x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special De la "morală reportaj" la "brigada mobilă"

De la "morală reportaj" la "brigada mobilă"

de Florin Mihai    |    09 Iul 2009   •   00:00
De la "morală reportaj" la "brigada mobilă"
Sursa foto: Arhivele Naţionale/

În anii '90, Sorin Ovidiu Bălan şi-a câştigat celebritatea ca realizator al emisiunii de anchete şi investigaţii "Brigada mobilă". Tainele gazetăriei le-a învăţat însă înainte de 1989. Ca de la brăilean la brăilean şi de la ziarist la ziarist, am discutat cu Sorin Ovidiu Bălan despre începuturile sale în meserie şi anchetele mai "tari" pe care le-a publicat în Scînteia Tineretului.



"ĂŞTIA SUNT AI LUI NICU CEAUŞESCU"
Ca mai toţi gazetarii din generaţia sa, Sorin Ovidiu Bălan a ucenicit pe băncile Facultăţii de Ziaristică, care se afla în cadrul Universităţii Bucureşti. Cum ziariştii erau consideraţi şi "lucrători pe linie de propagandă", facultatea se afla sub "oblăduirea" Academiei Ştefan Gheorghiu.

"Lucru care ne-a priit foarte tare, din mai multe motive, recunoaşte Bălan. La cursuri nu mai veneau asistenţi, ci chiar şefi de catedră, profesori, conferenţiari. Apoi exista baza materială, pe care universitatea nu ar fi putut-o asigura niciodată. Nu vorbesc doar de cămin, ci în general de cazare, masă, posibilităţi de instruire. De exemplu, de la Televiziune veneau Tudor Vornicu, Cristian Ţopescu; la presă scrisă aveam profesori cu nume grele - reporteri de investigaţii, cum ar fi Petrică Popa. Nu predau neapărat oameni care scriau editoriale despre Ceauşescu. Aveam un studio de televiziune Sony, dotat de la un cap la altul cu pupitru, cu trei camere, cameramani, regizori. Un alt studio de radio, tot aşa, cu tehnicieni. O cameră cu maşini de scris, plus un profesor excepţional, Viorel Brezeanu, care este inventatorul metodei de dactilografiere ce-i poartă numele, «metoda oarbă» cum a fost numită."

Dintre colegii de generaţie, Sorin Ovidiu Bălan şi-i aminteşte pe  Gh. Ioniţă (jurnalist de investigaţii economice la Scînteia), Mircea Gu­nariţiu (redactor la Agerpres), Lucian Cristea (acum directorul României libere de Dobrogea), Radu Vida (redactor-şef la Adevărul de Cluj).

Înainte de a intra în "câmpul muncii", tinerii absolvenţi de ziaristică efectuau un an pregătitor. Abia apoi urma încadrarea în vreo redacţie. În cazul lui Bălan, Scînteia Tineretului, "organul" de presă al Uniunii Tineretului Comunist (UTC). "Pe atunci, redactor-şef era Emil Marinache, un jurist foarte bun. Redactori-şefi adjuncţi, care răspundeau direct de noi, erau: Ion Cristoiu, Lucian Avramescu şi Mihai Milca. Scînteia Tineretului avea o situaţie privilegiată, fiindcă era ziarul UTC-ului, unde era şef Nicu Ceauşescu. Emil Marinache, care era un tip foarte dibaci, lăsa să se înţeleagă că el era prieten cu Nicu Ceauşescu, care ar fi fost pălăria de deasupra noastră, care ne apără. De altfel a şi existat un episod extrem de interesant, când acesta chiar a intervenit, întărind această părere. Mulţi dintre colegii mei furau la decont. Nouă ni se dădea diurna de 18 lei cu care nu făceai mai nimic, chiar şi în condiţiile în care oricum nu prea găseai de mâncare. Şi atunci mai adăugai la delegaţii câte o zi, două, măsluiai biletele de în­toarcere. Probabil că s-a auzit, cineva a turnat, şi a venit un control mare de la partid. Toată lumea a îngheţat - vine de la conducerea de partid şi de stat. Au găsit şi 40 de zile pe lună decontare, oameni care merseseră în aceeaşi zi cu avionul la Timişoara şi Constanţa. Nimeni nu se îmbogăţea din asta, se făcea doar pentru completarea veniturilor. Când s-a terminat controlul, Nicu a intervenit şi a zis ca oamenii să fie lăsaţi în pace, doar să dea banii înapoi. Asta a întărit părerea că «ăştia sunt ai lui Nicu Ceauşescu»."

Secţia "morală reportaj"
Încă din anii '80, Sorin Ovidiu Bălan se ocupa de investigaţii. Pe atunci însă, secţia la care lucra se numea "morală reportaj". "Pe săptămână, noi aveam de acoperit o pagină, joia, în afară de reportajul de prima pagină, zilnic, în dreapta jos, spune gazetarul. În primul rând, erau nişte cuvinte pe care nu aveai voie să le foloseşti: bătrân, coadă, mâncare, bise­rică, popă, cruce. În cartea de istorie nu-i mai zicea Mircea cel Bătrân, ci cel Mare. Ca să ne scoatem basma curată, s-a inventat reportajul literar. Nu aveam drept criteriu evenimentul, aşa cum se întâmplă în genurile jurnalistice.

