a obţine cât mai multe şi mai mari comisioane confidenţiale a condus în cele din urmă la sabotarea în­săşi a activităţii sectorului co­mer­ţului exterior. Comercianţii străini au înţeles repede "regulile jocului" - şi anume că trebuiau de fiecare dată să ofere un comision confidenţial cu ocazia încheierii fiecărui contract - şi atunci când se aşezau la masa ne­go­cie­rilor ei aveau deja calculate pre­ţurile până la nivelul la care erau dis­puşi să finalizeze contractul, in­clu­zând în realitate apriori şi comisionul confidenţial solicitat.


METODE DE LUCRU

În aceste regretabile situaţii se de­tur­nau de fapt din economia ro­mâ­nească prin intermediul opera­ţiu­ni­lor speciale coordonate la nivelul cel mai înalt importante sume în valută forte care luau drumul conturilor speciale aflate atât pe teritoriul României, cât şi în afara acesteia.

- Obţinerea de comisioane confi­den­ţiale rezultate din tranzacţii co­mer­ciale cu mărfuri neromâneşti pe piaţa internaţională. În aceste ope­raţiuni au fost folosite drept acoperire întreprinderi precum ICE TERRA, ICE DELTA, ICE DUNĂREA, ICE CARPAŢI, ICE ROMTEHNICA, "TRAWE" şi altele.

- Obţinerea de comisioane confi­den­ţiale, ca urmare a operaţiunilor va­lutare speciale desfăşurate direct pe piaţa internaţională, prin repla­sa­rea de mărfuri de origine străină ca mărfuri româneşti pe pieţe în care de­ţinătorii reali ai mărfii erau contigentaţi. Câteva exemple: făina de grâu şi ce­reale din Balcani spre Piaţa Co­mună, cafea din America Latină spre Asia şi Europa Occidentală, confecţii şi produse ale industriei textile din Asia către Europa Occidentală ş.a.m.d.

- Obţinerea de comisioane confidenţiale pentru permiterea tran­zit­ă­rii de mărfuri străine şi "indigeni­za­rea" acestora.

- Obţinerea de comisioane confidenţiale de la partenerii comerciali din ţarile în curs de dezvoltare (India, Egipt, Iran, Irak, Siria, Grecia, Turcia etc.) a căror legislaţie financiară limita comercianţilor autohtoni scoaterea de sume în valută forte în exterior sau interzicea deţinerea de conturi bancare în străinătate; partea română ob­ţinea comisioanele confidenţiale prin crearea de depozite şi conturi secrete, fie la BRCE sau la alte bănci occidentale sub acoperire românească.

- Lansarea, cu ajutorul câtorva specialişti ai BRCE, ca şi a unor surse de influenţă străine de încredere din domeniul financiar-bancar a unor operaţiuni speculative pe piaţa valutară şi a pieţelor de acţiuni. Numărul acestui tip de acţiuni a fost ca pondere destul de redus, avându-se în vedere "caracterul conservator" al naturii umane a lui Nicolae Ceauşescu, ca şi frica celor implicaţi de a suporta consecinţele în caz de eşec.

- Obţinerea de sume în valută ca ur­mare a activităţilor desfăşurate de "fir­me-fantomă", cum sunt denumite în limbajul muncii de informaţii. Aceste firme sunt create de ser­vi­ciile de informaţii de pretutindeni în di­fe­ri­te ţări prin intermediul unor autoh­toni total subordonaţi sau a "ilegalilor" autohtonizaţi. În mod legal, ele sunt înregistrate ca fiind firme au­tohtone, în realitate controlul de­ţi­nându-l serviciul de informaţii care le-a finanţat.
ANCHETA OPRITĂ
-  Obţinerea de sume în valută forte din manipularea pe piaţa in­ter­na­ţio­na­lă a produselor de bursă. Un bun exemplu îl constituie activitatea în acest domeniu desfăşurată în anii '80 de Triţă Făniţă în calitate de director al ICE AGROEXPORT. Superdecorarea acestuia într-o primă fază ("Erou al muncii socialiste" între altele), ca şi debarcarea şi muşamalizarea în final a anchetei deschise împotriva sa pe te­ma infracţiunii de deturnare de fon­du­ri în interes personal se explică tocmai prin "serviciile" aduse lui Nicolae Ceauşescu pe linia acţiunilor valutare speciale.

