x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce a murit viţelul? Mai bine mureai tu!

0
Autor: Costin Anghel 22 Mai 2009 - 00:00
De ce a murit viţelul? Mai bine mureai tu! Arhivele Naţionale/


Grija pentru resursele statului depăşea uneori ridicolul. Limbajul folosit de puternicii mai mici sau mai mari ai vremurilor lui 1989 friza bunul-simţ. Tovarăşii colectivizaţi trebuiau să îndure. În Ialo­miţa, la Moviliţa şi Roşiori, campania de primăvară aducea cu sine controale peste controale. Planuri, temeri. Iar birourile Direcţiei pentru Agriculură de la Slobozia dădeau frisoane colectiviştilor.



GĂINUŞA, SPAIMA ŢĂRANILOR
La Moviliţa, amintirile negative au un numitor comun. Tovarăşa Găinuşă. O femeie dată naibii, cum s-ar spune, spaima CAP-ului. Emil Fătu, fost şef de fermă, povesteşte: "Când ve­neau cei de la partid, de la judeţeană, eram pe sârmă. Jucam pe sârmă. Era secretara de partid Găinuşă. Era spaimă femeia asta!".

 La Roş­iori, fostul şef de fermă Ceapă Lazăr-Lică vor­beşte despre discuţiile purtate cu şefii de la ju­de­ţeană. Pentru aceştia, viaţa unui viţel părea să valoreze mai mult decât cea a unui om. "Dacă în noaptea asta murea un viţel, a doua zi di­mineaţă la ora 5:00, în cabinetul primului se­cretar trebuia să fie şeful de fermă, veterinarul  şi preşedintele de colectiv. Te întreba de ce a murit viţelul. Dar nu te întreba dacă aveai ce să-i dai să mănânce. Doar atât. De ce a murit? Păi... că a murit. Dar de ce nu ai murit tu? De ce?"

PE DRUMUL CU FÂNTÂNI
Atât Moviliţa, cât şi Roşiori sunt două co­mune mari. Străzile sunt largi şi lungi. Mai că par bulevarde. Casele îngrijite. Oamenii li­niştiţi.

Roşiorii erau înainte un adevărat centru de neveste. Se dusese vestea nu doar în Ialomiţa, ci şi în Călăraşi, de frumuseţea fetelor de aici şi mai ales a faptului că multe sunt de măritat. Oamenii satului erau şi sunt muncitori. Odată ce s-au trezit colectivizaţi, nu au renunţat la muncă.

Au schimbat doar stăpânul. Nu mai munceau pentru ei, ci pentru... CAP, pentru Tovarăşul Stat. Şi acum, ca şi atunci, legătura între comune se face printr-un drum lung de 5 km. Plopi înalţi îl străjuiesc de zeci de ani. Iar din loc în loc, călătorul putea să se opreas­că la una dintre fântânile cumpănite. Peisajul părea aproape idilic. Ar fi mers de minune un tablou cu ţăranul cooperatist ieşit din porumbul ce normal că dădea producţie-record, să se adape la o fântână îngrjită după nor­mele din vremurile trecute. Înainte, fiecare comună îşi lua 2,5 km de drum şi-l îngrijea cât putea de bine. Movi­liţa, ca o comună veche ce era, iar Ro­şiori, ca una prospăt ieşită de sub oblă­dui­rea primeia. Agricultura era ocu­paţia principală. Şi atunci, ca şi acum.

CU SĂPUŢA-N SPATE
Emil Fătu, fost şef de fermă în 1989, povesteşte despre agricultura Movi­liţei, despre Campania de primăvară. "Până să se înceapă campania făceam o şedinţă mare cu tractoriştii, cu oa­menii, pregăteam uneltele şi... începea campania. La început pregăteam terenurile, se băga discul. Prima dată se semăna sfecla de zahăr. Apoi floa­rea-soarelui, porumbul şi apoi fa­solea. Erau două ferme de câmp şi una de legumicultură.

Dimineaţa, membrul colectivist lua săpuţa la spinare şi pleca la câmp. Erau zile de muncă, la procentaj. 260-280 de zile. Cine nu îşi făcea zilele... a ieşit cu pensia mai mică." Nea Emil nu poate totuşi să nu po­ves­tească despre vrednicia consătenilor. Aveau un CAP... Era printre primele din judeţ.

Pe lângă fântâni, oamenii locului au ridicat şi multe troiţe, cruci. Chiar şi în vremea regimului comunist şi-au menţinut obiceiurile, dar cu atenţie sporită la... neprevăzut. "Pe aici oamenii sunt credincioşi, merg la biserică, se închină. Dar când era de muncă nu aveam ce face. Încercam să mergem şi colo, şi colo. Săr­bătorile se ţineau. Dar numai dacă nu era treabă, dacă nu era o bubuială, o treabă urgentă."