Trebuiau acoperite toate zonele ţării, trebuiau reflectate marile realizări în mod egal, să fie şi un neamţ, doi unguri, o femeie, un miner, un agricultor, un strungar. Ca să reuşim să scriem un reportaj, făceam aşa, poezie din asta, cam cum e în «Cartea Oltului»: soarele care răsare în comuna Gicuţa Mare, şi aici, la 1600, Mihai Viteazul şi-a rupt potcoava la cal, şi mai este potcovăria unde şi-a reparat potcoava, şi moş Gheorghe care, în înţelepciunea lui, zice că s-a înscris în colectiv etc. Ăsta era reportajul de pagina întâi. În schimb, în pagina de joi, puteam să facem treabă, cu anchetă, subtitlu... Chiar aşa se numea: «Ancheta noastră». Şefa de secţie, de exemplu, făcea următoarea şm­e­cherie. Prindeai pe unul care fura la cântar. Dau un exemplu. Şi atunci, ea făcea un şapou la pagină. Construia fraza de genul acesta: «Furatul la cântar în societatea noastră este incompatibil cu normele etc., şi, cum a zis se­cretarul general Nicolae Ceauşescu, două puncte». Şi urma un citat, între ghilimele. Apoi apăreau anchetele."

Despre câteva anchete mai "tari" îşi aduce aminte şi acum. "Una a avut şi rezultate, şi m-am mândrit cu ea. Exista şi un precedent. Se publicase în Scînteia, în urmă cu un an, ancheta «Am fost o săptămână constructor de case», a lui Florin Ciobănescu. Se dusese în Brăila, se îmbrăcase ca salahor şi a muncit pe şantier timp de câteva săptămâni. Le-a făcut şi poze şi apoi s-a întors şi a scris o anchetă pe bune, bine documentată. Am prins şi eu un subiect. Materialul s-a numit: «O notă falsă în glasul roţilor de tren», despre Cornel Popa, un amărât care lucra la CFR Griviţa, acuzat pe nedrept că nu făcuse o lucrare. Inginerul i-a desfăcut contractul de muncă cu litera i (indisciplină - n.r.), ceea ce însemna că nu se mai putea angaja prea uşor. El a venit la redacţie, m-am documentat, am fost chiar şi la un secretar din Mi­nisterul Transporturilor, care m-a avertizat că am cariera în faţă. Mi-a zis: gândeşte-te ce scrii! Am scris articolul şi omul a fost reangajat şi i s-au plătit şi vreo patru-cinci salarii cât stătuse acasă."

La întâlnirea cu mai-marele din minister, Bălan a aflat pentru prima oară şi diferenţa dintre aviatori şi ziarişti. "Mi-a spus aşa: aviatorul zboară şi apoi greşeşte. Ziaristul însă greşeşte şi apoi zboară!"

O altă anchetă, desfăşurată în Ardeal, era să împlinească predicţia înaltului func­ţio­nar. "Am mai făcut o anchetă, după care am fost trimis pentru o perioadă la departamentul corectură, ca să-mi dispară semnătura. M-am dus la Cluj, unde era un grup extrem de violent de tâlhari care prădau femei noaptea. Printr-un prieten am ajuns la un procuror stagiar din localitate. Pro­curorul ne-a dat un dosar de la Parchet. În dosar erau fii de şmecheri din zonă (directori, secretari). Mie îmi sărise de la început în ochi faptul că ei foloseau o maşină Volks­wagen. Miliţia şi Procuratura din Cluj îi pasase dosarul tinerei stagiare. Aşa a ajuns la presă. Am publicat ancheta fără să-i spun redactorului-şef. A doua zi s-a primit telefon de la partid: «Cine a scris să-l daţi afară!». Trei luni de zile am stat la corectură. După care am revenit în secţie."

Aflăm astfel de la Sorin Ovidiu Bălan şi despre subiectele considerate intangibile în "societatea multilateral dezvoltată". "Printre subiectele tabu mai menţionez: ITB. Nu aveai voie să scrii despre unităţile de alimentaţie publică, cârciumi adică. Mai ales despre şefii lor care dădeau şpagă, ofereau mese pentru unii din conducere. Dar am aflat că de muzica din restaurant răspundeau tot aceşti responsabili. Exista o reglementare a Consiliului Culturii că trebuia să fie 60% muzică ro­mâ­nească, 40% străină, fără obscenităţi. Astfel le-am tras-o la muzicanţi, şi i-am ars şi pe şefii de cârciumă. Ancheta s-a numit «Ce­nu­şăreasa, Albă-ca-zăpada şi alte po­veşti cu cântec». Să vezi ce veneau lăutarii pe hol la Scînteia Tineretului cu ness, cu carne, cu salam!"

×
Subiecte în articol: special balan