Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aproape toţi ziariştii de la Casa Presei Libere au trecut, cel puţin o dată, pe la "babe". Aşa le spune lumea (chiar dacă, între timp, una dintre cele două s-a lăsat de meserie). Două sufletiste gospodine, cu grijă să gătească "ca la mama acasă" la bufetul din inima mediei româneşti.
Din vorbă-n vorbă, ori dintr-o înghiţitură-ntr-alta, auzi câte ceva interesant de la ele. Discuţiile purtate deseori peste masa de servire depăşesc convenţionalul şi devin, uneori, mai personale. Aşa am aflat că tanti Lenuţa (Boşnio) servea pe vremuri gurile pretenţioase ale activiştilor de partid, iar special pentru gărzile de corp ale lui Ceauşescu şi pentru echipajul elicopterului, făcea nişte salate bulgăreşti de le lăsa gura apă securiştilor.
Tanti Lenuţa s-a născut în Stăncuţa, o comună respectabilă a judeţului Brăila, aflată în apropierea vestitelor bălţi dunărene. Toată viaţa a stat printre mirosuri şi aburii din bucătării, a învăţat să gătească şi să servească bine. "Prima dată m-am angajat la cantina partidului din Brăila - povestea în urmă cu trei ani tanti Lenuţa. Gospodăria partidului, cum i se zicea atunci. Acolo am lucrat vreo nouă ani. Şi în gospodăria asta de partid, tovarăşii se serveau foarte frumos şi elegant. Dar şi ei erau punctuali şi corecţi", se referă aceasta la activiştii şi secretarii de partid, dar şi la miliţienii care veneau să-şi potolească foamea.
Pe timp de vară, însă, trei luni de zile, era detaşată la Neptun, în zona specială a lui Ceauşescu. Desigur, înainte să fie trimisă în "misiune", tânăra Lenuţa era bine verificată la Miliţie şi la Primărie, pentru siguranţa tovărăşimii care venea în concediu la mare, împreună cu soţiile. "Ooo, acolo eram foarte aranjată. Aveam unghii lungi, vopsite frumos, un coc mare cât capul. Aşa trebuia să fim."
În staţiunea care deţinea odată titlul de "regina Litoralului românesc" îşi avea şi cuplul Ceauşescu reşedinţa de vară. Soţii veneau şi plecau cu elicopterul, iar apariţia lor aduna mai tot timpul curioşii staţiunii. "Când veneau Ceauşeştii la Neptun, erau toţi prezenţi. Mergeam şi eu să-i văd, de fiecare dată când aterizau. Se făcea curat pe toate străzile şi aleile, erau trandafiri peste tot. Era curat. N-au venit niciodată să mănânce la restaurantul Galaţi, acolo unde eram eu şef bufetar, şi asta pentru că îşi aduceau bucătarul personal de la Bucureşti." Din meniul tovarăşilor secretari de partid nu lipsea, dimineaţa, laptele cu cacao, iar gărzile lui Ceauşescu aveau un fix al lor: salata bulgărească. "Era slăbiciunea lor."
"Era tare bine pe vremea aia. Eu am dus-o bine. Şi-apoi, nu mi-era frică să merg pe stradă. Ţin minte că la patru dimineaţa, când se deschidea restaurantul, o porneam şi eu spre lucru. Dar niciodată nu am păţit ceva. Iar la restaurant veneau oameni serioşi. Nu făceau gagicăreală, dar dacă totuşi se încurcau cu vreo cameristă, erau foarte discreţi. Nu ştia nici vântul, nici pămânul."
Dar Ceauşescu... Ceauşescu cum era? "Era popular. Venea lumea să-l vadă. Dar ea era răutăcioasă. Cred că Elena a stricat totul. Ştiu că voia să-i fie schimbate aşternuturile în fiecare zi. Iar la plajă erau mereu înconjuraţi de miliţieni. Aveau plajă privată, desigur. Ea era cam butucănoasă, în schimb el arăta mai bine în slip. Ei... am dus o viaţă frumoasă, ordonată, curată... Era respect la partid", ţine tanti să precizeze încă o dată, cu riscul de a părea o nostalgică incurabilă a anilor comunişti.
Detaşările ei la Neptun au durat cinci ani de zile. La restaurantul "aleşilor" mai erau primiţi să mănânce şi turiştii germani. Pentru ei, însă, preţurile erau speciale: adică mult mai mari. Cu toate acestea, nemţii se simţeau bine şi nu uitau ca înainte de plecare să cadorisească personalul restaurantului. "Ăştia aveau masă mai deosebită. Nu le lipsea cafeaua cu frişcă. Înainte să plece, ne făceau cadouri. Veneau la fiecare în parte, cu pacheţele în care puseseră ciorapi, sutiene, chiloţi, cămăşi, păpuşi, săpun, cosmetice..."
În afară de activişti şi de tovarăşii supremi care, de altfel, nu-şi prelungeau atât de mult şederea pe malul mării, tanti Lenuţa îşi mai delecta privirea cu artiştii muzicii uşoare româneşti. "Angela Similea a stat lângă mine, pe plajă. Îi mai vedeam pe Dan Spătaru, pe Gil Dobrică. A, am uitat să vă spun. La Neptun, am stat în cameră cu o recepţioneră. A fost iubita lui Gil Dobrică. Ce-l mai plăcea... Pe cântăreţ îl vedeam în fiecare dimineaţă când alerga. Făcea mult sport."
După 1990, tanti Lenuţa a mai lucrat încă trei ani pe Litoral. Apoi, prin căsătorie, s-a mutat la Bucureşti şi a reuşit să se angajeze întâi la Şcoala ajutătoare 8, după care la Şcoala de Surzi numărul 1. Trei ani de zile a lucrat cot la cot cu tanti Vetuţa, şi cam tot de atâţia a înlocuit-o mai tânăra Nina. La bufetul pe care ziariştii l-au numit "La babe".
