Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nicolae Ceauşescu avea dreptate în toamna anului 1989, când afirma că personalităţi politice de la Bonn acţionau pentru realizarea unităţii Germaniei. Evident, liderul român aborda subiectul respectiv de pe poziţii staliniste, acuzând de fiecare dată guvernul Republicii Federale Germania de faptul că sprijinea "cercurile revanşarde, fasciste". Cuvintele respective făceau parte din arsenalul propagandistic al PCR încă din perioada interbelică, fiind preluate de Nicolae Ceauşescu de la Gheorghe Gheorghiu-Dej şi predecesorii acestuia.
În opinia lui Nicolae Ceauşescu, sprijinirea regimului comunist est-german, creat cu forţa de sovietici la încheierea celui de-al doilea război mondial, constituia o datorie pentru preşedintele României. Cancelarul vest-german, Helmut Kohl, avea o părere total opusă şi a reuşit să o impună fără violenţă în toamna anului 1989, în ciuda discursurilor de "condamnare" rostite de Nicolae Ceauşescu.
Şi nu a fost o întâmplare faptul că, la 21 decembrie 1989, după-amiază, locuitorii municipiului Sibiu care demonstrau la Comitetul Judeţean de Partid şi Primărie în semn de protest faţă de regimul condus de Nicolae Ceauşescu scandau lozincile: "Ceauşescu fii boier, fă şi tu ca Honecker!" (Demisionează!) şi "Dacă vrei să ai nepoţi, dă-ne vată şi chiloţi!" (referindu-se, evident, la penuria de bunuri de strictă necesitate creată de Nicolae Ceauşescu pentru achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a ţării).
Reproducem în continuare fragmente despre evenimentele care au avut loc în Republica Democrată Germană la începutul lunii octombrie 1989 şi despre sprijinul acordat de Helmut Kohl conaţionalilor săi din spatele Cortinei de Fier, aşa cum le-a rememorat acesta după căderea regimurilor comuniste. (Petre Opriş)
În aceste zile de octombrie, deocamdată nici nu poate fi vorba de vreo schimbare de atitudine a regimului PSUG (Partidul Socialist Unit German - n.r.). Berlinul de Est închide şi mai tare capacul cazanului în fierbere care se afla oricum sub o înaltă presiune. Circulaţia fără paşaport şi viză a cetăţenilor RDG în Cehoslovacia este suspendată pentru a împiedica curentul continuu de refugiaţi. Urmarea a fost că mai mulţi refugiaţi (est-germani, care staţionau temporar în Cehoslovacia şi doreau să ajungă în RFG, via Ungaria, apoi Austria - n.r.) s-au înecat în Dunăre încercând să o treacă înot spre Ungaria.
Situaţia se acutizează când Gorbaciov soseşte în Berlinul de Est la festivităţile prilejuite de cea de-a 40-a aniversare a întemeierii statului PSUG (corect: RDG - n.r.). Cei mai mulţi germani din RDG şi-au pus speranţe în el şi în perestroika sa. Şi, iată, acum Gorbaciov se află printre ei şi se lansează în aluzii la adresa lui Honecker (liderul PSUG - n.r.) atunci când, aşa cum s-a întâmplat în faţa monumentului "Noul Corp de Gardă" (Neue Wache) de pe (bulevardul berlinez - n.r.) "Unter den Linden", pronunţa faimoasa şi plină de semnificaţie frază: "Cine vine prea târziu va fi pedepsit de viaţă". Astfel de cuvinte din gura omului politic nr. 1 al Uniunii Sovietice îi încurajează pe oameni (din RDG - n.r.) să-şi manifeste tot mai deschis nemulţumirea lor profundă (faţă de regimul condus de Erich Honecker - n.r.).
În seara zilei de 7 octombrie, Berlinul de Est trăieşte o uriaşă demonstraţie. Dar nu numai acolo ies oamenii pe stradă cu miile, ci peste tot în ţară: la Dresden, Chemnitz, Halle, Erfurt, Potsdam sau Leipzig. Cu fiecare zi sunt tot mai mulţi. Cu toată bucuria provocată de voinţa de libertate manifestată aici atât de impresionant, la Cancelaria Federală (de la Bonn, în RFG - n.r.) creşte îngrijorarea faţă de o posibilă intervenţie a organelor de securitate (din RDG împotriva demonstranţilor - n.r.), ceea ce ar conduce în mod inevitabil la o baie de sânge. Neînduplecarea lui Honecker pare să justifice astfel temerile. În cursul unei întâlniri cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al Chinei, Yao Yilin, Honecker reafirma rolul conducător al PSUG şi anunţa continuarea cursului de până acum.
"Noi, cei din partea liberală a Germaniei, afirmă Kohl, nu puteam tăcea faţă de o astfel de evoluţie. La 9 octombrie am dispus, în calitatea mea de preşedinte al UCD (Uniunea Creştin-Democrată - n.r.), să fie difuzată o declaraţie în care numeam festivităţile organizate la comandă cu prilejul celei de a 40-a aniversări a RDG drept «zile ale consternării naţionale». În declaraţie se spunea: «În timp ce conducerea PSUG sărbătoreşte prin marşuri cu făclii, defilări în pas de front şi parăzi militare, opinia publică mondială este martora împrăştierii de către poliţie şi securitatea de stat, prin forţa brutală, a unor demonstraţii paşnice». Şi mai departe: «Închisori supraaglomerate, numeroase persoane rănite, o preocupare permanentă, luând caracterul unei mişcări, vizând plecarea din RDG, sunt astăzi simboluri ale unui sistem autoritar rigidizat, care încerca să-şi asigure puterea numai prin represiune în interior şi prin izolare pe plan extern. Ele sunt în acelaşi timp expresia unei adânci nesiguranţe a celor care au răspunderea în Berlinul de Est»."
"Eu mi-am exprimat simpatia şi solidaritatea, evocă retrospectiv cancelarul, cu oamenii din RDG care voiau să facă uz de drepturile lor fireşti de cetăţeni ai statului, ieşind pe stradă pentru mai multă libertate şi pentru drepturile omului. I-am asigurat că guvernul federal va sprijini toate forţele reformatoare care se pronunţau pentru respectarea demnităţii omului şi care doresc să-şi hotărască singure viitorul. În prezent, ştim mai exact decât atunci, graţie unui studiu al Oficiului Gauck - creat pentru administrarea actelor STASI -, cât de departe era gata să meargă conducerea RDG faţă de propria populaţie. Chiar în toamna anului 1989, cu puţin timp înainte de căderea Zidului, au fost elaborate planuri pentru lagăre de izolare şi internare: urma să fie actualizate listele cu nume de persoane din opoziţie care să fie arestate. În această planificare au fost cuprinse persoane care au criticat deschis regimul, dar şi zeci de mii de compatrioţi pe care potentaţii îi suspectau din alte motive."
Fragment din Helmut Kohl, Am vrut unitatea Germaniei.
Mărturii consemnate de Kai Diekmann şi Ralf Georg Reuth, Institutul European, Iaşi, 1999, p. 82-83.