- Obţinerea de sume în valută forte prin "plasarea" sau "vânzarea" pe pia­ţa liberă, de obicei la Viena, a unor im­por­tante depozite de monede neconvertibile, îndeosebi ruble, provenite din tranzacţiile cu firmele comerciale în afara sistemului de clearing. Aceste operaţiuni au fost desfăşurate cu participarea Oficiului "CARPAŢI", care a deţinut de facto monopolul co­mer­ţu­lui cu ţările socialiste şi comuniste, dar sub controlul tehnic al UM 0107/AVS. Analizarea în perspectiva is­t­orică a operaţiunilor speciale derula­te de ICE CARPAŢI cu firma austriacă DOBIAS, dincolo de paravanul ope­ra­ţiu­nilor "clasice" de impor­t-export, va aduce foarte multe clari­ficări în această direcţie.

- Obţinerea de importante sume în valută forte prin încheierea de acorduri secrete cu RFG şi Israel vizând de­punerea unei anumite sume pentru fie­care cetăţean român de origine germană sau evreiască căruia i s-a permis să emigreze din România. Aceas­tă categorie de operaţiuni a făcut deja, aşa cum cititorii ştiu, obiectul unui episod anterior al acestui serial.


AFACERI CU ARME
Întregul mozaic analitic al ope­ra­ţiu­nilor valutare speciale ar fi totuşi in­complet dacă nu am releva şi parti­ci­parea unui alt compartiment special din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, formal inclus în structura ICE ROMTEHNICA. Precizez de la în­ce­put că nu am în vedere operaţiunile co­merciale "clasice" ale acestei întreprinderi care, oricum, realizând tranzacţii cu echipament militar, era su­pu­să unui regim special de con­fid­en­ţia­litate. Şi aici, atât cercetările Comi­si­ei senatoriale, realizatorii documen­ta­rului difuzat de postul de televi­ziu­ne canadian CBC şi semnatarii articolelor din Washington Post şi New York Times, care au abordat acest su­biect au fost împinşi spre piste false, prin confuzia intenţionată a ope­ra­ţiu­nilor comerciale propriu-zise cu latura specială, secretă, a ope­raţiunilor valutare speciale desfăşurate sub coordonare UM 0107/AVS.


LEGĂTURI
Majoritatea partenerilor selectaţi pentru astfel de operaţiuni erau aduşi la masa negocierilor cu ICE ROM­TEH­NI­CA cu aprobarea directă a lui Nicolae Ceauşescu numai după verificări prealabile efectuate de serviciul de informaţii externe (CIE), de serviciul de contraspionaj extern (UM 0195), uneori în cooperare, alteori independent de serviciul de informaţii al armatei (DIA).

Biroul special, "oficial inexistent" în or­ganigrama ICE Dunărea, includea un mic număr de ofiţeri cu rolul de in­ter­faţă pentru contactele comerciale şi oficiu de legătură cu ICE Romtehnica. Acest compartiment gira ope­ra­ţiu­nea de obţinere de sume con­fi­den­ţiale, de obicei invizibile chiar şi pentru cei care derulau contractele la ICE Romtehnica. Formal invizibile pentru acei lucrători, dar în deplină cu­noş­tinţă de cauză pentru adjunctul mi­nis­­trului Apărării Na­ţio­nale, care avea în responsabilitate Di­rec­ţia de înzestrate a armatei şi im­pli­cit ICE Rom­teh­ni­ca. În anii '80, acest demnitar a fost generalul-locotenent Victor Stăn­cu­les­cu. Pentru relevarea indubitabilă a na­­turii relaţiilor personale cordiale din­tre generalul locotenent Victor Stăn­­culescu, şeful DSS şi şeful CIE, să men­­ţionăm faptul că fiica sa şi-a des­fă­­şurat activitatea până în momentul de­clanşării evenimentelor de la Ti­mi­şoara în decembrie 1989, în com­par­ti­­­­mentul ultrasecret men­ţio­nat, adică cel care se ocupa îndeosebi cu tran­­zac­­ţiile de echipament militar în ca­drul ICE DUNĂREA. Ginerele său fu­sese cooptat ca ofiţer al securităţii in­ter­ne.