Dar cum a ajuns şef de fermă? Nea Emil spune că: "Aşa ne-a adus timpul... Era răspunderea mare. Aveam 2.000 ha asupra mea. Eu eram gestionarul lor. Erau inginerul-şef şi şefii de echipă. La arpagic era o muncă... era o căldură mare când se scotea ăla! Mareee! Îl scoteai bob cu bob. Se pu­nea şi tutun. Era o muncă şi cu tu­tunul... să-l fereşti de ploaie, să-l pă­puşeşti, să-l înşiri. Era muncă mare, dar scoteai şi bănuţi pe el! Sfecla era plătită prost, dar muncă multă!".

Contractele cu statul nu erau străine nici de Moviliţa. Erau obligaţi să dea un porc pe an. Dacă nu produceai în gospodărie proprie... cum­părai. Mai ales cei ca Emil Fătu, în conducerea CAP-ului local. Atenţie! Nu mergea orice porc. "Trebuia să aibă vreo 80 kg. Uneori, în loc de porc, duceai vreo trei oi... La sfârşit de an se trăgea linie. Puteai să iei un bănuţ grămadă... sau mai puţin."
SISTEMUL DE IRIGAŢII, IMPECABIL
Radu Nicolae era un fel de şef peste sistemul de irigaţii al Moviliţei în 1989. Despre sistemul comunei, nea Radu afirmă: "Vreau să vă spun că din punctul ăsta de vedere era o treabă foarte bună! Nu ca acum! În cea mai josnică condiţie s-a ajuns. Era altă treabă cu irigaţiile! Erau sistemele puse la punct, era treaba bună! Se irigau minimum 500 de hectare din cele 2.000 ale CAP Moviliţa! Mergea totul strună! Era bine!

După mine, din punct de vedere al muncii pă­mântului ăsta era mult mai bine atunci. Păi, exista să găseşti o palmă de teren nelucrat? Să vezi un răzor mai lat, o fâşie nearată? Nu exista!". Pe cele 2.000 de hectare agricole ale co­munei, în toamnă se însămânţau culturile de grâu şi orz, 500 ha. Poate şi rapiţă. În primăvară se puneau floarea-soarelui, porumb, fasole, sfeclă de zahăr. Se cultiva inclusiv tutun. În ferma de legume se cultivau tomate, ardei, vinete, castraveţi, varză.

Produsele legumicole se va­lorificau pe bază de contracte cu fabrici ale statului. Cerealele însă "se valorificau în pieţele din toată ţara, unde se găseau preţuri bune". Radu Nicolae poves­teşte cum numai doi mici reacţionari nu au vrut să intre la CAP. "Dar ei nu făceau mai nimic. Pă-mântul lor era rătăcit pe la 50-100 km. Ca să-şi bată joc de ei, le dădeau aşa departe loturile. «Pâmânturile s-au comasat, tu nu ai intrat în CAP, unde să-ţi dăm? Dacă nu ai vrut să fie la grămadă cu al nostru...»"

Fostul colectivist îşi aduce aminte de lozinca preferată, spune el, de Ceauşescu: "Pământul este al celor ce-l mun­cesc". Omul consideră că, oricum, dacă cineva putea agonisi pe vremea lui '89, atunci acela era cooperatistul, ţarănul din CAP. "Era vorba de zile de muncă. Munceai cât trebuia, ţi se dădea grâu, porumb, cât ajungea la fiecare." Cei care munceau cu spor ajungeau inclusiv la Panoul de onoare. Şi dacă nu munceai ajungeai la panou, dar la dezonoare!

Se muncea după plan. Nea Radu povesteşte: "La însămânţare, niciodată nu s-a reuşit să nu se realizeze! Însă depindea şi de timp. Dacă era an secetos, nu se mai realiza producţia. Nu mai scoteam 3.500 kg de grâu la ha, scoteam doar 2.500 kg. 3.500 kg grâu se planifica, atât trebuia să fa­cem. La televizor însă... ajungea alt­ceva, se umfla. Totul se mărea la nivel de raion, de judeţ. La nivelul came­relor agricole. Te duceai şi te întreba. Cât ai realizat? 4.000 kg de grâu. Bine! Să spui 4.200! La nea Nicu ajungea întotdeauna o producţie mare! Era minţit. Dar tot din cauza lui era minţit, nu din cauza altora. Permitea asemenea chestiuni".

CAP-UL, STĂPÂN ÎN CURTEA TA
O situaţie cam stranie, dar normală pentru regimul comunist. "Eu aveam o curte de 2.000 de metri pătraţi. În ultima vreme ajunsesem proprietar pe doar 350 de metri pătraţi. Restul era al Colectivului. Mi-l dădea ca lot în folosinţă, cât hotăra Adunarea Gene­rală. Se spunea că am 30 de arii de pământ, ca membru de colectiv. Şi-mi calculau cele 15 arii din curte şi-mi mai calculau şi ce era în câmp. Dar ei nu ţineau cont că poate aveam nişte pomi în curte, cireşi, vişini... Nu-mi impuneau ce să pun pe el, dar nici nu prea aveam ce să pun.

