x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

D-ale Cântării României - un politruc din Călăraşi

0
Autor: Ion Filip 21 Mar 2009 - 00:00
D-ale Cântării României - un politruc din Călăraşi Lucian Tudose/Agerpres


Multe şi deloc mărunte ne-a mai povestit regizorul artistic Ion Filip. Dar schiţa pe care a scris-o după o întâmplare adevărată v-o redăm în între­gime, aşa cum a scris-o autorul.



"Cântarea României" ajunsese la un moment dat singura emisiune prin care Televiziunea Română îşi justifica existenţa. Era emisiunea de duminică seara la ora de maximă audienţă.

Programul începea la ora 19:00 cu Telejurnalul, continua cu Cântarea României (20' - documentar despre judeţul respectiv, apoi 40'  - partea artistică), urma o emisiune economică sau vizita lu' Nea Nicu în vreo ţară din lumea a treia şi se încheia cu Telejurnalul de noapte. Rareori câte un "Momente vesele cu...".

Telejurnalului i se mai spunea şi "Telejurnicu", pentru că de cele mai multe ori era consacrat numai lui Nicolae Ceauşescu.

Programul se redusese la trei ore, pasămite pentru a economisi curentul electric. Aş! După ora 22:00, când programul tv se încheia cu "Hora Unirii", toţi românii treceau pe posturi străine. Astfel că educaţia şi informaţia noastră cădea pe mâinile vecinilor: muntenii prindeau Sofia, bănăţenii - Belgradul şi Roma, Ardealul şi Crişana - Budapesta, mara­mu­re­şenii - Ujgorodul, moldovenii - Rusia şi Chişinăul, iar dobrogenii - Turcia. Şi vizionau până dimineaţa.

În jurul anilor '70, Televiziunea Română era cotată printre cele mai bune din "Intervizion" - Asociaţia televiziunilor din Blocul răsăritean al Europei. După 1980 a devenit cea din urmă, din cauza politicii de promovare a dogmatismului, proletcultismului, de­magogiei şi cultului personalităţii.
Ni se închiseseră toate porţile; nimeni nu mai dădea doi bani pe noi. Rămăseserăm izolaţi ca viermele de mătase în găoacea lui. Asta se şi urmărea.

Dictatorul se credea prea mare pentru o ţară aşa de mică; deci n-avea ce "divide" ca să "impera". Şi-atunci ce şi-a zis: Aplic legea junglei: mă fac Leu cu decoraţii, mă învălui cu eşarfă trico­lor, îmi fac sceptru, abrog Constituţia, schimb numele ţării, creez "omul nou", îl transform în căprioare şi gazele, le dotez cu botniţe şi zgarde şi le fac un ţarc de jur împrejur să nu le atace lupii, tigrii şi alte fiare.

N-am nici un chef să împart prada cu vecinii. Paiele sunt numărate, introduc cartela, totu-i sub control. Am poftă de-o căprioară - mi-o aleg. O gazelă? Îmi stă la dispoziţie. Paiele sunt numărate. Preerie nu mai văd, oaze nici atâta. Îmi fac "sluj" şi le ţin la respect. Şi - pe deasupra - Securitatea e pe urmele lor. Gazela este "omul nou"! În ţarcul meu, eu sunt Mobutu, eu sunt Boccasa! Vreau o gazelă? Îi sar în spate, la aortă, o pun să strige lo­zinci şi eu, pe-ndelete, îi sug sângele din ceafă, încet şi copios ca în Disco­very. OK? Sunt Leu şi Bună-Pace!

... Gândurile astea mă însoţeau în drum spre Stadionul Tineretului, unde aveam de "tipărit" câteva lo­zinci.
Prima dintre ele: PARTIDUL - CEAUŞESCU - ROMÂNIA. Convoca­sem, prin Secţia de Propagandă, 2.000 de tineri, cu trupurile cărora trebuia să scriu pe stadion: PARTIDUL - CEAUŞESCU - ROMÂNIA. Instalez camerele de luat vederi sus, pe cope­rtina unei clădiri din preajma stadionului, calculez distanţele în funcţie de legile perspectivei, intru pe stadion cu responsabilii după mine, întind schiţele pe gazon, explic modul de organizare a "pionilor" (fiecare om era un pion) şi începem repetiţiile.