Exemplul vizează în acest caz nu atât bizantinismul re­la­ţiilor din cadrul fostei clase politice cât relevarea caracterului unitar al aces­tui tip de operaţiuni, indiferent de instituţiile implicate. Interesul fie şi formal al generalului Victor Stănculescu faţă de conturile speciale din străinătate, fapt menţionat şi de Raportul Comisiei senatoriale Luchian după 1990, era aşadar justificat, chiar dacă el nu depăşea aria operaţiunilor valutare speciale derulate cu echipament militar şi la care participase direct.

Pentru ilustrarea anvergurii unor astfel de operaţiuni ca şi a modului de lucru extrem de conspirat aş dori sa completez secvenţa din documentarul canadian privind ope­ra­ţiunile cu arme cu câteva informaţii inedite. Pentru contractul încheiat cu o ţară arabă via un intermediar al unei alte ţări arabe care lucra pentru serviciul de informaţii al acesteia din urmă s-au plătit cash (bani peşin) tranşe variind între 2-2,5 mi­lioane de dolari până la totalul sumei de 66,4 milioane de dolari. Suma fiind depusă sub formă de cash, evidenţele scrise au fost mi­nime, numărarea banilor s-a făcut manual, iar în conformitate cu prevederile modului de operare s-au întocmit liste cu seriile bancnotelor primite. Invit cititorul să calculeze cu aproximaţie durata necesară efectuării operaţiunilor menţionate mai sus.
COMANDANTUL SUPREM ŞTIA TOTUL
Compartimentarea şi fragmentarea inten­ţio­nată a operaţiunilor valutare speciale a asigurat în general confidenţialitatea acestora ca întreg, un control strict al derulării şi mai ales acoperirea fazei finale de utilizare sau transfer financiar al rezultatelor. De regulă, ofiţerii serviciului independent UM 0107/AVS au fost în măsură să cunoască în proporţie de 75%-80% detaliile operaţiunilor respective. Restul detaliilor de 20%-25% se afla la vârfurile comenzii şi evident la nivelul lui N. Ceauşescu. Cât de strâns era controlul menţinut de "comandantul suprem" asupra evidenţelor contabile ale operaţiunilor va­lutare speciale este demonstrat şi de faptul că pentru orice nou acţiune specială ce presupunea "cheltuieli operaţionale" chiar la nivel de mii de dolari Tudor Postelnicu trebuia să obţină în prealabil aprobarea lui Nicolae Ceauşescu. Aceeaşi situaţie se repeta şi în procesul natural impus de transfe­rarea tehnică sau "mişcarea" parţială/totală a sumelor de bani deja depozitate în diferite conturi speciale.

Pâna la mijlocul anilor '80, responsabilitatea operaţiunilor valutare speciale pe te­ritoriul României a revenit unui compartiment special din cadrul Direcţiei a III-a, respectiv secţia contraspionaj economic, identificat în organigrama DSS ca UM 0625/CP, iar mai apoi prin desprinderea ca unitate militară independentă, devenind UM 0650. Obiectul responsabilităţii acestei structuri operative era iniţial de a suprave­ghea informativ comercianţii străini şi reprezentantele comerciale străine pe teritoriul României. Ulterior, din ordinul şefului DSS, UM 0650 a fost tot mai mult integrată sub coordonarea UM 0107/AVS în procesul colectării informaţiilor necesare pregătirii şi executării de operaţiuni valutare speciale.

Sub aspect operaţional, pe verticală ie­rarhică, şeful UM 0107/AVS s-a subordonat direct şefului Serviciului de Informaţii Externe (DIE/CIE), dar nu puţine au fost situaţiile în care în cadrul operaţiunilor extrem de sensibile sub aspectul im­pli­ca­ţii­lor politice pe plan internaţional coordo­na­rea se făcea direct de şeful DSS, Tudor Postelnicu, care la rândul său îl informa despre desfăşurarea pas cu pas a acestora pe însuşi Nicolae Ceauşescu. Şeful DIE/CIE a fost întotdeauna membru al Guvernului, prin poziţia de adjunct al ministrului de Interne, dar în mod practic avea prerogative care le de­pă­şeau pe cele ale majorităţii miniştrilor plini. La rândul său, şeful Departamentului Securităţii Statului (DSS) era de asemenea membru al Guvernului în calitatea sa de ministru secretar de stat. Lucrând direct cu şeful sta­tului, acesta avea la rândul său unele prero­ga­tive care le depăşeau de facto cu de­să­vâr­şire pe cele ale marii majorităţi a miniştrilor plini şi chiar a unora dintre prim-vice-prim-miniştrii guvernului. Ocupanţii celor trei poziţii menţionate, respectiv şeful DSS, şeful CIE şi şeful UM 0107/AVS au fost astfel principalii interlocutori şi executanţi ai directivelor şi ordinelor lui Nicolae Ceauşescu în domeniul operaţiunilor valutare speciale.