Mai mult porumb. Mă obliga Consiliul Popular să dau cotă parte. De la vacă atâta lapte, de la oi să dai miei... tot ce se putea. Viţelul nu puteai să-l tai, nu aveai voie. Trebuia să te descurci cumva. Ori ziceai că ai avut vaca stearpă, ori mai dădeai o bucată de carne cui trebuia... Te descurcai... Dacă nu dădeai cotele, mari necazuri nu-ţi făceau, dar aveai nevoie de ei şi te prindeau la cotitură. De Paşte, până în Săptămâna Mare făceau echipe ei şi veneau în curţi de-ţi luau mielul din curte. Nu existau zile în care să nu fi fost controale de la judeţeană, de la partid, de la... mama dracu'! De peste tot veneau!".
PE LINIE DE PARTID
Ceapă Lazăr-Lică a fost brigadier şi şef de fermă. Ce avea în plus faţă de ceilalţi oameni muncitori şi gos­podari din Roşiori de a ajuns în funcţiile astea? Era membru de partid!

A păstorit 25 de ani sectorul zootehnic al CAP-ului local. Un sector în care, după spusele lui, avea efective de 2.000 de vaci, 2.000 de oi, 10.000 de păsări, 3.000 de porci, 700-800 de tăuraşi crescuţi pentru tăiere. A ajuns brigadier intrând în partid. "Eram se­cretarul Comitetului de partid pe Roşiori. Prima dată am fost cu tineretul. Eram secretarul UTC pe comună.  Apoi am promovat. M-au făcut membru. Pe lângă funcţia de brigadier şi şef de fermă am fost şi vicepreşedinte la CAP, timp de 12 ani, şi secretarul comitetului de partid. La Revoluţie m-au pus preşedinte la CAP, vreo 2 ani, până s-a desfiinţat."

Este mândru de activitatea de la Colectivul local. Declară o producţie la culturile de porumb de 10-15 tone la hectar. Mai puneau arpagic, cartofi şi legume. Cu roşiile şi pepenii de îi cultivau aici făceau export în Germania! Le culegeam când erau mai în putere, să nu se strice până ajungeau pe mesele nemţilor. Erau aproape 100 ha de grădină, repartizate pe braţe de muncă. "Eu ca şef de fermă aveam 300 de braţe de oameni. Era ingi­nerul-şef, care coordona tot colectivul, şi preşedintele CAP-ului. Se făcea pla­nul de cultură. Noi făceam nişte pro­puneri cu care mergeam la direcţia agricolă. Planul agricol era destul de realist. Se impuneau producţii cam...

Eram odată, tocmai ce dusesem gloriile să treiere, înspre Chiroiu. Era un grâu... nu se anunţa o recoltă prea grozavă. Vine la mine o tovarăşă şi mă întreabă: «Cât o să scoţi aici? Doamna directoare, în jur de trei, trei tone jumate. Nu se poate! Trebuie şase tone! Păi, nici dacă punem paiele nu ies şase tone! Nu se poate! Cum să nu iasă?». Asta era prostia mare. Noi ziceam ceva. Şi ei făceau altceva. Umflau toate re­coltele şi până să rămână în baza noastră furajeră, pentru animale, nu mai rămânea nimic! Rămânea măturat aici, în curte, la colectiv. Trebuia să ne descurcăm. Mergeam pe la silozuri, pe la ferme. Mai cu plasa, mai cu sacul... Aveam lucernă, aveam coceni, dar nu aveam concentrate. Dar ei cereau lapte, cereau cote... Noi nu aveam treabă cu Bucureştiul. Aveam treabă cu Slobozia. Ne mai înfierbântau ei uneori... Murea un viţel. De ce ţi-a murit viţelul? Te întreba asta, dar nu te întreba ce aveai tu să-i dai să mă­nânce. Dacă în noaptea asta murea un viţel, a doua zi dimineaţă trebuia să dai la cooperativă. Trebuia ca la ora 5:00 dimineaţa să fie în cabinet la primul secretar. Te întreba de ce a murit. Păi... că a murit. Dar de ce nu ai murit tu?"

PROPAGANDĂ
Fiind membru de partid, nea Lică se ocupa şi cu propaganda. Una cu­minte, după spusele lui. "Făceai şedinţele de partid. Lunare. Făceai adunare generală de vreo două ori pe an. Spuneai ce-ai realizat, ce ai făcut. Trebuia să aduc şi oameni noi în partid. Dar aceştia veneau singuri, care erau convinşi. Care nu erau nu veneau oricum."
Citeşte mai multe despre:   special,   partid,   murit,   fermă,   sef

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de