Pentru obţinerea unui efect sporit trebuia să folosim efectul de mişcare. Ca atare: fiecare trebuia să facă genufle­xiuni, astfel încât fiecare rând să ia când poziţia de "ghemuit", când po­ziţia de "drepţi". Ca la gimnastică. Mă sui pe clădirea cu patru etaje unde aveam instalate un microfon şi un amplificator şi încep repetiţia: "Jos 1! Sus 2! Jos 3! Sus 1!, şi aşa mai departe, până la formarea reflexului de au­tomatism.

Alături mă asista tovarăşul Briceag, secretar cu propaganda în Comitetul Judeţean de Partid Călăraşi, judeţ recent înfiinţat "la cererea maselor largi populare!" şi nicidecum la ce­rerea "preaiubitului fiu al judeţului" Ion Iliescu, originar din Olteniţa, pentru simplul motiv că în acea "Epocă de Aur" tămâiată de Cântarea Ro­mâniei era căzut în dizgraţia "Eroului dintre eroi" al neamului Preafericit. Pentru că a avut neobrăzarea de a-l înfrunta într-o plenară a CC al UTC zicându-i: "Dacă vrem să educăm tinerii ţării, trebuie să începem cu copiii noştri!". Şi asta când odraslele genialului îşi ridicau poalele-n cap în piaţa publică, în special Prinţul Moştenitor...

Şi în timp ce eu mă frăsuiam să-i instruiesc pe tineri când şi cum să facă "sluj", tovarăşul Briceag bătea stepul lângă mine nerăbdător să intervină în desfăşurarea repetiţiilor. La care se mai adăuga un anumit orgoliu, de secretar cu propaganda, "nr. 2" pe judeţ (numbre two), care a mai "fumat" chestii d-astea la alte ediţii, şi acum este lăsat "cu ochii-n soare". Simţindu-i pulsul, l-am rugat să preia comanda, ca eu să cobor şi să remediez probleme de aliniere.

Ajung pe stadion şi numai ce-l aud:
- Atenţiune, atenţiune! Aici Briceag. Am preluat comanda.
Rămâne cum s-a stabilit: la comanda "jos", PARTIDUL se lasă pe vine. La comanda "sus", CEAUŞESCU ia poziţia de drepţi. La comanda "jos", ROMÂNIA este la pământ. Aţi înţeles?
- Daaaaa!
- Băgăm acţiune? Muzica!
(Uitasem să vă spun că era cu muzică).

Tovarăşul Briceag întoarse cheia în contact şi demară:
- Jos PARTIDUL! Sus CEAUŞESCU! Jos ROMÂNIA! Sus PARTIDUL! Jos CEAUŞESCU! Sus cu ROMÂNIA!, şi-aşa mai departe.

Şi pentru că mişcarea era împărţită în optimi şi în şaisprezecimi, mai avea timp să dea şi indicaţii de comportament:
- Rândul doi, al şaselea din stânga, ai "bălăbănit" PARTIDUL (adică l-ai clătinat - în traducere. Tânărul din rândul doi, al şaselea din stânga, se împiedicase de-un smoc de iarbă şi se desincronizase de colegii săi). Dar tovarăşul Briceag era cu ochii-n paişpe:
- Mâdârjac! Cheamă sanitarii să-i ridice p-ăia din ROMÂNIA. Leşinaţi, ai? Să vă creadă Mutu de la Manutanţă. Priboescule! Schimbă pantalonii de pe CEAUŞESCU. Nu merge căcănii. Pune galbeni.
Şi-acum de la-nceput. Muzica!
Jos PARTIDUL! Sus CEAUŞESCU! Jos ROMÂNIA!
Sus PARTIDUL! Jos CEAUŞESCU! Sus ROMÂNIA!...

Pe ultimele "indicaţii preţioase ve­nite de sus", de pe acoperişul blocului, am ieşit din stadion şi am urcat din nou lângă tovarăşul Briceag.
- Iese, tovarăşu secretar?, îl întreb.
  La care tovarăşu' acoperă cu pălăria microfonul, îşi împreunează trei degete de la mâna dreaptă, le duce la gură, scoate un "ţocăit" şi mi-l tri­mite mie printr-un bobârnac:
- Ţâţă de mâţă!... Mon ami. S-o "tipărim"!
Citeşte mai multe despre:   special,   romania,   ceausescu,   partidul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de