ŞEFII

Aceste poziţii au fost ocupate, succesiv, în ultimii 10 ani ai regimului Ceauşescu până în decembrie 1989 de Tudor Postelnicu (1977-1987) şi generalul-colonel Iulian Vlad (1987-1989), ca şefi ai DSS; de Alexandru Da­nescu (iunie 1978-septembrie 1978), Romus Dima (octombrie 1978-august 1980), gene­ralul-locotenent Pleşită Nicolae (septembrie 1980-decembrie 1984) şi generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu (decembrie 1984-ianua­rie 1990), ca şefi ai serviciului de in­formaţii externe (CIE); pe linie operativă, de colonel Nicolae Andronic şi lt. colonel Cons­tantin Anghelache ca şefi ai UM 0107/AVS.

Ultimii doi şefi ai UM 0107/AVS au efectuat la începutul anului 1990 frecvente şi precipitate deplasări în Europa Occidentală inclusiv pentru închiderea unor conturi caracterizate neoficial de băncile respective ca "efectuând transferuri substanţiale"! De precizat că aceste deplasări s-au efectuat, adeseori, sub identităţi schimbate şi cu paşapoarte diferite. Infiltrarea de ani de zile a lt. colonelului Anghelache Constantin ca delegat oficial al României în cadrul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), care îşi are sediul... în Elveţia, i-a facilitat acestuia o excelentă acoperire a deplasărilor operative în această ţară pe tema conturilor speciale. De asemenea, ocuparea în anii '90 a poziţiei de vicepreşedinte al clubului de fotbal Rapid şi implicarea în scandalurile de notorietate publică cu privire la "spălarea" unor sume importante prove­nite din tran­sferurile unor jucători atât la cluburi interne, cât şi în străinătate demonstrează cu pri­sosinţă cât de apreciată a fost "experienţa" şi "competenţa" anterioară în cadrul CIE de patronul Copos şi asociaţii săi.

Din considerente de ordin logistic, atât pentru facilitarea derulării operaţiunilor valu­tare speciale, dar şi a altor categorii de operaţiuni informative operative, Nicolae Ceauşescu a aprobat infiltrarea conducerii principalelor ministere şi organisme ale sta­tului român cu ofiţeri acoperiţi din cadrul DSS şi, îndeosebi, provenind din cadrul CIE.

De regulă, aceştia au ocupat poziţii de con­du­cere pe funcţii de directori, directori gene­rali şi chiar de adjuncţi ai ministrului. Cele mai puternic infiltrate au fost Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comerţului Ex­terior şi Cooperării Economice In­ter­na-ţionale, dar şi principalele ministere economice. Rolul acestora a fost de a executa sau susţine în mod acoperit toate operaţiunile informative operative, inclusiv cele valutare speciale. Foarte mulţi dintre aceştia au ocupat în continuare după decembrie 1989 poziţii identice sau similare ca importanţă în aparatul de stat şi politico-diplomatic ca directori generali, directori, ambasadori, consilieri speciali sau şefi ai agenţiilor economice. Restul cadrelor de conducere din aceste ministere se aflau sub total control în calitate de informatori şi colaboratori.
ROLUL BRCE
Imaginea reconstituită pentru necesităţile de ordin analitic ar fi însă total incompletă dacă s-ar ignora o structură la fel de secretă şi la fel de necesară pentru finalizarea tehnică a acestui gen de operaţiuni: este vorba de sistemul instituţiilor bancare cu precădere la nivelul Băncii Naţionale (inclusiv filialele teritoriale), precum şi al băncilor ce efectuau operaţiuni comerciale externe. Între acestea, un rol cu totul special l-a jucat Banca Română de Comerţ Exterior prin integrarea confidenţială (oficial nu exista în organigrama băncii), aşa cum deja am menţionat, a unui Birou secret ca sprijin logistic al UM 0107/AVS. Acesta a fost conceput pentru a fi total independent de restul structurilor băncii şi, deci, în afara evi­den­ţelor comune sau al supravegherii organelor de control competente.

Compartimentul s-a aflat formal sub di­recta coordonare a preşedintelui BRCE şi a unuia dintre adjuncţii săi ca înlocuitor pentru situaţii de excepţie, ambii executând ad litteram indicaţiile primite de la Nicolae Ceauşescu fie personal, fie de cele mai multe ori prin intermediul mandatarilor săi respectiv, şeful DSS, şeful CIE şi ca proxi prin şeful UM 0107/AVS. Prezenţa cu regularitate în cadrul acestui compartiment, a ofiţerilor de legătură special desemnaţi din partea CIE nu a putut tre­ce neobservată pentru majoritatea lu­cră­torilor băncii. Informaţiile publicate de zia­rul România Liberă în prima parte a anilor '90 pe această temă reflectă situaţii absolut rea­le, deşi evident incomplete. Pentru distra­ge­rea atenţiei opiniei publice cu privire la si­tua­ţia reală, în mod oficial, reprezentanţii BRCE au vorbit după decembrie 1989 despre con­turile DSS ca despre conturile oricărui alt mi­nister din structurile statului român. S-au fă­cut în acest sens eforturi speciale pentru a dovedi "transparenţa" sau deplina legalitate a evidenţelor financiare ale DSS în ca­d­rul BRCE.

Evident că DSS, ca majoritatea ministerelor, a avut un cont oficial pentru faci­litarea operaţiunilor de import, cum au fost cele de dotare cu aparatură tehnică, ca şi o evidenţă separată pentru operaţiunile co­mer­ciale oficiale ale ICE Dunărea. Aceste evidenţe nu au însă nimic de a face cu opera­ţiunile valutare speciale menţionate în prezenta analiză şi care au făcut obiectul activităţilor UM 0107/AVS. Să mai remarcăm că acest tip de evidenţă a fost minima, iar sub aspectul documentelor descriptive "criptate" corespunzător importanţei acestora. În plus, identificarea fondurilor deturnate ca şi cla­rificarea situaţiei acestora a fost încă de la bun început o întreprindere sortită eşecului, în condiţiile în care, cu mici excepţii, controlul operativ al "maşinii de bani" ceauşiste a fost transferat nominal noului nucleu politic ce a preluat puterea după decembrie 1989. Nu în ultimul rând, diversitatea categoriilor de operaţiuni valutare speciale aflată în plină derulare şi după acea dată paralel cu necunoaşterea în detaliu a mo­durilor de operare de către "noii patroni" politici aveau să complice şi mai mult lucrurile pe scena politică românească.


SPĂLAREA

În mod "tradiţional", rolul structurilor administrative din cadrul partidelor comuniste aflate timp îndelungat în ilegalitate a fost acela de a asigura "legalizarea", "indi­genizarea" sau "spălarea" sumelor primite de la Centrul coordonator, respectiv Moscova, astfel încât acestea să poată fi folosite "legal" în ţările respective. Sub aspect tehnic aceste operaţii nu s-au deosebit şi continuă să nu se deosebească cu nimic de metodologia utilizată de serviciile secrete, serviciile de informaţii externe, de alte organizaţii oculte sau criminale internaţionale. Pentru reuşita acestor operaţii de transfer de-a lungul timpului au fost constituite reţele informativ-operative specializate, plasate de regulă în structuri financiare, comerciale şi logistice "legitime", metodologia folosită fiind perfecţionată continuu. Concomitent, partidele comuniste aflate fie în legalitate ori ilegalitate, dar în afara nucleului puterii aveau sarcina de a-şi crea propriile surse de finanţare prin recrutarea de donatori sau administrarea propriilor operaţiuni financiar-economice.


TRUSTUL CARPAŢI
În cazul PCR, astfel de relaţii s-au derulat ani de-a rândul cu partidele comuniste din Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, Cipru, Liban, Egipt şi altele. Poziţia dominantă în cadrul acestor operaţiuni pe linia structurilor administrative de partid a fost ocupată de trustul CARPAŢI şi mai apoi în anii '80 de ICE CARPAŢI ca întreprindere de comerţ exterior integrată oficiului amintit.

Prin crearea ICE CARPAŢI, conducerea aparatului tehnic din cadrul Secretariatului CC al PCR a dorit să-i demonstreze lui Nicolae Ceauşescu că este capabil să-i satisfacă pretenţiile financiare după modelul suratei sale din cadrul serviciului de informaţii extern (CIE), respectiv ICE DUNĂREA. Treptat, dar într-o ascendenţă continuă, Secţia administrativă din cadrul Secretariatului CC al PCR, cunoscută sub denumirea de "Gospodăria de partid", a ajuns în postura de a-şi consolida şi dezvolta la noi dimensiuni propriile sale nişe productive industriale şi agricole. În condiţiile deteriorării masive a si­tua­ţiei economice din România în deceniul nouă, aceste unităţi ajunseseră să se nu­me­re printre puţinele surse stabile ge­neratoare de produse alimentare şi bunuri de consum pentru întreaga clasă politică. Odată creată, ICE CARPAŢI, ca întreprindere de comerţ exterior, a căpătat drepturi legi­time depline de a comercializa în nume propriu produsele sectorului industrial alimentar şi manufacturier pe care îl controla discreţionar. Când însă, ca urmare a directi­velor primite de la şeful partidului, s-a im­plicat în gama operaţiunilor valutare speciale, ICE CARPAŢI a adus daune economiei na­­ţionale prin faptul că, fiind "întreprin­derea de comerţ exterior al PCR", dispunea prin preeminenţa poziţiei politice, în mod cvasidiscreţionar de alocaţii preferenţiale atât la importul mate­rii­lor prime, cât şi alocării spre export a măr­furilor produse de industria românească în general, în detrimentul întreprinderilor de co­merţ exterior "clasice".


PARTEA LEULUI
După ce ICE CARPAŢI şi ICE DUNĂREA (aflată în structurile CIE ca UM 0107) pretindeau importante cote de producţie destinate exportului, celorlalte întreprinderi de comerţ exterior le rămâneau fie cantităţi prea mici sau de o calitate ce făceau marfa greu sau pur şi simplu nevandabilă pe piaţa internaţională. Nefăcându-şi planul, acestea erau în permanenţă ţintă a criticilor lui Nicolae Ceauşescu care, evident, le dădea exemplu de cum trebuie desfăşurată activitatea de comerţ exterior la modul eficient... pe ICE CARPAŢI şi ICE DUNĂREA!

Pentru a corecta şi elimina în acelaşi timp confuzia cu privire la ceea ce s-a scris eronat în ultimii ani despre volumul tranzacţiilor comerciale ale celor două întreprinderi precizez că este vorba de tranzacţii de peste un miliard, repet un miliard de dolari pe an! Pe fondul derulării acestor activităţi comerciale masive raportate la proporţiile volumului total al comerţului exterior românesc s-au plasat la modul simbiotic şi parazitar ope­raţiunile valutare speciale care au creat re­surse financiare deosebit de importante, dar aflate complet în afara sistemului financiar legal al statului român (...).

O serie de scandaluri larg comentate în mass-media românească în anii '90 ("afa­ce­rea elicopterelor Puma", cel al băncilor autoh­tone fondate de acţionari anonimi sau cu adrese la căsuţe poştale în paradisuri fiscale şi locaţii geografice pentru care ai nevoie de atlasuri geografice detaliate, afi­lierea "întreprinzătorilor români" cu firme şi companii cu­noscute cu o îndelungată cooperare în fi­nalizarea de operaţiuni va­lutare speciale în tim­pul regimului ceauşist etc.) se constituie, pa­rafrazând titlul unui cunoscut roman occidental, în tot atâtea argumente în favoarea con­cluziei logice că "mai nimic nu s-a în­tâm­plat pe frontul de vest al operaţiunilor AVS" după decembrie 1989. Poate doar deca­pitarea vârfului piramidei ce a fost apoi destul de repede "renovată" în spiritul noilor vremi.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de